Cei noua consilieri judeteni ex-PDL sunt suparati pe Dan Popa!

Niciunul din cei nouă consilieri județeni foști PDL nu face parte din Comitetul Executiv al PNL Timiș și toți s-au supărat. Copreședintele partidului, Dan Popa, tocmai asta ar fi vrut să evite și, de aceea, a preferat să-i lase pe toți pe dinafară.

dan popa2

Liderul componentei „portocalii” din noul PNL, Dan Popa, a decis să nu ia alături de el niciun ales local județean în biroul de conducere al partidului. Acesta a declarat vineri că a preferat să nu-i implice pe consilierii județeni, tocmai pentru că nu putea să-i ia alături de el pe toți nouă. „La nouă consilieri județeni am considerat că ar fi o eroare să pun unul. Ori îi pun pe toți, ori nu pun pe nimeni. Ca să nu-l supăr pe unul, i-am supărat pe toți. (…) A fost dificil să iau decizia asta. Am mai mulți colegi deosebiți și nu puteam efectiv să aleg doar unul”, a declarat copreședintele noului PNL. Popa recunoaște că decizia lui nu le-a picat prea bine „portocaliilor”. „Sunt supărați pe mine o vreme, o să le treacă”, a mai spus acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

laura a spus: (februarie 21st, 2015 at 19:34 )

gandire de om care intelege ce face si nu se lasa manevrat de tot felul de oameni care cred ca inteleg sistemul asta

gica a spus: (februarie 21st, 2015 at 19:34 )

s-au facut multe sacrificii pt fuziunea asta…sper sa merite

Mann a spus: (februarie 22nd, 2015 at 14:25 )

„Sunt prieten şi cu Ilie Sârbu şi cu Răducanu de la PSD, cum sunt şi cu Dan Popa (secretarul general al PD-L-Timiş – n.a.) sau cu Borha (şeful PNL Timiş)“
Operaţiunea „pachetul“- cum­părarea de terenuri împrăş­tiate prin judeţ şi gruparea lor ulterioară la 13 kilometri de Timişoara – pregătită pentru investiţia DaimlerCrysler din Banat nu a fost una întâm­plătoare. În ultimii ani, firmele grupului german Aton GHMH conduse de Nicolae Mann, cât şi societăţile sale au reuşit să cumpere sau să fie acţionari în firmele care au în concesiune suprafeţe importante de teren din zona Sânandrei. „Am cumpărat pentru Aton, pen­tru mine sau pentru alţii peste 6.000-7.000 de hectare în Sânandrei, în alte localităţi din Timiş sau Arad. În Sânandrei am cumpărat tot ce se putea, mai sunt 70-80 de hectare”, a susţinut Nicolae Mann, care se fereşte însă să spună cât din aceste afaceri au reuşit dato­rită spiritului său de între­prinzător şi cât sprijinului pri­mit în momente cheie de la „prieteni” aflaţi în posturi che­ie.

Demn de remarcat este faptul că afacerile cu terenuri ale grupului de interese legat de Mann au înflorit în special în ultimii ani. În timp anul trecut se lucra din greu pentru adunarea terenurilor din judeţ pentru a fi mutate la fostul IAS din Sânandrei, firmele legate de acesta au primit acordul consiliului local pentru înfiinţarea a nu mai puţin de patru parcuri industriale. Asta, în timp ce alţi investitori au fost blocaţi cu diverse chichiţe administrative. „Nu văd care e problema. Investim aproape 200 de milioane de euro. Mai există un investitor care să bage atâţia bani în zona de nord a Timişoarei? Când aduci asemenea investiţii, unele lucruri sunt altfel decât e normal pentru că este foarte greu să convingi un partener german să aducă atâţia bani”, a explicat omul de afaceri.

