De la București au fost anunțate, vineri, împuternicirile pentru un nou șef și un nou adjunct la Inspectoratul Județean de Poliție Timiș. Comisarul șef Gheorghe Popescu, până luni adjunct al IPJ, va conduce instituția.
Primaria ar putea face totusi o centura: cea de nord-vest! Exista insa o conditie
Centura de sud a Timișoarei rămâne încă într-un stadiu incert, dar primarul Nicolae Robu ar vrea să preia măcar construcția centurii de nord-vest, mai scurtă și, deci, mai ieftină. Totuși, condiția obligatorie este ca un astfel de proiect să fie eligibil pentru fonduri europene pe exercițiul financiar 2014-2020.
Efectul Roy: pompierii verifica toate fast-food-urile si restaurantele din Timisoara
Incendiul devastator izbucnit săptămâna trecută în Complexul Studențesc, în urma căruia trei fast-food-uri s-au făcut praf, a determinat pompierii să ia măsuri. De vineri, 23 ianuarie, ei vor lua la puricat toate unitățile de alimentație publică din Timișoara, pentru a vedea în ce măsură respectă prevederile legii.
Rectorul Pirtea, atac la parlamentarii de Timis
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, este nedumerit vizavi de activitatea parlamentarilor de Timiș, întrebându-se cu ce se mai ocupă ei. Aceasta în contextul în care, de fiecare dată când se fac alocări bugetare, Timișul și Timișoara sunt ocolite.
Francesco Totti, simbolul lui AS Roma, si Bogdan Lobont, alaturi de Sergiu Iorgovan
Campania de strângere de fonduri pentru operația fotbalistului Sergiu Iorgovan are impact până în Italia. De acolo, prin intermediul lui Bogdan Lobonţ, legendarul Francesco Totti a trimis un tricou cu autograf. La rândul său, Bogdan Lobonţ, poate cel mai bun portar al României din ultimii 15 ani, a oferit bluza sa de portar.
Cateva zeci de asistati sociali fac curat, in fiecare luna, in piete si parcuri
Doar câteva zeci de persoane beneficiază, la Timișoara, de ajutor social. Conform datelor deținute de primărie, anul trecut, în jur de 60 de persoane au muncit pentru oraș în fiecare lună, în schimbul acestor bani. Oamenii au făcut curat în parcuri și în piețe.
Aprilie, cea mai buna luna pentru vin la Timisoara!
Vinuri roșii, albe, roze, spumante sau seci, nu contează – bune să fie! Și vor fi, și în acest an, la Timișoara, la ediția cu numărul 12 a Salonului Internațional de Vinuri Vinvest. Acesta va avea loc la începutul lunii aprilie.
Loredana, din nou in concert la Timisoara! Nu ratati „Reveria”!
A fost „Dragoste”, a fost „Magic”, urmează „Reveria”! Loredana pornește, pentru al treilea an consecutiv, într-un turneu național de anvergură. Concertul de la Timișoara va avea loc la finele lunii februarie, iar biletele au fost puse deja în vânzare.
Marian Vasile a „batut” CJ Timis in prima instanta!
Liberalul Marian Constantin Vasile a anunțat că a câștigat prima luptă în instanță cu instituția al cărei vicepreședinte a fost până în luna iunie 2014. Tribunalul Timiș i-a dat dreptate în procesul pe care l-a intentat Consiliului Județean Timiș, sentința pronunțată pe 21 ianuarie nefiind însă definitivă.
Prinsi cu etnobotanice in mijlocul strazii
Doi tineri din Timișoara care au vrut să se simtă puțin „high”, dar și cel care urma să-i ajute să-și îndeplinească „visul” au ajuns pe mâna jandarmilor de la Gruparea Mobilă. Asta, după ce au fost prinși chiar în mijlocul unei tranzacții cu etnobotanice, desfășurate pe stradă.
La SRI se cauta viitori ofiteri si experti in securitate
Dacă v-ați gîndit vreodată că ați putea lucra la SRI, e momentul să faceți primii pași concreți. Serviciul Român de Informații selecționează, în această perioadă, candidați pentru programele de învățământ superior ale Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” și ale Academiei Tehnice Militare.
Tot ce trebuie sa stiti despre situatiile limita din Timis, la un click distanta
Timișenii pot afla acum, în doar câteva secunde, la ce fel de riscuri este supusă localitatea în care se află. Pe un portal lansat recent pot fi găsite informații importante pentru gestionarea situațiilor de urgență care pot apărea în județ, destinate atât publicului larg, cât și membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri întreruperi de energie astfel: Timișoara – str. E. Zolla (p), V. Hugo (p), Constantin Dobrogeanu Gherea, Bd. Constantin Brâncoveanu, Muzicescu (p), Panseluțelor (p), Mureș (p), Izlaz (p), V. Hugo (p), orele 9 – 17; Moșnița Nouă, orele 9 – 17; Uliuc nr. 1, orele 9 – 14; Jabăr (p), orele 8…
Cum ne-ar putea aduce totusi Robu sosea de centura
La începutul acestui an era mare sărbătoare în oraș. Potrivit mai multor declarații, Timișoara era prinsă în schemă să primească și șosea de centură, și stadion, și sală de sport, ba chiar și spital regional. Iată că, în doar câteva zile, rând pe rând, toate speranțele pentru aceste investiții s-au prăbușit precum niște piese de domino.
PP-DD isi vrea tradatorii inapoi!
Dacă liberalii sau social-democrații spun că nu mai există cale de întoarcere pentru cei care au profitat de ordonanța traseiștilor, PP-DD are o altă viziune. Senatorul Ioan Iovescu spune că traseiștii ar trebui să revină în partid până nu e prea târziu, dar vor suporta consecințe.
Bojin, audiat din nou la DNA! De aceasta data, in cazul IPJ
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a ajuns, joi după-amiază, la sediul DNA Timișoara. Acesta urmează să fie audiat în dosarul în care a fost decapitate deja conducerea IPJ Timiș.
Final de ianuarie in pas de tango, la Timisoara
Dacă vă fascinează tangoul argentinian, dar nu v-ați încumetat încă să vă înscrieți la un curs de durată, aveți acum ocazia să faceți primii pași în doar două zile. La Timișoara va avea loc, săptămâna viitoare, un workshop de învățat tango argentinian, susținut de Cristina Daju.
Guvernul mai da o palma Timisului: 0 lei din TVA si 37 de localitati fara niciun leu de la bugetul de stat
Aproape 40 de localități din Timiș nu au primit niciun leu de la bugetul național, după ce guvernul a schimbat modalitatea de distribuire a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale. Mai mult decât atât, în Timiș nu se întoarce nici măcar un leu din sumele colectate din taxa pe valoarea adăugată! Teleormanul primește, de exemplu, 111 milioane de lei din TVA!
CJ Timis da tot doua milioane de lei catre Poli
Aproximativ un milion de euro din bugetul Consiliului Județean Timiș va merge, în acest an, către sport. Partea leului va ajunge, la fel ca în 2014, în conturile lui ACS Poli. Grosul banilor pentru echipa de fotbal va veni, foarte probabil, de la bugetul local, de unde a primit, anul trecut, 7.5 milioane de lei.
Se cauta administrator pentru Incuboxx! Cladirea de patru milioane de euro e goala inca
Până la finele lunii, primăria ar trebui să aibă un administrator pentru centrul IT&C inaugurat acum aproape un an. Acesta a costat patru milioane de euro, în cea mai mare parte fonduri nerambursabile, și stă nefolosit. Reprezentanții PMT speră ca, până la finele anului, gradul de ocupare să fie de aproape 50%.