Prea multe probleme în oraș, prea puțini polițiști locali. Poliția Locală recunoaște că aceștia nu au cum să supravegheze tot ce se întâmplă, așa că timișorenii sunt rugați să sune, indiferent de oră, la dispeceratul Poliției Locale, ori de câte ori sesizează vreo neregulă.
Poliția Locală admite că nu poate supraveghea așa cum ar trebui parcurile din Timișoara, dar face apel la spiritul civic al oamenilor. „Încearcăm o cât mai eficientă repartizare a patrulelor, astfel încât să acopere o zonă cât mai vastă. Cu toate acestea, pot apărea și alte probleme, cum a fost cea referitoare la bărbatul care a săvârșit acte obscene în Parcul Civic. Pentru a evita astfel de situații și pentru ca polițiștii locali să poată lua măsuri la fața locului, cât mai urgent posibil, facem apel la cetățeni să semnaleze aceste aspecte direct la telefoanele dispeceratului Poliției Locale, 025-968 sau 0256-246.112, care funcționează non-stop”, spune Daniela Seracin, reprezentantul instituției. Poliția Locală are o singură patrulă permanentă, în Parcul Copiilor. În plus, o parte din agenți sunt detașați, în această perioadă în zona Michelangelo, astfel că numărul celor apți să patruleze prin centru nu este prea mare.
Comentarii prin facebook