Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) au făcut, la Timișoara, o captură spectaculoasă. Este vorba despre 70 de kilograme de cocaină neagră, care ar fi fost ascunsă în mobilă.
Poliţiştii BCCO au capturat, la Timișoara, nu mai puțin de 70 de kilograme de cocaină neagră. Drogurile, care ar fi provenit din Ecuador, erau ascunse în diverse obiecte de mobilier și ar fi trebuit să ajungă în Spania.
Anchetatorii au tăiat cu flexurile mobila, pentru a recupera cocaina. În urma operaţiunii, anchetatorii au prins patru cetățeni venezuelani, care vor fi duşi la sediul DIICOT. Cocaina neagră este aproape imposibil de depistat. Stupefiantele sunt transformate printr-un proces chimic complex, care le modifică aspectul, mirosul și textura. Mirosul caracteristic al cocainei dispare, iar drogurile capătă o formă solidă, asemănătoare cauciucului. Cu ajutorul unui solvent, ea revine la culoarea inițială, înainte de a fi vândută consumatorilor. Prețul cocainei negre este foarte mare.
Comentarii prin facebook