Tinerii cu rezultate excepționale la învățătură, care studiază în școlile cu predare în limba română din Voivodina, își vor petrecere următoarele zile în orașul de pe Bega. Olimpicii vor lua parte la diferite cursuri de limbă, dar vor avea ocazia și să viziteze Timișoara.
În perioada 3-6 august, șase elevi de la școlile cu predare în limba română din Vârșeț participă, la Timișoara, la „Tabăra de învățare a limbii române pentru copii din Voivodina”. Cursurile se țin la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, iar profesorul și scriitorul Ion Căliman le va preda tinerilor. Din programul taberei, pe lângă cursurile propriu-zise, fac parte și diferite vizite în zonele de interes ale Timișoarei, la Muzeul de Artă sau la Muzeul Banatului. Tabăra este organizată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, în colaborare cu Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina – Serbia.
Comentarii prin facebook