Parcul pentru skateri va fi gata, teoretic, inainte de sfarsitul verii

Săptămâna viitoare încep lucrările de amenajare a skatepark-ului. Acesta va costa peste 475.000 de euro și va fi gata în trei luni. Altfel spus, încă înainte de terminarea verii, iubitorii de sporturi extreme vor putea să încerce „minunăția”.

sk

Skatepark-ul de 1,7 milioane de lei urmează să fie amenajat pe fosta locația din Parcul Central. „Săptămâna viitoare urmează să predăm amplasamentul şi să înceapă efectiv lucrările. Termenul de execuţie este de trei luni”, spune primarul Nicolae Robu. Lucrarea a fost adjudecată de Kasdum-GF, care începe să devină abonată la investițiile derulate de PMT. Este cea de-a treia licitație câștigată de firma din Drobeta Turnu Severin, după cele de reabilitare a Liceului Lenau, respective de amenajare a Bălții Lămâița, din Freidorf. Societatea a oprit, acum trei săptămâni, lucrările de la Lenau, după ce a reclamat grave erori în proiect. Robu speră să nu se repete situația. „Nu s-a semnalat că ar fi ceva în neregulă în proiect. N-am întâlnit niciun proiect perfect, domeniul construcțiilor este foarte greu”, declarat acesta. Robu mai susține că noul skatepark va putea fi omologat pentru competiții internaționale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN
Aquatim a recepționat de curând stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractual de lucrări „Stația de tratare Buziaș”. Contractul, în valoare de 8.374.923,58 lei, fără TVA, pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă Buziaș, a însemnat modernizarea Stației de Tratare Hitiaș (comuna Racovița), prin schimbarea instalațiilor hidromecanice din galeria filtrelor, montarea de electrovane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a recepționat o nouă stație de tratare a apei, la Hitiaș
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a recunoscut, într-un dialog cu Marcel Ciolacu pe TikTok, că partidul i-a dat voturi lui George Simion la alegerile prezidenţiale. Despre acest lucru s-a vorbit mult, acum venind şi confirmarea oficială din partea unui important lider PSD. Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de TikTok, un dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, primul lider PSD care recunoaşte că partidul i-a dat voturi lui George Simion/VIDEO
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere
Top