Toanca vrea sa fie primar la Dumbravita. Ii mai lipseste doar partidul

Deși a făcut parte din gașca (hai să-i spunem așa!) lui Sorin Grindeanu, consilierul local Radu Țoancă pare să fie tras pe linie moartă în PSD. Culmea, asta se întâmplă chiar acum, când fostul lui partener de chiolhanuri și alte cele a ajuns ministru și staroste necontestat al PSD Timiș. Cert este faptul că Țoancă nu mai ocupă vreo funcție nici în organizația municipală și nici județeană a social-democraților. Mai mult, n-a primit nici șefia Grupului PSD din CL Timișoara, iar vocea lui se aude tot mai slab în acest for. Și n-a trecut mult timp de când era unul dintre cei mai vocali consilieri locali, un PSD-ist roșu până în măduva oaselor, după vorbă, după port.

radu toanca

Surse din partid afirmă că Radu Țoancă a intrat în dizgrația colegilor din filială din cauza legăturilor cumva nepotrivite cu principalul dușman de clasă al PSD-ului, primarul Nicolae Robu. Or, Țoancă a pus în fața intereselor de partid interesele personale, strict legate de primărie, implicit de primar. Și e un secret al lui Polichinelle că Radu Țoancă este cel mai orientat și decurcăreț consilier local de după 1990, dacă nu din întreaga istorie a Timișoarei. Pornind de la această ruptură, nu puține au fost zvonurile care-l dau pe Țoancă ca având un viitor glorios în PNL, mai ales după ce Robu a afirmat public că-l „respectă foarte mult”. Dar nu acesta e pasul pe care vrea Țoancă să-l facă, cel puțin pentru moment, fie și pentru faptul că, în afară de naivul politician Nicolae Robu, nu știu care liberal va putea îngurgita un astfel de transfer.

Chit că, potrivit surselor din PSD, Țoancă a fost anunțat că nu mai face parte din viitoarea echipă de consilieri PSD, ca să folosesc un clișeu fotbalistic. Dar, vorba regretatului Pittiș, „sfârșitul nu-i aici”. Mă refer, evident, la cel politic. Radu Țoancă și-a anunțat deja mai mulți colegi că, nemaifăcând parte din planurile de viitor ale PSD Timișoara, vrea să se retragă în comuna unde domiciliază, Dumbrăvița. Și nu oricum, ci pe post de primar. Ei bine – și aici e problema! – la Dumbrăvița este un primar PSD, Victor Malac. Culmea, făcut de Țoancă, dacă ne luăm după spusele acestuia, chiar și când nu erau de față unul sau mai multe pahare cu lichide bahice. Întrebarea care se pune acum este dacă renunță PSD la un primar în funcție, pentru a-i face loc lui Țoancă. Greu de spus. Dacă răspunsul e negativ, abia atunci se va pune în discuție o eventuală candidatură a lui Țoancă pe lista PNL sau independent susținut de acest partid. Asta, în cazul în care liberalii nu-și găsesc un candidat mai de Doamne ajută. Este că au dreptate cei care compară politichia cu o fată mare?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (august 17th, 2015 at 23:46 )

Țoancă-i un neisprăvit, o curvă poltică, gata să sară dintr-un partid în celălalt. Înainte de a se înhăita cu PSD-ul, a fost împotriva PSD-ului, pe când lucra la ziarul Timișoara, apoi la Agenda Zilei. Nu-i decât un învârtit și un sforar, un fel de Dinu Păturică al vremurilor actuale. Nu va fi așadar nicio surpriză să-l vedeți trecut în barca PNL. Cât despre „respectele” lui Robu, cine se aseamănă se adună. Sper doar ca amândoi s-o sfârșească la groapa de gunoi, pentru că doar două bidoane turtite, pline de jeg.

V.V.D.Toth a spus: (august 18th, 2015 at 10:49 )

Radu Toanca este cel mai tare consliler local. De departe , cel mai tare.Are administratie locala in sange. A mai avut odata PSD-ul un consilier valoros , Petru BUJOR. Pacat ca RT nu este utilizat la adevarata lui valoare. In mod sigur ar fi un foarte bun primar de Dumbravita. Succes dle. Toanca.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.