Ioan Iovescu vrea sa fie seful lui Dan Diaconescu!

Senatorul PP-DD Ioan Iovescu n-are noroc și pace. Deși și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a deveni conducător al filialei Timiș a partidului „Domnului Dan”, șefii formațiunii au preferat să instaleze în această funcție un… independent Acum, Iovescu consideră că a răbdat destul și mărește miza.

Ioan Iovescu senator

Ioan Iovescu încearcă să ajungă la șefia filialei de Timiș a PP-DD încă din 2014. Toate tentativele au eșuat însă, pentru că președintele partidului, Simona Man, nu-l are la suflet. După certuri interminabile, Iovescu a primit lovitura finală. Postul de președinte al PP-DD Timiș, vacant timp de luni bune, i-a revenit consilierului județean Petru Juravle. Culmea e că acesta nu este membru de partid, alegând să părăsească PP-DD pe vremea ordonanței traseiștilor și rămânând independent. Senatorul Ioan Iovescu nu este dispus însă să renunțe! Dacă nu s-a putut la Timiș, poate merge la nivel național. „Eu le-am spus. L-ați numit pe Juravle, e problema voastră. (…) Eu nu am avut pârghii de sus. Eu am venit aici și am stat cu oamenii și ne-am uitat unii la alții. Ne gândeam, oare dacă facem așa, nu ne dă cineva în cap? (…) Eu în continuare le cer demisia și o conducere interimară ca să facem un congres. Asta este cererea mea. (…) Eu nu mai vreau să candidez, nu aici, eu vreau să conduc partidul acesta la nivel național. Nu am făcut nimic cu o floare în România”, a declarat Iovescu. Concret, acesta dorește ca la nivel național să existe o conducere interimară, iar apoi să existe alegeri unde va candida la funcția de președinte.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!

Anca Todoni a început perfect noul sezon competițional. Timișoreanca de 20 de ani a acces fără probleme în ultima rundă a calificărilor la turneul WTA 500 de la Brisbane, după ce a învins-o în minimum de seturi pe suedeza Miriam Bjorklund, scor 6-1, 6-2. Sportiva bănățeană a fost imperială la serviciu, reușind 7 ași și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz

Și-a pierdut viața, nevinovat din cauza unui microbuz care a intrat pe sens opus. Tragedie în zi de sărbătoare la Recaș. La data de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun și Ziua Sfântului Ștefan, în jurul orei 11:20, un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus un microbuz dinspre localitatea Șuștra înspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în cadrul unui apel de proiecte, ”Patrimoniu cultural”, lansat de ADR Vest. În total, sunt disponibile 20,5 de milioane de euro la nivelul regiunii. Primăriile și consiliile județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot cere finanțare în vederea reabilitării obiectivelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara, lansat de Primăria Timișoara, împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT, a adus voluntarii care se ocupă de proiect în 2.476 de gospodării, situate pe 68 der străzi din oraș. Informațiile culese arată că au fost recenzați 610 câini, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Voluntarii Primăriei Timișoara au numărat peste 600 de câini în aproape 2500 de gospodării
Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo se plantează în aceste zile mai mulți arbori maturi, cu dimensiuni care ajung și la cinci metri. Parte a proiectului de reabilitare a Pieței Libertății, plantarea de arbori va deveni vizibilă în curând. Primarul Dominic Fritz a anunțat operațiunea care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO
Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în cadrul unui apel de proiecte, ”Patrimoniu cultural”, lansat de ADR Vest. În total, sunt disponibile 20,5 de milioane de euro la nivelul regiunii. Primăriile și consiliile județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot cere finanțare în vederea reabilitării obiectivelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara
Anca Todoni a început perfect noul sezon competițional. Timișoreanca de 20 de ani a acces fără probleme în ultima rundă a calificărilor la turneul WTA 500 de la Brisbane, după ce a învins-o în minimum de seturi pe suedeza Miriam Bjorklund, scor 6-1, 6-2. Sportiva bănățeană a fost imperială la serviciu, reușind 7 ași și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!
LANSAREA PROIECTULUI PROACCES – Practică pentru Ocupare, Antreprenoriat, Consiliere și Competențe Europene pentru Studenți Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara in calitate de lider, in parteneriat cu S.C. Profi Rom Food S.R.L., lansează proiectul PROACCES – PRactică pentru Ocupare, Antreprenoriat, Consiliere și Competențe Europene pentru Studenți”, Cod apel: PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49/306308, Prioritatea: P7.Creșterea calității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LANSAREA PROIECTULUI  PROACCES – Practică pentru Ocupare, Antreprenoriat, Consiliere și Competențe Europene pentru Studenți
Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica
Top