S-au luat de oameni pe strada si tot ei au reclamat la 112! Acum platesc

Au sunat în noaptea de Înviere la 112, susținând că au fost bătuți în plină stradă, fără motiv. Jandarmii au intervenit și au constatat că victimele erau, de fapt, agresori! Cu ceva alcool „la bord”, oamenii încurcaseră povestea…

jandarmi

În noaptea de Înviere, un bărbat a sunat la 112, spunând că a fost agresat de mai multe persoane pe care nu le cunoștea. Jandarmii s-au deplasat pe Bd. Take Ionescu, în fața unui magazin non-stop, unde au găsit doi tineri care susţineau că au fost agresaţi fără niciun motiv de trei indivizi care treceau pe lângă ei. După ce jandarmii au vizionat imaginile surprinse de camerele de luat vederi amplasate la o societate comercială din apropiere, au constatat însă că povestea era… taman pe dos! Înainte să sune la 112, cei doi stăteau și beau pe trotuar, în fața magazinului respectiv. În momentul în care pe lângă ei au trecut trei tineri, i-au abordat din senin și i-au provocat. Apoi au sunat la 112. Pentru această „distracție”, F.E., din Iacobeni, judeţul Suceava, și F.C., din Orţişoara, judeţul Timiş, s-au ales cu dosar penal pentru încăierare şi tulburare a ordinii publice.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

aeroportul-timisoara-stuttgard

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

Primele medalii pentru Masters Timișoara într-un puternic concurs din Ungaria

O echipă a Clubului de Înot MASTERS Timișoara a participat la concursul de înot pentru adulți (înot masters), organizat în 18 ianuarie, în orașul Szentes (Ungaria), primul desfășurat în acest an. La competiție, care s-a desfășurat în bazin olimpic (50 m/10 culoare), au participat aproape 300 sportivi din patru țări: România, Serbia, Slovacia și Ungaria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele medalii pentru Masters Timișoara într-un puternic concurs din Ungaria
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

Razie a polițiștilor în Deta, Ciacova, Jimbolia și Sânnicolau Mare – amenzi de peste 120.000 lei

Poliţiştii timişeni au acţionat pe raza orașelor Deta, Ciacova, Jimbolia și Sânnicolau Mare, la finalul săptămânii care s-a încheiat. Au aplicat amenzi în valoare de peste 120.000 lei. În data de 19 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei de la Ordine Publică au acționat pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi reducerea riscului rutier, pe raza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Razie a polițiștilor în Deta, Ciacova, Jimbolia și Sânnicolau Mare – amenzi de peste 120.000 lei

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri pentru luna februarie 2020

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în cursul lunii februarie 2020 noi serii de cursuri acreditate. Un prim curs, cel de Formator, va avea loc în perioada: 10 februarie – 20 martie (luni – vineri, între orele 16.30- 20.30). Va fi o perioadă de pregătire teoretică, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri pentru luna februarie 2020

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O echipă a Clubului de Înot MASTERS Timișoara a participat la concursul de înot pentru adulți (înot masters), organizat în 18 ianuarie, în orașul Szentes (Ungaria), primul desfășurat în acest an. La competiție, care s-a desfășurat în bazin olimpic (50 m/10 culoare), au participat aproape 300 sportivi din patru țări: România, Serbia, Slovacia și Ungaria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele medalii pentru Masters Timișoara într-un puternic concurs din Ungaria
Poliţiştii timişeni au acţionat pe raza orașelor Deta, Ciacova, Jimbolia și Sânnicolau Mare, la finalul săptămânii care s-a încheiat. Au aplicat amenzi în valoare de peste 120.000 lei. În data de 19 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei de la Ordine Publică au acționat pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi reducerea riscului rutier, pe raza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Razie a polițiștilor în Deta, Ciacova, Jimbolia și Sânnicolau Mare – amenzi de peste 120.000 lei
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în cursul lunii februarie 2020 noi serii de cursuri acreditate. Un prim curs, cel de Formator, va avea loc în perioada: 10 februarie – 20 martie (luni – vineri, între orele 16.30- 20.30). Va fi o perioadă de pregătire teoretică, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri pentru luna februarie 2020
Administraţia timişoreană vrea să ofere bicicliştilor două noi artere de circulaţie, dedicată doar lor, care să traverseze oraşul de la est la vest şi de la nord la sud, în total 17,5 kilometri de piste cu o lăţime maximă de patru metri. Deocamdată, ceea ce a fost numită de conducerea primăriei „autostrada bicicletelor” se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria se apucă de megapistele de biciclete care vor traversa oraşul. Suma estimată pentru investiţie, 3,6 milioane euro
Ministrul Mediului, liberalul Costel Alexe, a declarat luni că va cere primăriilor a zece oraşe din ţară să realizeze proiecte privind calitatea aerului, pentru a preveni sancţiuni din partea Comisiei Europene. Printre aceste oraşe, Alexe a enumerat şi Timişoara, acolo unde primarul Nicolae Robui se laudă că nu există poluare, iar cei care spun altceva sunt  „minți tulburi” și „turbați de frustrare”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hopa! Ministrul liberal al Mediului îl contrazice pe Nicolae Robu în privinţa calităţii aerului din Timişoara
Nu mai puțin de șapte persoane au fost amendate săptămâna trecută de polițiștii locali din Timișoara pentru că au abandonat deșeuri pe domeniul public și au fost surprinse de camerele de supraveghere amplasate în diverse locații din oraș. Două dintre aceste persoane au fost sancționate cu câte 6000 lei și celelalte cu câte 3000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șapte persoane amendate într-o săptămână, la Timișoara, pentru că au aruncat gunoiul la colț de stradă. Sancțiuni între 3.000 și 6.000 lei
Cu o sală polivalentă aflată la nivel de vis şi o sală „mică” în construcţie de zece ani, Primăria Timişoara a ajuns în momentul în care trebuie obţinută autorizaţia de securitate la incendiu pentru sigura sală funcţională, „Constantin Jude”. Pentru 77.000 de lei, se caută firmă care să se ocupe de stabilirea proiectului de modificare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara vrea să obţină autorizaţie de securitate la incendiu pentru sala Constantin Jude
Şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, se poziţionează, din nou, oarerecum împotriva valului partidului pe care îl reprezintă. Dacă la nivel central s-a decis iniţial ca schimbarea să afecteze doar modul de alegere al primarilor, liderul local crede că măsura trebuia aplicată şi pentru preşedinţii de consilii judeţene. Interesant este că iniţial în partid nu s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu speră la schimbarea legislaţiei electorale pentru a evita o competiţie a orgoliilor interne în filială
Top