Într-o perioadă în care multe firme străine își restrâng afacerile în România, iată că a apărut și o veste bună. Grupul german Linde, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze industriale din lume, a demarat un proces de recrutare de angajați care vor lucra într-un centru regional de servicii, Linde Global Services, situat în Timișoara.
Potrivit zf.ro, este vorba de 300 de persoane care urmează să fie angajate în acest centru, în cea mai mare parte în posturi de analiști. Informația a fost confirmată pentru ZF și de primarul Timișoarei, Nicolae Robu. „Da, Linde Gaz Global Sevices își extinde activitatea cu 300 de angajați”, a declarat Robu,pentru sursa citată. Potrivit anunțurilor de angajare de pe site-urile de specialitate, centrul de servicii din Timișoara va acorda suport pentru clienții din Grecia, Cipru, Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria. De remarcat că anul trecut, Linde Gaz a avut în România o cifră de afaceri de 105,5 milioane de euro. Compania este activă în România din 1996, iar în acest moment are 420 de angajați.
Comentarii prin facebook