N-am timp să citesc tot ce apare scris despre activitatea Guvernului Cioloș. Și dacă aș avea, nefiind specialist în macroeconomie sau în strategii, probabil că aș putea deveni, lejer, o victimă a exaltării unora din mass-media. Fără să pun cap la cap indicatori care de care mai pozitivi, senzația generală e că se lucrează. Că se lucrează bine. Poate nu perfect, dar că se lucrează altfel decât până acum, cu siguranță e ceva ce se simte. A trebuit să treacă aproape un an cu un guvern bine intenționat în Palatul Victoria, ca la baza piramidei electorale să se simtă sentimentul că cineva începe lupta, structural vorbind, cu rechinii tranziției. Am vorbit despre un guvern Cioloș bineintenționat și nu „independent”, din simplul motiv că echipa fostului comisar european nu bântuie senil prin scena asta politică. Este clar că în marea lor majoritate, cu excepția celor plantați politic, membrii actualului guvern sunt anti-PSD. Nu știu cât sunt de pro-PNL, poate prin unele sedii liberale se trăiește cu speranța asta, dar cu siguranță acest guvern nu agreează stilul de lucru și proastele maniere ale mafiilor clocite în PSD, PDL, PNL sau UDMR. De UNPR sau ALDE nici nu mai vorbesc.
Ca alegător însă trebuie să te simți foarte neplăcut să știi că bunul mers al lucrurilor mai durează vreo patru luni. După care șmenuielile politice ar putea reveni în forță după instalarea unui nou parlament. Dacă vreți, e ca și când ai spune unui beteag că mai are tot atâtea luni de trăit. Evident că trăim în două Românii. Pe de o parte, se încearcă deblocarea unei țări și extragerea ei din ghearele unor politicieni înfometați de contracte cu statul, se lucrează la pornirea unui sistem cât se poate de meritocratic în învățământ, cât mai departe de comenzile politice și algoritmice, la un sistem sanitar mai coerent și mai curat, iar pe de altă parte… pe de altă parte funcționează România celor iresponsabili, ce conduc această țară din parlament. Zi de zi, înainte de alegeri, auzim cum Parlamentul României vorbește de legi speciale pentru tot soiul de categorii sociale. Pensii peste pensii, drepturi peste drepturi, de ne mai mirăm că sistemul și bugetul național vor intra în colaps mult mai rapid decât au prognozat statisticienii, ca urmare a unor neajunsuri demografice ori deficite la contribuțiile sociale. În tot acest timp, Dacian Cioloș anunță că mai bine pleacă decât să înscrie la careva în partid.
Poate că unii se întreabă ce e de făcut ca acest început să nu fie înăbușit în sânge de mașina politică. Liberalii ar vrea și nu ar vrea să arate că Cioloș și echipa vor continua și după niște alegeri câștigate de ei. Ca mesaj electoral, sigur că da, este productiv pentru liberali ca electoratul de dreapta, mai instruit și mai educat decât cel al PSD, susținător al unor strategii proeuropene și proamericane, inclusiv munca DNA, să afle că varianta lor de vot asigură continuitate. Pe de altă parte, la nivel de structură de partid, liberalii noi sunt tot niște pesediști eventual mai cu scrupule și n-ar avea de ce să renunțe la avantajele sistemului. De ce să lipească activistul afișe a proasta, iar după alegeri să nu se trezească și el plantat ca director în vreo școală? Ce i-ar aduce lui bun meritocrația asta veșnic clamată, căci dacă era bun profesionist n-ar fi dat din coate la partid, ci mergea direct la concursuri curat organizate? Asta e percepția, să mă scuze meseriașii ajunși prin partide cu alte idei, mai platonice.
Pentru cei care nu au încredere că liberalii vor merge în continuare pe mâna lui Cioloș – nu neapărat ca persoană, ci ca și cale de urmat -, a mai apărut o variantă: Uniunea Salvați România a lui Nicușor Dan. Care uniune a anunțat că va sprijini un guvern Cioloș independent, ba chiar ar lăsa ușa deschisă pentru intrarea în partid a unor miniștri ce și-au arătat vâna profesională și civică în aceste luni de activitate guvernamentală. Deși vine pe un val mai degrabă de stânga, ridicată printr-un ecologism acerb în episoadele Roșia-Montană și gaze de fracturare, suspectată la un moment dat că fac jocul rușilor ori că cochetează cu anarhismul cultivat în rândul hipsterilor, Uniunea lui Nicușor Dan pare, totuși, ceva mult mai puțin toxic decât s-a dovedit aproape 20 de ani actuala clasă politică. Merităm mai mult decât o încercare, după ce am tot tras bățul scurt în cele șapte scrutinuri după 89. Pentru victoria într-o astfel de revoluție, adevărata revoluție, cel mai greu este să convingi 37% de votanți PSD și 31% de posibili alegători PNL că trădarea intereselor naționale e la fel de gravă și pe timp de pace, nu numai în vreme de război.
Comentarii prin facebook