Grapini e suparata pe Robu: El statea acasa, bolnav, iar USL facea campanie

Europarlamentarul Maria Grapini este din nou nemulțumită de comportamentul edilului Robu. De data aceasta conflictul a început de la faptul că PPU Timiș a cerut de la primărie un spațiu în care să-și desfășoare activitatea, însă răspunsul primit nu a fost cel așteptat.

grapini1

După ce PC s-a rupt în două, Maria Grapini, alături de alți susținători ai lui Dan Voiculescu, a întemeiat un nou partid, respectiv PPU. Organizația Timiș a grupării politice își are sediul pe strada Barbu Iscovescu nr. 2, unde Grapini a închiriat un spațiu pentru cabinetul europarlamentar. Totuși, liderul PPU Timiș a încercat încă din 2015 să obțină un alt spațiu, oferit de Primăria Timișoara. „Vreau să-mi manifest nemulțumirea față de un răspuns primit de la Primăria Timișoara, ca să se vadă câtă egalitate există în modul în care sunt tratate partidele, local, de către primărie. Am făcut o scrisoare și anul trecut, și anul acesta, ca să primim un spațiu. Mai ales că sunt și singurul europarlamentar și cred că aș putea să am un sediu pentru partid și pentru cabinet. Pentru mine răspunsul a fost straniu, iar ulterior am vorbit și cu primarul Robu. Pentru prima dată mi se răspunde că, pentru a ni se acorda un spațiu, trebuie să duc o tonă de hârtii, dar cel mai straniu mi se pare că trebuie să mă duc la un notar și să dau o declarație notarială cu membrii cotizanți. Eu vreau să cer să văd și eu această declarație de la PNL, de la PSD și de la celelalte partide… să ne dea baza lor de date. M-am întâlnit cu domnul primar și l-am întrebat în baza cărei legi îmi cere să declar membrii cotizanți. Mi-a spus că e o hotărâre de CL, dar o hotărâre de CL nu are voie să iasă din parametrii legii (…) O să îi trimit și eu un răspuns. Eu știu că UNPR nici nu era bine înregistrat și a primit sediu imediat, PP-DD a primit imediat sediu. (…)E un tratament care nici nu mă mai surprinde la domnul Robu, al unor oameni care uită de unde au plecat și care uită că au fost sprijiniți. Să nu uităm că el stătea acasă, bolnav, și Grapini împreună cu echipa USL făceau campanie pentru domnul Robu”, a declarat Grapini, liderul PPU Timiș.
Europarlamentarul are și o teorie referitoare la motivul pentru care lucrurile în PMT nu decurg așa cum ar trebui. Este vorba despre profesiile celor care au ocupat scaunul de edil. „Dacă ne uităm în ultima perioadă nu am avut decât profesori. Nu am avut niciodată un adevărat administrator, toți au venit de la catedră. Poate că și asta este o problemă. Trebuie să vină cineva care și-a pus banii la bătaie, a făcut o firmă, a înțeles ce înseamnă să riști, să nu dormi noaptea pentru că ai un credit și poate atunci primăria ar fi gestionată mai bine. (…) Cred că atitudinea guvernării Robu, că putem să-i spunem și așa, este suficientă patru ani”, a concluzionat Grapini.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Radu A. a spus: (martie 4th, 2016 at 23:48 )

USL-ul a generat si promovat si cateva nulitati in Timisoara : un ‘telectual bolnav , o ţaţă analfabetă şi agramată , un oltean arogant si nesimtit. De nu era USL-ul ( adica PSD ) nu ajungeau acesti 3 ciumeti niciodata pe fotoliile pe care stau azi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare

Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov

Radu Benea și Nicolas Benea se află la startul Trofeului Râșnov, a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cei doi piloți de la Canova Racing merg la Valea Cetății din postura de lideri ai clasamentelor la Turisme, respectiv Grupa 3. Spectacolul vitezei în coastă revine pe unul dintre traseele de referință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XIV-a, realizat în perioada 1 – 7 septembrie 2026, AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente față de următoarele două clasate – PSD și PNL – care își dispută îndeaproape a doua poziție. Estimare participare vot parlamentare Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. AUR continuă să conducă detaşat, PNL şi PSD se bat pentru locul II
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.