De-a lungul anilor, Universitatea de Vest din Timișoara a primit vizita unor personalități marcante, atât la nivel național, dar și din afara granițelor. UVT își propune să continue șirul vizitelor care pot întări relația instituției cu Europa. Săptămâna viitoare vine Romano Prodi, fost premier al Italiei și fost președinte al Comisiei Europene, care va primi cea mai înaltă distincție a UVT.
Evenimentul va avea loc luni, 27 aprilie, de la ora 11, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara. Profesorul Romano Prodi, premier al Italiei în perioadele 1996 – 1998 și 2006 – 2008 și președinte al Comisiei Europene în perioada 1999 – 2004, va primi titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum. „Suntem onorați să avem în rândurile noastre o personalitate atât de puternică. Parteneriatul pe care îl legăm cu Romano Prodi va deschide noi perspective universității și va avea o contribuție importantă în competiția europeană la care ne-am angajat ca universitate”, spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT. Tot luni, dar de la ora 10, va fi lansat și volumul „Europa. Scrieri și discursuri” de Alcide De Gasperi, iar Romano Prodi va participa și el la acest eveniment.
Comentarii prin facebook