Nu aglomerati Urgentele, mergeti la centrele de permanenta! / LISTA CENTRELOR

Nu aglomerați serviciile de urgență, ci apelați înainte la centrele medicale de permanență. Aceasta este recomandarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, care precizează că de serviciile acestor centre pot beneficia și persoanele neasigurate. În Timiș sunt 41 de astfel de centre, în Timișoara, Lugoj și alte 26 de localități.

vaccin

Dacă vă înțeapă o insectă sâmbătă noaptea, nu e neapărat nevoie să ajungeți la Urgențe, unde veți aștepta, foarte probabil, câteva ore, până când vor fi consultați pacienții cu probleme grave de sănătate. Ați putea apela, de exemplu, la unul din cele 41 de centre de permanență din Timiș. Acestea asigură asistență medicală atât pentru persoanele asigurate, cât și pentru cele neasigurate. Echipele de gardă sunt formate din medic şi asistent medical. „Centrele de permanenţă asigură servicii medicale de urgenţă, degrevând activitatea unităţilor de primiri urgenţe din cadrul spitalelor. Consultaţiile şi tratamentul sunt asigurate în mod gratuit și oricine poate apela la un astfel de centru de permanenţă, indiferent de medicul de familie la care este înscris”, spune Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș. Centrele de permanență sunt deschise în zilele lucrătoare între orele 20 și 8, cu excepția celui de la Mașloc, care are program între orele 15 și 8. De asemenea, sâmbăta și duminica, de sărbătorile legale şi în zilele declarate libere de guvern, centrele sunt deschise non-stop. În Timișoara sunt 11 astfel de centre, în Lugoj sunt patru, iar în localitățile din județ sunt alte 26.

Centre de permanență în Timiș

Ciacova, Piața Cetății 62, 0256-399.309
Dudeștii Vechi 337 și 355, 0256-384.188
Gătaia, str. Republicii nr. 78, 0256-410.099
Recaș, cabinetele MF din cladirea fostului dispensar, 0256-330.150, 0256-331.101
Liebling nr. 57, 0256-396.402
Nițchidorf nr. 212A, 0256-413.051
Teremia Mare nr. 731, 0722-347,864; 0256-380.501
Mașloc nr. 99, 0371-303.533
Chevereșu Mare nr. 277, 0256-415.089
Comloșu Mare nr. 799, 0256-274.303
Buziaș, str. Mihai Eminescu nr. 2, 0256-321.416
Moșnița Nouă, Calea Buziașului nr. 84, 0356-456.980
Timișoara II, str. Orșova, nr. 16, sc. B, ap.1 , 0256-294.777
Timișoara III, str. I. Plavoșin nr. 31, 0256-425.880
Timișoara IV, str. Cărăbușului nr. 15, 0256-287.797
Timișoara V, IntrareaTopologului nr. 6, dl D1, ap 1, 0256-207.057
Lugoj I, str. Dimitrie Cantemir nr. 10, 0256-358.997
Parța nr. 114, 0256-392.036
Remetea Mare nr. 113, 0256-230.032
Gottlob nr. 442, 0765-644.583
Sînandrei nr. 517, 0256-383.586
Chișoda, str. Nicolae Firu nr. 50, 0744-892.427
Lugoj II, str. Bucegi nr. 17, 0256-328.811
Birda nr. 173, 0256-312.642
Orțișoara nr. 302, 0256-233.106
Săcălaz, str. a IV-A nr. 299, 0256-244.866
Timișoara VI, Bd. Cetății nr. 85, 0256-243.202
Utvin nr. 169, 0256-228.433
Timișoara VII, str. Theodor Mihali nr. 2, 0256-436.205
Timișoara VIII, str. Zăvoi nr. 6, 0256-226.868
Timișoara IX, str. Behela, nr. 2, 0356-265.091
Lugoj III, str. Țesătorilor nr. 16b, 0256-352.424
Gelu nr. 136, 0256-297.577
Timișoara X, Calea Buziașului nr. 28, 0256-285.828
Lugoj IV, str. Timișorii bl. 57, sc. A, ap .20, 0256-356.558
Bărăteaz nr. 237, 0256-311.664
Becicherecu Mic nr. 382, 0256-230.755, 0356-524.470
Nădrag, Piața Centrală, nr. 2, 0256-328.304
Timișoara XI, Bd. Mareșal Prezan nr 83 bl. MAG 2, 0356-432.550
Dudeștii Noi nr. 99, 0745-379.475
Timișoara XII, str. Paciurea nr. 5, 0356-433.733, 0729-991.515

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.