Stirile din ziua: 30 iunie 2014

Maria de Buenos Aires, tango de iubire si moarte la TNTm / FOTO

Dacă ați ratat avanpremiera de duminică seară a spectacolului-bijuterie „Maria de Buenos Aires”, treceți-vă în carnețele data de 20 septembrie. Atunci va avea loc premiera oficială a acestei fantastice povești născute pe notele nemuritorului Astor Piazzola. E o experiență pentru orice suflet romantic. Și poate mai mult decât atât.

Furtuna a facut ravagii la Timisoara

Furtuna cauzează din nou probleme în Timiș. Pompierii au intervenit deja în peste zece locuri, în mai puțin de o oră, pentru a ridica arborii doborâți de vântul puternic în Timișoara, Lugoj, Sinersig și Sacoșu Turcesc. Și traficul a fost îngreunat, în orașul de pe Bega, din cauza pomilor care au căzut pe carosabil pe străzile Iosif Vulcan, Grigore Alexandrescu, Mircea cel Bătrân și Vasile Goldiș.

Zid prabusit pe strada Stefan cel Mare! In zona se fac lucrari de infrastructura

Angajatele și clientele unui salon de înfrumusețare din zona Ștefan cel Mare au tras o spaimă soră cu moartea, luni după-amiază. O bună bucată din zid s-a prăbușit din senin, atât în interiorul salonului, cât și în exterior. De vină par să fie muncitorii care lucrează în zonă la liniile de tramvai și stradă.

Adrian Orza nu e nici cu mandra, nici cu draga in PNTCD

Repetatele scandaluri în care a fost implicat PNȚCD în ultima perioadă îl lasă rece pe fostul viceprimar Adrian Orza. Între filiala municipală și cea județeană există numeroase conflicte, iar liderii celor două organizații au semnat protocoale și cu stânga, și cu dreapta. Actualului consilier local îi sunt indiferente ambele „aripi”.

Cezar Petrescu si Gib Mihaescu au „picat” la Bacalaureat

Tinerii care au susținut, luni, proba scrisă la limba și literatura română la bacalaureat au „dat” peste doi autori mai puțin cunoscuți. Cei de la Real au primit un text din Cezar Petrescu, iar cei de la Uman s-au luptat cu un fragment din „Donna Alba”, de Gib Mihăescu. În plus, tinerii au avut de scris eseuri pe diverse teme, printre care… campaniile de promovare a unui stil de viață sănătos.

Sa moara Poli vicecampioana, ca mai avem doua!

Mai în glumă, mai în serios, la un moment dat profețeam că lui Marian Iancu i se va ridica o statuie pe aleea personalităților din Timișoara. Nu ziceam din ce material va fi lucrarea, dar cu siguranță mulți concetățeni vor ca sculptorul să lucreze în rahat, nu în bronz sau piatră. Simpatia pentru un om mic sau mare, gras sau slab, bronzat sau blond, giuleștean sau giurgiuvean ține de gust și nu vreau să comentez aici și acum treaba asta.

Se strica vremea!

Meteorologii au emis o atenționare de vreme rea imediată, valabilă luni, în intervalul 10,10-16,10, în jumătatea sudică a județului Timiș și zona de munte a județului Caraș-Severin. De la ora 18 intră în vigoare o altă avertizare de tip cod galben, care va fi valabilă până marți dimineață.

Antibes, cea mai pitoreasca destinatie a Coastei de Azur / FOTO

Într-un albastru nesfârşit, prelungit parcă şi pe uscat, se ridică unul din cele mai fermecătoare orăşele de pe Coasta de Azur, locul creatorilor, cum se mai numeşte, Antibes. Localitatea de piatră albă şi gri, ornamentată cu cea mai frumoasă vegetaţie mediteraneană, nu are cum să nu te farmece, aşa cum i-a fermecat, de-a lungul vremii, pe pictori, scriitori, regizori.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Aradului (p), str. Cugir (p), Felix (p), Albinelor (p), A. Demetriade (p), Copernic, Frigului, Lucerna, Pisa, I. Ion de la Brad (p), orele 9 – 16; Cărpiniș (Ice Dyp, baza de recepție, primăria), orele 9 – 16; Sânnicolau Mare (ferma Smithfield), orele 9

Top