Georgica Cornu, din nou politistii la usa!

O nouă descindere la locuința omului de afaceri Georgică Cornu. Miercuri dimineață, anchetatorii i-au bătut la ușă a doua oară în acest an. Ultima dată s-a întâmplat în luna martie.

cornu
De această dată, Georgică Cornu s-a trezit la poartă, la ora 6, cu polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate din județul Mehedinți. Descinderile au avut loc la casa omului de afaceri, la cea a fostei sale soții și la alte trei adrese din Timișoara. Prejudiciul în acest caz ar fi de trei milioane de euro.În martie 2015, Georgică Cornu a fost reținut 24 de ore într-un dosar în care este suspectat de evaziune fiscala și spălare de bani, prejdiciul fiind de milioane de euro. Omul de afaceri a stat 24 de ore în arrest preventin la Drobeta Turnu Severin, apoi a fost transferat în arest la domiciliu, iar acum se afla sub control judiciar. În martie 2014, descinderile au avut loc atât acasă la Cornu, la locuința sa din Ghiroda, cât şi la sediul firmei sale de constructii. Acuzațiile erau tot de evaziune fiscală, iar prejudiciul, de aproximativ 15 milioane de euro.

UPDATE: Georgică Cornu a fost dus la audieri la IPJ Mehedinți. DIICOT a anunțat și pentru ce este cercetat omul de afaceri: constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, delapidare în formă continuată și spălare a banilor. Din august 2012, Cornu ar fi constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop scoaterea din patrimoniul SC C&C CONFORT SRL a unor bunuri libere de sarcini, în vederea împiedicării executării acestora, dar și trecerea acestora sub controlul său. Din patrimoniul societăţii comerciale au fost scoase bunuri imobile în valoare de aproape 12 milioane de lei, care au ajuns în proprietatea SC GORNO CG SRL, iar ulterior, prin radierea acesteia, în proprietatea personală a lui Cornu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Bike Challenge 2026, sărbătoare civică pe două roți și spiritul unei comunități vii/FOTO

Pentru istorie, pentru sport, pentru mișcare, pentru sănătate. Și pentru a sărbători o comunitate unică și un oraș vibrant, plin de viață! Duminică, 26 aprilie 2026, centrul Timișoarei a prins un ritm aparte. Nu doar cel al roților care se învârt, ci și al unei comunități care a ales să se adune în jurul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Bike Challenge 2026, sărbătoare civică pe două roți și spiritul unei comunități vii/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 26 aprilie, în jurul orei 13:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de panică la un bloc turn de pe Gheorghe Lazăr! Incendiu de apartament și zeci de persoane autoevacuate
Consiliul Județean Timiș ne arată că nu doar la Timișoara se curăță carosabilul. La finalul acestei săptămâni a ajuns la rând drumul care duce spre Aeroportul Internațional Timișoara. S-a dat ”cu mopul” mecanizat pe drumul care duce la principala poartă aeriană din Banat. Administrația județeană a anunțat că s-a intervenit, pe timp de noapte pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a măturat și spălat mecanizat drumul spre Aeroportul Timișoara/VIDEO
Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO
O treime din locuitorii județului Timiș au beneficiat, în medie anul trecut, de o prestație de natură socială, arată datele cuantificate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Sumele plătite au fost de peste un miliard de lei. Astfel, drepturile de natură socială au fost în cuantum de 1.170.557.302 lei, ceea ce înseamnă 97.546.442...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În anul 2025, în Timiș s-au efectuat prestații de natură socială de 1,1 miliarde de lei
Sâmbătă, 25 aprilie,  inima Banatului a bătut cu putere în capitala Europei. O mare delegaţie a judeţului Timiş a fost prezentă la festivalul Arthis Fest – Primăvară Culturală din Bruxelles, un eveniment care celebrează tradiția și frumosul. Din delegaţie a făscut parte şi Ansamblul „Cununa Timișului”  din Ghiroda, care a dus la Bruxelles prospețimea jocurilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda a dus  mândria bănățeană la Bruxelles
Primarul Timişoraei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, le aminteşte “suveraniştilor” intoxicaţi de propaganda Kremlinului că, în timp ce de la Bruxelles România a primt 100 de miliarde de euro pentru a construi spitale, şcoli sau autostrăzi, din Rusia ne-au venit până acum doar… drone. El spune despre cei care nu pot rosti cuvântul „Rusia”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre diferenţa dintre Est şi Vest: De la Bruxelles au venit 100 de miliarde de euro, din Rusia… 44 de drone
CSM Lugoj se impune la București, pe terenul Rapidului, și termină sezonul pe locul 7. Seria s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei jocuri, iar bănățencele s-au impus și acasă, câștigând astfel întâlnirea cu 2-0 la general. Partida de la București a fost palpitantă! Giuleștencele au câștigat, în prelungiri, primul set, 26-24, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7
Schimbările din piața muncii din ultimii ani au adus în prim-plan nevoia de adaptare rapidă și de dezvoltare continuă a competențelor. Tot mai mulți angajați și angajatori caută soluții concrete pentru a ține pasul cu aceste transformări, iar formarea profesională devine un instrument esențial în acest proces. În acest context, Fundația Româno-Germană de Pregătire și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu Arad – investiția în oameni, dezvoltarea competențelor, viitorul comunității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.