Neill Blomkamp este un regizor sud-african cu lipici la filmele science-fiction. Are idei și are viziune; se vede că a lucrat ca animator 3D la mai multe episoade din serialul Stargate SG-1. În 2009 a ieșit pe piață cu primul lung-metraj District 9, un film despre un grup de extratereștrii naufragiați pe Pământ și ținuți într-un ghetou la marginea Johannesburgului. Lupta lor pentru drepturi este prezentată printr-un amestec de film documentar cu film artistic. A fost un succes neașteptat! În 2013 atacă din nou genul SF cu Elysium, un blockbuster așteptat cu mare interes de fani, de data asta cu mai multe pretenții. Filmul, plin de vedete (Matt Damon, Jodie Foster și alții), a produs dezamăgire, nefiind totuși un film slab! Ca și în District 9 accentul cade pe cei excluși din societate și împinși spre statutul de paria în ghetouri, aici ghetoul fiind întreaga lume. Elysium îi aduce și primele critici. În 2015 lansează Chappie, povestea unui android polițist, updatat de creatorul său într-un android cu conștiință de sine. Implicațiile sunt extreme, așteptările uriașe, punerea în practică discutabilă.
Chappie pare a fi un frate mai mic și mai caricatural a lui Sonny, din „I, Robot” de Asimov. Ca și acesta, Chappie se „naște” din dorința unui savant de a împinge limitele creației tehnice dinspre om spre Dumnezeu. Pentru că prin crearea algoritmului ce poate duce la apariția conștiinței, Deon Wilson face din nimic, un suflet. Așa cum noi suntem țărână în care a fost insuflată viață, droidul Chappie e siliciu și titan însuflețite de un savant. Problema ontologică a existenței sufletului, mai ales în această viziune tehnicistă în care conștiința se reduce la o serie de informații binare transferabile printr-un stick de memorie, este mai prezentă ca oricând.
Sunt convins că este greu să explici, fie vizual, fie în scris, procesul prin care un ceva fără viață și, normal, fără putința de a susține o conștiință, ajunge să devină ființă cu vise, cu dorințe, cu sentimente. Frankenstein-ul lui Mary Shelley, Pinocchio-ul lui Carlo Collodi sau Sonny, cel deja pomenit, toți au avut mari probleme de înțelegere și de integrare în societate, chiar dacă felul cum au încercat să o facă este extrem de diferit.
Chappie-ul lui Neill Blomkamp urmează linia trasată anterior de regizor. El (It) este o „oaie neagră”, un suflet chinuit și ostracizat datorită singularității. Creatorul, mama și tata încearcă fiecare prin modalități diferite, conforme cu stilul de viață, să-l ajute să devină parte din societate, dacă nu chiar om. La urma urmei, lupoaica care înfiază un om, instinctiv, îl va pregăti pentru viața de lup, nu pentru cea de om, necunoscută ei. Creatorul vrea un android cu morală în timp ce „mama” și „tata” vor, cel puțin inițial, doar un alt membru al găștii lor. Yolandi (Yolandi Visser din trupa sud-africană de rap/rave Die Antwoord) o criminală dintr-o bandă de răufăcători își descoperă sentimentele materne asumându-și, în relația cu Chappie, rolul de mamă. Rolul de tată fiindu-i rezervat, vrând nevrând, capului bandei, Ninja (Ninja din Die Antwoord). Cei doi membri ai trupei Die Antwoord sunt foarte apreciați în Africa de Sud și, în general, printre fanii de rap/rave, dar slabi actori, jocul lor amatoresc scăzând mult din calitatea vizionării.
Sub influența lor, androidul evoluează în doar câteva zile de la stadiul de copil până la unul de adolescent-tânăr capabil de judecată și de decizii. Și de aici problemele. Chappie este, fizic, un android polițist, folosit în susținerea trupelor umane de poliție. Ar fi fost minunat și logic să fie doar atât, însă filmul oferă o perspectivă distopică, în care roboții ucid oameni. Fără judecată și fără un control direct uman. Acest aspect declanșează conflictul cu Vincent Moore, un inginer, fost soldat, ce nu poate accepta libertatea oferită droizilor. În film conflictul este secundar și tratat bășcălios. Foarte rău face, pentru același tip de conflict crează o atmosferă extraordinară în „I, Robot” sau „Blade Runner”! În această luptă inegală, în care creatorul lui Chappie este prezentat în culori extrem de măgulitoare – deși, repet: androizii ucid oameni -, inginerul-soldat vine cu o mașinărie extrasă din seria RoboCop care se dovedește a fi chipul și mintea creatorului, purtând frustrările și meschinăria celui ce posedă comanda. Cu alte cuvinte: între nebunia omului și răceala metalului e greu de ales.
După o luptă de stradă în care viitorul Chappie este grav avariat, droidul este dezafectat și trecut pe lista de casare. Deon Wilson fură corpul droidului și îi upgradează software-ul transformându-l într-o Inteligență Artificială cu o rată de învățare aproape verticală. În patru zile Chappie, nu doar că parcurge tot Internetul, dar și descoperă cum poate să-și transfere cunoștințele într-un alt corp artificial, mai nou și mai bun. Folosind aceeași metodă reușește să-l salveze pe creator și pe mamă de la o moarte sigură („Jana nu e moartă, Jana să transformă”). Ce anume se transferă de la creierul uman la cel format din circuite integrate al androidului astfel încât cei doi oameni să-și păstreze cunoștințele, sentimentele și amintirile este un mister.
Vezi postere și mai multe trailere aici.
Comentarii prin facebook