Cumplit de greu să-ți imaginezi prin ce trec părinți, frații, prietenii tinerilor pentru care s-a declarat doliu național. Din complezență ori mânat de emoție, ești tentat să spui că înțelegi prin ce momente trec cei loviți de nenorocire. În realitate, nu știm mai nimic și nu aș dori nimănui să treacă prin așa ceva. Dincolo de acest sentiment însă, se așterne ancheta procurorilor și reflexia cetățeanului de rând. E multă ipocrizie să faci, ca politician, coadă la zidul plângerii. Cum la fel de ipocrit este din partea noastră, a celor care scriem în presă, să arătăm acum ce autorizații nu s-au dat, peste ce norme de funcționare a trecut ISU și, poate, despre doza de inconștiență a celor care frecventează acest gen de localuri. După ce s-a întâmplat o asemenea grozăvie, toți știm ce trebuia făcut, dar nu s-a făcut. Cum funcționarii publici și-au completat leafa cu ceva supliment pe sub tejghea. Ori, pur și simplu, cum același funcționar a închis ochii cuprins de comoditate, considerând că în țara asta toți fac la fel și că, odată cu el, nu se schimbă și România.
Dar în țara asta se moare prematur în diferite feluri, fără să ne cuprindă același val de emoție. Dacă zece babe și opt moși reumatici se înecau la Băile Felix, poatre că ne întreceam în ironii. E aproape normal să auzim că oameni ai străzii sunt găsiți înghețați în șanțuri. Te șochează să afli că-ți pică elicoptere în lacuri, sub privirile unor salvatori care nu aveau motorină la bărci. Un polițist moare pentru a duce acasă un ministru despre care nu știm încă pe unde s-a plimbat cu antemergător, la SRI sau la vreo duduie fină. Multe dintre aceste evenimente au trezit în noi indignare și compasiune, după caz. Dar nu suntem în stare să mișcăm sistemul care, prin corupție sau indiferență, duce la astfel de finaluri. Nu e rău să fie controlate acum toate cluburile. Dar Ponta și alții ca el ar fi trebuit să facă în așa fel ca astfel de controale să fie firești, înainte, nu după. Cineva și-a luat salariul degeaba, dar nimeni din sistem nu a considerat asta un deranj. Și, după ce trece emoția, ne vom întoarce la aceleași obiceiuri.
Știm în ce situație sunt căile ferate în România. Poate garanta cineva că în viitorul apropiat nu se va întâmpla o nenorocire cu multe victime? La ce i-ar mai ajuta pe cei prinși între fiare că primul ministru va comanda aprige controale după dezastru? Ne facem că nu știm în ce hal se află stadioanele vechi în România, în marea lor majoritate administrate de instituții publice. Vedem oare ce bombă cu ceas ar fi arena „Dan Păltinișanu” la un meci cu grad mare de ocupare? Și cu rivalități între galerii? A încercat cineva să numere minutele necesare spectatorului pentru a ieși dintre rânduri, acolo unde genunchii îndoiți nu-ți încap de rândul din față? În câte minute ar ieși 30.000 de oameni dintr-o astfel de arenă? Și nu e un moft. Treburile astea se măsoară atunci când se licențiază o arenă, dar la noi totul pare în regulă și când atâta puhoi de lume intră și iese pe două porți de acces. Era numai un exemplu. Stați linitiți, nu vom ajunge prea curând să ne călcăm în picioare pe „Dan Păltinișanu”.
Comentarii prin facebook