Scandalul la Lenau continua: conform proiectului, liftul nu ajunge la etajul II! S-au prabusit si tavanele!

Situația de la Liceul Lenau se complică și mai tare. Proprietarul firmei care face reabilitarea susține că se încearcă acoperirea neregulilor printr-o… hotărâre de consiliu local care să aloce bani de la buget pentru refacerea proiectului! Erorile sunt uriașe, susține constructorul, conform căruia, de exemplu, „traseul” liftului pentru persoane cu handicap era cu aproape un metru mai scurt!

liceul lenau1

Primarul Nicolae Robu susține că singura problemă de la Liceul Lenau este parchetul, care ar fi fost prevăzut în proiect cu o grosime de un centimetru și realizat din lemn masiv. Produsul nu se găsește însă pe piață, iar cel cumpărat de constructor are 1.5 cm și costă mai mult. Kasdum-GF a cerut să-i fie plătite rașchetarea și paluxarea, iar de aici, spune edilul, ar fi pornit întreaga tevatură. Proprietarul firmei constructoare spune însă că lucrurile sunt mult mai grave, iar reabilitarea a fost oprită din motive mult mai serioase. De exemplu: expertiza care a stat la baza proiectului. „Aceasta are foarte multe inexactități și lacune (…) a fost făcută tot de Subcontrol, firma de proiectare. De exemplu: liftul pentru persoane cu dizabilități are cursa de acționare cu 90 de centimetri mai mică decât în realitate, adică nu ajunge pana la etajul 2”, susține Ludovic Kasler. Conform acestuia, atât de „bine” a fost făcută expertiza, încât, în timpul rașchetării, tavanele clădirii s-au prăbușit cu totul, „pentru că erau din trestie”!

lenau

„În mod normal conform legilor din România, toate aceste greșeli constatate de noi ar trebui imputate proiectantului Subcontrol. Cu tact, răbdare și perseverență, subalternii dumneavoastră, în special Aura Junie și subinginer siderurgic, specialitatea turnătorie, Ovidiu Purdea, încearcă să vă convingă – și aproape au reușit – să emiteți o hotărâre de consiliu local, pentru ca timișorenii să suporte, din buzunarele lor, toate aceste greșeli pentru care proiectanții și-au primit banii”, mai spune Kasler. Acesta susține că a încercat de mai multe ori să-i atragă atenția primarului Nicolae Robu asupra acestor probleme, dar fără succes. „Încercați să deveniți ce ați fost până în 2012: un om integru și un dascăl iubit. Acum sunteți un politician”, a conchis Kasler.

Citiți și: Constructorul de la Lenau s-a tinut de cuvant: a oprit lucrarile!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Sandy a spus: (aprilie 3rd, 2015 at 12:36 )

Robu va fi din nou ceea ce-a fost, dar nu mai mult decat atat. Va pleca din Primarie in 2016, anul viitor, dupa ce a facut praf trei piete importante ale orasului, a taiat copaci cat incape si-a desfiintat spatiile verzi (de exemplu, gardul viu de-a lungul liniei de tramvai spre gara a fost lichidat tot conform „principiilor”, simtului estetic de 2 bani ale aceluiasi Robu, cu toate ca putea ramane acolo fara probleme), tocmai cele care pot reduce din poluarea din oras. Fondurile nerambursabile pentru Lenau vor fi pierdute tocmai din indolenta, puturosenia si nepriceperea amploaiatilor din Primarie, iar acum Robu vrea sa scoata din banul public aceste fonduri, ca si cum Timisoara ar avea bugetul New Yorkului. Toate aiurelile lui vor costa tot mai mult Timisoara, asta pana nu pleaca din Primarie.

+++ a spus: (aprilie 3rd, 2015 at 15:08 )

nimeni nu l-a pus sef de santier, el si-a cautat-o. dar ce cauta un ” sing. siderurgic, specialitatea turnatorie” in constructii? poate acelasi lucru ca si un informatician in constructii? si tavanele care acopera planselul sigur ca sint din trestie, asa au fost contruite in 1850 cind constructia a fost realizata, pe vremea aceea nu exista Regips, iubitilor. aia, pe vremea aia partea asta de tara era AUSTRO-UNGARIA spre deosebire de voi stiau sa construiasc, voi nici sa intretineti nu stiti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.