Omul de afaceri susţine că este apolitic, chiar dacă pe tot par­cursul campaniei electorale s-a implicat activ în susţinerea ac­tualului primar din Sânandrei, PD-L-istul Dorel Demea, alături de alţi lideri ai portocaliilor. „Sunt prieten şi cu Ilie Sârbu, şi cu Adam Crăciunescu (fost secretar de stat şi actual consilier judeţean, n.a.) şi cu Ră­ducanu (fostul prefect, n.a.) de la PSD, cum sunt şi cu Dan Popa (secre­tarul general al PD-L Timiş, n.a) sau cu Borha (şeful PNL Timiş, n.a).
Când mă duc cu Cră­ciunescu la vânătoare, lu­mea spune că-s pesedist, când mă văd cu Popa, zic că-s pedelist ”, a susţinut Mann. Con­form omului de afaceri, apro­pierea de secretarul general al democraţilor este legată şi de faptul că „am intermediat nişte terenuri pentru el”. Crăciunescu nu a negat prietenia cu omul de afaceri şi a recunoscut că firma sa este cea care a realizat pentru firmele lui Mann „un PUZ director pentru întreaga zonă Sânandrei, în 2005-2006”. Acum, Crăciunescu este res­ponsabil din partea social-demo­craţilor de Sânandrei şi trebuie să-l sprijine pe candidatul PSD în confruntarea din turul doi cu pedelistul Demea care a declarat că „pot spune că sunt omul lui Mann. Sunt omul investitorilor, că doar nu o să fiu al ciobanilor din sat”. (D.B.)

Mann2 a spus: (februarie 22nd, 2015 at 14:42 )

