Iubitorii de muzică religioasă sunt așteptați duminică, de la ora 11, la un concert de muzică sacră, la Biserica Romano-catolică din Sânnicolau Mare. Orchestra Simfonică din Seghedin, alături de soprana Somogyvári Tímea Zita și mezzo-soprana Laczák Boglárka, vor interpreta capodopera marelui maestru Giovanni Battista Pergolesi, oratoriul Stabat Mater.
Robu a discutat „asa, un pic” cu Bojin despre problemele care „ard”
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, și primarul Nicolae Robu s-au întâlnit, vineri după-amiază, pentru a discuta, teoretic, subiecte care „ard”. Nu s-au luat însă niciun fel de decizii importante, iar foștii parteneri de alianță și-au reproșat diverse lucruri. În aceste condiții, atât Poli, cât și proiectele Timișului trebuie să mai aștepte.
E oficial: S-a redeschis circulatia peste podul Michelangelo! / FOTO
Traficul în zona Michelangelo a fost deschis oficial sâmbătă, imediat după prânz. De acum, traversarea orașului pe ruta nord-sud va fi mai ușoară. Va fi reluată, de asemenea, și circulația mijloacelor de transport în comun și, în plus, va fi înființată o nouă linie de troleibuz. Lucrarea, cu tot cu subpasajul propriu-zis, trebuie terminată până pe 29 septembrie
Nu ratati: concert in sensul giratoriu din Balcescu si proiectii colorate!
O orchestră într-un sens giratoriu și proiecții video spectaculoase pe clădiri – aceasta este oferta de sâmbătă seară pentru Piața Bălcescu. Filarmonica „Banatul” își adaugă astfel în portofoliu încă un spațiu neconvențional de concerte. Spectatorii vor putea sta pe scaunele amplasate inclusiv pe carosabil, dar nu uitați că, timp de trei ore, în zonă va fi închisă circulația.
Sambata la pranz se deschide traficul la Michelangelo!
În sfârșit: traficul din Timișoara va „respira” puțin mai bine de sâmbătă. După prânz va fi redeschisă circulația peste podul Michelangelo. Ruta nord-sud, dintre BNR și Spitalul Județean, este cea definitivă și, odată cu redeschiderea ei, în scurt timp vor reveni pe traseul normal și mijloacele de transport în comun.
Stoia: La primarie nu vii sa ai masina si secretara!
Viceprimarul Traian Stoia susține că municipalitatea ignoră proiectele propuse de PSD pe vremea când exista încă USL, iar social-democrații erau parteneri cu liberalii. Stoia nu oferă detalii, dar spune că nu vii la primărie doar ca să ai secretare și să te salute lumea politicos!
Piscina de 7.000 de litri, pentru o calatorie peste ape in… Piata Victoriei
După o poveste fantastică spusă la zeci de metri înălțime în zilele trecute, timișorenii sunt invitați, sâmbătă și duminică, la un alt fel de călătorie. De această dată, peste… ape. Ineditul spectacol al companiei SenZa TemPo are ca decor o piscină cu șapte tone de apă, amplasată în fața Teatrului Național.