Stirile din ziua: 7 mai 2015

Daniel Stanciu pune presiune pe sefii lui Poli: „Nu e sigur ca vin la Timisoara”

Daniel Stanciu pune presiune pe sefii lui Poli: „Nu e sigur ca vin la Timisoara”

Înlocuirea lui Ioan Timofte cu Daniel Stanciu stă încă sub semnul întrebării. Fostul oficial dinamovist este dorit de mai multe echipe din Liga I. Pentru a-şi asigura serviciile lui Stanciu, șefii lui Poli trebuie să-i propună acestuia o ofertă mai bună decât una dintre echipele din Liga I angrenată în lupta pentru titlu.

Senatorul Ardelean: Muzeul Revolutiei are finantare de trei milioane de euro, desi nu exista!

Muzeul Revoluției ar avea o finanțare de nu mai puțin de trei milioane de euro, singura piedică actuală în realizarea lui fiind lipsa unui sediu. Senatorul liberal Ben-Oni Ardelean, care a promis în campanie acest obiectiv, spune, din nou, că lucrurile sunt pe cale să se rezolve, pentru că „a găsit deschidere” la Ministerul Culturii.

Jimbolia, rupta total de Timisoara: fara tren direct sau autobuz, navetistii se descurca cum pot

Situație ireală pentru secolul XXI în Timiș: un oraș aflat la doar câteva zeci de kilometri de Timișoara nu are legătură directă cu reședința de județ, nici pe calea ferată și nici pe șosea. Primarul din Jimbolia spune că n-a reușit să primească un răspuns clar nici de la CJ, nici de la prefectură, nici de la CFR.

Alexa: Un punct ne-ar aduce matematic promovarea, dar mergem sa castigam!

Poli poate aniversa revenirea pe prima scenă fotbalistică tocmai pe terenul principalei contracandidate la promovare. Cu toate acestea, tehnicianul Dan Alexa avertizează că jocul cu Metalul Reşiţa nu va fi uşor. El le cere jucătorilor săi să fie concentraţi şi să nu se gândească la sărbătoarea promovării.

Dubioza Kolektiv, DJ Fresh, Noisia si multi altii, la Revolution Festival

Organizatorii mult așteptatului Revolution Festival de la Timișoara au artiștii care vor urca pe scena principală a evenimentului. Astfel, la Muzeul Satului vor concerta artiști și formații precum DJ Fresh, Modestep, Sabaton sau Noisia, dar și Dubioza Kolektiv. Biletele costă, din 8 mai, 49 de lei.

Primaria scoate interdictia la sucuri, scade chiria si spera sa inchirieze cofetaria din Parcul Copiilor

Primăria se chinuie de aproape doi ani să închirieze un spațiu comercial cu terasă din Parcul Copiilor. Ultima licitație a avut loc luna trecută, dar, nici de această dată, nu s-a prezentat nimeni interesat să dea câteva mii bune de euro. Acum, un nou proiect de hotărâre prevede reducerea chiriei la o treime de la prețul inițial și scoate o interdicție care s-a vrut în folosul copiilor.

Locuri şi oameni de prin Banat, in Bastionul Theresia

Reşedinţe nobiliare cea mai veche biserică de lemn, primul teatru din România, Băile Imperiale Austriece, calea ferată Oraviţa-Anina, port popular de kirchweih sau mori seculare – toate acestea sunt parte a Banatului, însă prea puțini sunt cei care știu ce comori ascunde această parte de țară. Pe toate le veți putea vedea într-o expoziție foto care se deschide joi, în Bastionul Theresia.

Prefectura vrea sa stie cand pleaca acasa functionarii din primarii

Patru zile pe săptămână până la ora 16.30, o zi până la 18,30. Acesta este, conform legii, programul cu publicul al instituțiilor publice. De săptămâna viitoare, prefectura începe controalele, pentru a vedea dacă regulile sunt respectate peste tot. Amenda este însă derizorie.

Intalnire a Consiliului de Cartier Steaua – Fratelia

La iniţiativa Consiliului de Conducere al CCC Steaua-Fratelia, joi, 7 mai, va avea loc o întrunire a consiliului de cartier. Aceasta va începe la ora 16, la Școala Gimnazială nr. 15, lângă biserica ortodoxă. Cu această ocazie, vor fi abordate problemele curente ale cartierului. Sunt invitaţi să participe membrii Consiliul Consultativ de Cartier Steaua-Fratelia, precum

apa calda

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru remedierea unei avarii, va întrerupe joi, între orele 8 și 18, furnizarea apei calde la CT 39, 40 și 41. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele de pe străzile Carol Davila, Galvani, I. I. de la Brad, Ion Mincu, Ion Roată, Pomiculturii, Borzești, Holdelor, Luminița Boțoc, Oravița si Stuparilor.

Intreruperi de curent

Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Șagului (p), str. Chișodei (p), orele 9 – 17; Ghiroda – str. Țițeica nr. 66, Șandra – Petrom – parc 3, orele 9 – 17; Herendești, Pietroasa Mare, orele 8 – 22; Topolovățu Mare – zona Cimitir Topolovăț, orele 8 – 16.

Top