I se spune “doctorul Mann”. Numele din buletinul românesc – Nicolae Mann. După paşaportul german – Nikolaus Mann. Plecat din ţară înainte de 89, s-a întors după revoluţie şi a reuşit să ajungă în Top 300 după ce s-a asociat, imediat după revoluţie, cu nemţii de la Aton GMBH în cel mai mare proiect agricol din Banat. Şi-a creat un păienjeniş de conexiuni cu politicieni, oameni din Finanţe, Poliţie sau adiministraţie, legături pe care le-a folosit pentru operaţiunile sale ilegale şi protejarea lor. Reţinerea sa de către DNA, pentru că a încercat să cumpere un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este doar finalul unui lung drum făcut de multe ori pe o sârmă extrem de subţire. Marile “tunuri” le-a dat cu sprijinul puterii portocalii, dar nu şi-a neglijat nici contactele din zona PSD sau PNL, devenind cel care controla cu influenţa sa tot ce se întâmpla în tona comunei Sânandrei de lângă Timişoara. Apropiat de fostul preşedinte al PD-L Timiş, Dorel Borza, Mann are o relaţie extrem de apropiată cu secretarul general al portocaliilor din judeţ, Dan Popa. Cu sprijinul acestuia a fost derulată marea operaţiune de mutare a terenurilor din toate colţurile judeţului în zona fostului IAS de la Sânandrei pentru viitoarea fabrica Mercedes. În timp ce “săgeţile” cumpărau drepturile de la proprietari care aşteptau să le fie restituite pământurile, primarii din comunele respective, majoritatea membri ai PD-L, susţineau că nu mai au teren. Situaţia se rezolva la comisia judeţeană de fond funciar, condusă de prefectul de atunci, fostul liberal Ovidiu Drăgănescu. Acesta a aprobat transferurile pe bandă rulantă, chiar dacă au fost situaţii în care terenurile au fost mutate de două ori pentru a putea ajunge la Sânandrei. Dacă în zonele unde erau cumpărate titlurile preţul terenului erau de câteva mii de euro hectarul, în marginea Timişoarei valora şi 100.000 euro. Peste 640 de hectare de teren de la fostul IAS Sânandrei au ajuns în proprietatea firmei Euromobille SRL, controlată de Mann. Afacerea a picat deoarece investitorii au preferat Ungaria. “Am cumpărat pentru Aton, pen­tru mine sau pentru alţii peste 6.000-7.000 de hectare în Sânandrei, în alte localităţi din Timiş sau Arad. În Sânandrei am cumpărat tot ce se putea, mai sunt 70-80 de hectare“, declara la vremea respectivă Mann. Printre terenurile mutate s-au aflat şi cele de la Pişchia care au ajuns la o firma controlată de secretarul general al PD-L Timiş. Transferurile de terenuri la Sânandrei, cât şi vânzarea a sute de hectare de teren, aflate la intrarea în localitate, către Mann la preţuri derizorii au fost facilitate de primarul comunei, ex-pedelistul Dorel Demea, dat anul acesta afară din partid după ce a fost condamnat definitiv. Demea a recunoscut că este”omul lui Mann, că doar nu o să fiu al ciobanilor”. Legăturile cu nemţii de la Aton s-au rupt în momentul în care printr-o amplă operaţiune de căpuşare a încercat ca, prin intermediul unor bilete la ordin, să preia afacerea grupului german, acum Mann fiind cercetat alături de complicii săi pentru o fraudă de 70 milioane euro. Mann şi-a păstrat o legătură apropiată şi cu actualul preşedintel al PD-L Timiş. Constantin Ostaficiuc, care este şi şeful consiliului judeţean. Mann nu a ezitat să se afişeze alături de Popa şi Ostaficiuc în sediul PD-L la alegerile din anii trecuţi. “Este un important om de afaceri şi l-am invitat. Care este problema? Este simpatizant al nostru”, explica, la vremea respectivă, Ostaficiuc. Mann a fost nelipsit de la toate acţiunile politice ale PD-L din zona Sânandrei, acesta afişându-se alături de Ostaficiuc, senatorul Dorel Borza, sau fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. Nicolae Mann a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai primarului Demea de la Sânandrei pe care l-a ajutat în obţinerea unui nou mandat. De asemenea, suportul său s-a simţit şi în campaniile din ultimii ani ale PD-L, Mann asigurând sprijin logistic oricând a fost nevoie. Deşi nu firma nu avea nici un fel de experienţă în domeniul construcţiilor de autostrăzi, cu sprijin politic portocaliu şi cu susţinerea şefului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Ioan Maliţa, Euromobille a obţinut ca subcontractor o parte din lucrările de construcţie a autostrăzii Arad – Timişoara, dar a fost obligat să abandoneze din cauza intrării în insolvenţă. Cu toate acestea, Mann a încercat să-şi păstreze aura de apolitic. „Sunt prieten şi cu Ilie Sârbu, şi cu Adam Crăciunescu (vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, n.a.) şi cu Ră­ducanu (fostul prefect, actual lider UNPR Timiş n.a.) de la PSD, cum sunt şi cu Dan Popa (secre­tarul general al PD-L Timiş, n.a) sau cu Borha de la PNL (vicepreşedinte al CJ Timiş,n.a). Când mă duc cu Crăciunescu la vânătoare, lu­mea spune că-s pesedist, când mă văd cu Popa, zic că-s pedelist ”, susţinea, în 2008, Mann. Pesedistul Crăciunescu declara că “doctorul Mann a făcut multe acte de caritate în multe momente, în caz de calamităţi şi altele” atunci când procurorii DIICOT au început investigaţiile împotriva acestuia pentru infracţiuni de crimă organizată. De altfel, sprijinită de Mann prin intermediul lui Crăciunescu, Gabriela Ionescu, acum arestată de DNA pentru şpagă, a ajuns director adjunct la Finanţele Publice Timiş. Din această poziţie, Ionescu l-a ajutat sub toate formele în războiul acestuia cu grupul Aton, ajungând până la a găsi probleme unde a spus că totul este în regulă când la “butoane” era Mann. Mann a avut grijă să-şi “planteze” oameni în comunele din jurul Timişoarei. Printre aceştia, primarul din Orţişoara, Aleodor Sobolu, fost angajat a lui Mann. Acesta a recunoscut că a fost sprijinit de Mann în campanie şi, întâmplător, Euromobille a obţinut în tandem cu firma condusă de pesedistul Ovidiu Brânzan, fost ministru al Sănătăţii, contracte în valoare de 2,1 milioane de lei de la Primăria din Orţişoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Clădirea unde a funcționat fosta societate Romtelecom, aflată în zona parcării de la sediul Primăriei Timișoara este atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată când se dorește cumpărarea unei astfel de clădiri. Primele discuții au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii.  Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.