Incep lucrarile la Openville! 220 de milioane de euro pentru extinderea primului mall din Timisoara

Ansamblul multifuncţional Openville Timişoara devine realitate. După obţinerea avizelor necesare, compania Iulius Group anunţă începerea lucrărilor la proiectul în valoare de 220 de milioane de euro. Prima va fi ridicată o clădire de birouri de 11 etaje.

OpenVille Ensemble 2

Prima clădire din ansamblul Openville urmează să fie construită în zona adiacentă Iulius Mall Timişoara, înspre Bulevardul Antenei. Imobilul va avea destinaţie office clasa A, o suprafaţă de 18.000 mp şi 11 etaje. „În arealul respectiv au fost deja amplasate modulele ce vor găzdui birourile echipei de dezvoltare a proiectului. Toate aceste lucrări nu vor afecta activitatea Iulius Mall Timişoara şi nici circulaţia rutieră din zonă, şantierul fiind delimitat cu panouri de protecție”, transmit reprezentanții mallului timișorean. Openville, o investiție de 220 milioane de euro a grupului Iulius, reprezintă cea mai mare infuzie de capital privat în sectorul de real estate din vestul ţării. Openville va avea o suprafaţă total construită de 594.000 mp, iar Iulius Mall va fi parte integrată a proiectului. Cea mai mare pondere o va avea componenta de birouri. Vor fi şapte imobile de birouri clasa A, printre care şi cea mai înaltă clădire din România, care vor forma polul de business al regiunii, unde vor lucra peste 13.000 de persoane. Una dintre principalele atracţii va fi parcul desfăşurat pe mai mult de 55.000 mp, cu locuri de joacă, patinoar, carusel, fântâni arteziene, piaţete pentru evenimente, peste 1.000 de arbori şi 20.000 de arbuşti. Vor fi deschise, de asemenea, peste 100 de magazine, restaurante şi cafenele tematice, dar și un multiplex cu 15 săli de cinema. Conform dezvoltatorului imobiliar, până la finalul anului 2016 vor fi inaugurați 33.000 mp de spaţii office. Prima fază de dezvoltare va fi finalizată în ultimul trimestru din 2017 şi va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail şi parcul. A doua etapă va presupune dezvoltarea de spaţii office până la suprafaţa de 131.000 mp, în funcţie de cerinţele pieţei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.