La Timișoara are loc, în acest sfârșit de săptămână, cea de-a șasea ediţie a Conferinţei naţionale de gemoterapie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Română de Gemoterapie şi Homeopatie și se bucură de prezența unor specialiști din din Italia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
În perioada 22-24 mai se desfăşoară. la Timișoara, lucrările celei de-a șasea conferinţe naţionale de gemoterapie, cu participare internațională. Gemoterapia este o terapie naturală introdusă în România în urmă cu peste 20 de ani, de către Laboratoarele PlantExtrakt. Organizatorul evenimentului este Asociaţia Română de Gemoterapie şi Homeopatie (ARGH). Vor fi prezenţi medici, farmacişti, chimişti şi biologi preocupaţi de dezvoltarea gemoterapiei. Conferinţa are înscrise 21 de lucrări, prezentări de cazuri clinice, analize statistice, dar şi cercetări de laborator. Pe lista invitaților se numără personalități importante din domeniu, cum ar fi italianul Fernando Pitera, britanicul Nick Churchill sau americanca Lauren Hubele. „Gemoterapia acţionează cu cantităţi infime de substanţe chimice «vii», care nu vor produce reacţii adverse, ci doar vor reechilibra sistemele energetice cu care interacţionează. Nu putem înţelege pe deplin sensul unui simptom sau al unei boli, dacă baza cunoaşterii medicale nu este susţinută de o concepţie energetică a vieţii”, spune dr. Simona Nițu, președintele ARGH. Peste 1.000 de medici practică, în prezent, în România, gemoterapia.
Comentarii prin facebook