Timișorenii care au nevoie de consultanță pe teme juridice vor putea să obțină informațiile necesare gratuit, de Ziua Porților Deschise la camerele notarilor publici.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 mai, la camerele notarilor publici, sediile principale și sediile secundare județene. Ziua Porților Deschise este organizată de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și se adresează celor care au nevoie de consultanță pe temele de profil. În intervalul orar 9 – 13, timișorenii, dar și locuitorii din alte orașe din țară, vor putea să primească informații pe teme notariale. Este vorba despre procedura succesorală notarială; lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moștenitorilor; procedura divorţului; redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic; autentificarea înscrisurilor; legalizarea copiilor de pe înscrisuri; efectuarea şi legalizarea traducerilor; eliberarea de duplicate de pe acte; numirea custodelui sau a curatorului special; primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral. Pentru a vedea exact care sunt sediile care oferă consultanță juridică, puteți consulta lista publicată pe site-ul UNNRP.
Comentarii prin facebook