Robu: Ne asumam finantarea sportului, cluburile nu sunt langoserii, sa le inchizi cand vrei

Primăria Timișoara își asumă finanțarea cluburilor sportive, chiar și în lipsa normelor de aplicare a Legii sportului, modificată în primăvară. Primarul Nicolae Robu spune că e obligatoriu acest lucru, pentru că nu poți închide cluburile sportive ca și cum ar fi… langoșerii.

Poli - Astra 36

Consiliul Local Timișoara se întrunește joi în ședință extraordinară. Cu o ordine de zi deloc stufoasă, consilierii locali vor avea totuși de discutat mai multe „urgențe”. Așa a explicat primarul Nicolae Robu graba cu care a fost convocat acest plen. Una dintre ele este legată de finanțarea asociațiilor sportive. Legea sportului, prin care este reglementat și modul de finanţare al cluburilor sportive, a fost modificată în primăvară, dar normele de aplicare nu au apărut nici până acum. „Pentru ediţia 2015-2016 nu am putut să dăm bani până acum (…) În baza noii legi, facem un contract, mergem pe ideea de a plăti cotizație. Nu mai aşteptăm după norme, adoptăm aceste contracte pe care le vom semna cu asociaţiile sportive şi vom începe să dăm bani. Nu putem să le ducem în faliment sau le lăsăm să ajungă la penalități, la restanțe, inclusiv către stat… Nu mai putem sta. Noi nu suntem asociați cu niște structuri sportive, așa cum în mod greșit scrie în raportul Curții de Conturi. Suntem membri constituenți ai acelor structuri sportive, e cu totul altceva. Drept urmare, plătim o cotizație, dar n-o plătim lăsând structura să facă ce vrea cu banii, ci stabilim ce se poate face cu banii. Acum stabilim pe bază de contract și anexe la contract, care rezolvă problema aceasta mai riguros și mai analitic decât o făceam noi oricum”, spune Robu.

Primarul susține, în continuare, că angajații Curții de Conturi interpretează legea într-un mod propriu. „În legea aceasta nouă, din primăvară, scrie că se pot face inclusiv plăți salariale. Te trezești că-ți vine apoi cineva de la Curtea de Conturi, care spune că da, dar plățile salariale trebuie făcute după grila de salarizare a bugetarilor. Dar tu nu ai corespondență cu grila bugetarilor… E o abordare aberantă. Tu ești o structură de tip ONG, care funcționează după cu totul și cu totul altă legislație”, explică liberalul. În plenul de joi după-amiază, Robu speră ca situația să fie reglementată, iar cluburile să înceapă să primească bani. „Ce trebuie să facem acum? Să desființăm rugbyul, handbalul, fotbalul și baschetul? Ce administrație ar putea face așa ceva? (…) Odată desființată echipa, n-o mai înființezi, nu e așa simplu. Nu e ca și cu o langoșerie. Hai să deschid o langoșerie și, dacă nu merge, o închid. Și dacă vreau s-o redeschid, că lumea vrea langoși, o deschid din nou. Nu merge, aici e complicat”, a conchis Nicolae Robu. Primăria a alocat în acest an următoarele sume pentru cluburile sportive: ACS Poli – șapte milioane de lei, BC Timișoara și Timișoara Saracens RCM – câte trei milioane de lei, CSU Handbal – 1,2 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (august 27th, 2015 at 09:42 )

Fara bani echipelor profesioniste. E cazul sa intram si noi in lumea civilizata si sa nu mai finantam hotia

XXXLUTZ a spus: (august 27th, 2015 at 10:02 )

ideea e ca lumea oricum nu vrea acs poli vopsitule, ai inteles sau nu?

INO a spus: (august 27th, 2015 at 12:36 )

BEY!PLETEA!TATA LUI FLOCEA ȘI GUNOAIELOR STANCIU ȘI ROTARIU! PROBLEMA ESTE CĂ VOI NU AȚI FĂCUT NIMIC PENTRU TIMIȘOARA SĂ SE VADĂ CĂ SE INVESTEȘTE ÎN SPORT! DOAR AȚI FINANȚAT PROSTIA UMANĂ ȘI TOȚI FRAIERII ROMÂNIEI AU AJUNS LA TIMIȘOARA!PLETEA SCOROJÎT ROBULE CÎND NU VEI MAI FI PRIMAR ATUNCI POLI TIMIȘOARA POATE VA ADUCE ÎN CONDUCEREA SA ȘI ECHIPĂ JUCĂTORI ADEVĂRAȚI!FLOCOȘI DE ACUM NU MERITĂ 5 BANI!ȘI NU MAI DAȚI BANI JABA LA FRAIERII!ÎN AFARĂ DE RUGBY RESTUL ESTE VARZĂ!EU NU MAI MERG PE STADION ȘI PÎNĂ ECHIPA NU ARE CE DEMONSTRA NIMENI NU AR TREBUI SĂ DEA BANI PENTRU FRAIERII!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
INO

pif a spus: (august 27th, 2015 at 15:00 )

ce sa-i facem? nu poti fi si sef de santier, si o face bine, in trei ani nu s-a construit in Timisoara atit cit s-a facut acuma, a speriat opozitia. ca sint unii care vor copaci in nu stiu ce piata, asta-i un fenomen ce tine de lux, o astfel de critica. bun. dar asta cu Florin Marin e complect data in bara. denota ca nu are simt pentru cam unde e granita pe care o accepta un timisorean, in general si in particular la o echipa de fotbal. si intre asa zisii „oameni de fotbal” banateni-timisoreni sint o gramada de cozi de matura, o descriere blinda. dar sa aduci un astfel de antrenor nu are nici un rost, sa nu-mi spuna ca banii joaca rolul decisiv ca atunci ar trebui sa inchida pravalia imediat. si Rotariu e culmea fripturismului, asta a fost dat afara de la toate echipele din judet, de la Poli lui Iancu, de la ACS Poli si de la ASU Poli si pe asta il aduci inapoi? si el iti spune senin ca in ultima vreme, probabil doi -trei ani s-a ocupat de jocuri de binefacere. nu vreau sa-i vin prea aproape, dar crede ca mai e in stare, daca a fost vreodata, sa ii spuna cuiva parerea in asa fel incit acela sa plece cu coada intre picioare. daca nu stii asta ce cauti in Liga 1, chiar si ca secund? si ce e aia”nu vin oricum ?” ca de fapt vine oricum in patru labe la prima strigare.
si lasati-i frisura in pace, sint putini prof. univ. dr. dr. h. c. cu asa frisura, vopsita sau nu, ma refer la Primar acum, deobicei domniile lor nu mai au frisura de loc.
inca odata, cu Florin Marin a dat-o in bara in mod ingrozitor. se va putea masura, fara facebook, la urmatorul meci popularitaea acestei masuri, prin numarul de spectatori din tribuna. ma tem ca vor fi mai multi jucatori pe teren decit spectatori in tribuna.

@pif a spus: (august 30th, 2015 at 23:23 )

S-a construit ca erau proiectele facute de altii si oricine venea primar facea asta, ca era obligat. In rest, dezastru!

pif a spus: (august 30th, 2015 at 23:45 )

Primarul Ciuhandru a fost unul care a facut proiectele alea timp de 17 ani si de construit n-a construit nimic. daca era ales inca odata si nu a lipsit mult nici azi nu era construit nimic. nu sint un sustinator Robu sau Ciuhandru, dar e evident.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.