Poli, corigenta in atac

Poli Timişoara are in lot un fost golgheter al Ligii I şi jucători care s-au „lipit”mereu  la gol, dar are cea mai slabă ofensivă din Liga I. Golul este sarea şi piperul în fotbal de când lumea. Echipa pregătită de Florin Marin suferă, însă, când vine vorba de ofensivă, fotbaliştii timişoreni reuşind să înscrie foarte greu în porţile adverse, în ciuda atacanţilor cu nume care se regăsesc în lot.

La fel ca şi FC Botoşani, Poli are cele mai puţine goluri înscrise în cele nouă etape disputate din actualul sezon. Mai exact, timişorenii au înscris doar 5 goluri în cele 810 minute, adică ceva mai bine de un gol la două etape, o statistică descurajatoare când vine vorba de spectacol. Poli înscrie extrem de greu, iar asta s-a văzut cât de mult s-a chinuit să înscrie primul gol al sezonului. Robert Elek a spart „gheaţa” în etapa a treia, reuşind să înscrie după 240 de minute primul gol al sezonului. Ianis Zicu sau Dorin Goga sunt jucători ofensivi care înscriau pe bandă rulantă sezonele trecute, dar, reveniţi ambii pe arena „Dan Păltinişanu”, au găsit extrem de greu calea spre porţile adverse. Goga a înscris sâmbătă primul său gol, în timp de Ianis Zicu nu a înscris niciun gol, dar a dat o pasă de gol. În cele nouă jocuri au înscris goluri doar trei jucători, Robert Elek, spaniolul Rufino şi Goga.

Timişorenii suferă şi în defensivă, Poli având una dintre cele mai slabe apărări din Liga I, cu cele 12 goluri primite.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 30th, 2015 at 11:53 )

BEY!CE VREȚI AU CÎȘTIGAT ȘI ESTE BINE!RUFINO,SARMOV,ARTEAN, CURTEAN, NU AU CE CĂUTA LA POLI! DUPĂ ACEASTĂ PAUZĂ POATE VOR FI MAI PREGĂTIȚI!ȘI LA URMATOAREA PERIOADĂ DE TRANSFERURI MAI INSPIRAȚI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

pif a spus: (august 30th, 2015 at 13:38 )

Luchin a fost de citeva ori la limita din cauza lipsei sale de viteza, devine tot mai incet baiatul asta, dar plasamentul si un galben l-a salvat. dar asta in fata unei echipe ca si Chiajna. Belu joaca la fel de „bezmetic” pe dreapta ca inainte, in atac nu aduce mai nimic si apararea e periclitata de lipsa aparatorului pe dreapta la orice contraatac sau chiar atac, daca atacantul e putin mai rapid. In afara de Kirschstein, Popescu si partial, culmea Cinu, apararea e varza. Scutaru e tot la categoria varza. cred ca trebuie vazut cum se trece de tur si investi in aparare in retur. dar cel mai bine ar fi acuma. cu apararea asta vad negru. in rest pina la gol a fost OK, nu inteleg dupa gol de ce cade toata echipa in aparare, asa a fost si cu Craiova, cu Viitorul nu s-a mai apucat faza asta. mijlocul a fost OK, cei trei Fernandez, Llorente si cu Popescu au fost acceptabili, dar absenta unui pressing e clara, poate ieri a fost prea cald pentru asta. atacului, care a marcat doar un gol, nu i se poate cere mai mult. e totusi evident efortul lui Elek si in schimb putinul care il obtine cu el. poate din cauza unei lipse de experienta se produce asta. cu Goga si cu Barbut in forma de acum nu am fi retrogradat acum doi ani, cred ca si Rufino are rezerve. una peste alta un pas important in lupa impotriva retrogradarii, sa nu ne amagim. mai sunt 2 saptamini si in acest timp se pot face multe. Hai Poli!!

mihai constantin a spus: (august 30th, 2015 at 14:11 )

Deocamdata,jos palaria fatza de Elek si Kirschtein si D.Popescu! Restul jucatorilor sunt f.oscilanti,de la o etapa la alta! Schimabarea lui Alexa a fost necesara ca aerul,dar trebuiau debarcati si Stanciu,impreuna cu Anton!

INO a spus: (august 30th, 2015 at 14:22 )

BEY! STANCIU ESTE DOAR UN PAPAGAL ÎNDRĂGOSTIT DE ROBU! NU VA FI UȘOR DAR SIGUR VA PLECA DACĂ NU ÎȘI ASUMĂ FUNCȚIA DE PAPAGAL DE PRESĂ LA ACS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

@mihai constantin a spus: (august 30th, 2015 at 14:23 )

alexa ajunge.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.