Cu trotuarele pline de gheață și pietonii în pas de melc, ca să nu-și rupă picioarele, nicio amendă nu a fost dată la Timișoara celor care trebuia să se ocupe de curățarea acestor zone. Nici frezele de zăpadă cumpărate de primărie nu au fost folosite, pentru că… n-a nins destul, iar omătul n-a fost destul de afânat!
Curățarea trotuarelor în Timișoara revine exclusiv în sarcina proprietarilor imobilelor pe lângă care trec acestea, persoane fizice sau juridice. Cum s-au achitat aceștia de obligație se vede cu ochiul liber: cele mai multe trotuare din oraș sunt adevărate patinoare, a căror traversare este o adevărată aventură. Cu toate acestea, nimeni n-a fost amendat, polițiștii locali preferând să împartă în stânga și-n dreapta somații. „Poliția Locală Timișoara a aplicat până acum 101 somații celor care nu au curățat trotuarele de zăpadă și gheață, conform HCL 371/2001. Am început, marți, o amplă campanie de verificare a situației pe străzi, întreg efectivul fiind angrenat în această acțiune”, spune Daniela Seracin, reprezentantul Poliției Locale. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei, pentru persoane fizice, respectiv între 1.500 și 2.500 lei, pentru persoane juridice. Pe de altă parte, deși primăria a cumpărat, acum doi ani, 40 de freze pentru curățarea trotuarelor, acestea nu au fost folosite. Utilajele au ajuns, o parte, la consiliile de cartier, iar altele, la școli și spitalele aflate în administrarea sau patrimoniul municipalității. Acestea au costat 17.000 de euro și stau, bine mersi, în magazii. „Nu au fost folosite, pentru că zăpada trebuia să fie afânată și ar fi trebuit să cadă în cantitate mai mare”, a explicat Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT.
Comentarii prin facebook