Ion Iliescu si Petre Roman, urmariti penal pentru Mineriada

„Cadou” pentru Ion Iliescu, Petre Roman și alții, înainte de Crăciun: Parchetul Militar a anunțat că, în dosarul Mineriadei, ei au fost puși sub acuzare pentru crime împotriva umanității.

Parchetul Militar a anunțat vineri punerea în mișcare a acțiunii penale în dosarul Mineriadei, pentru crime împotriva umanității, împotriva lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și alții. Potrivit procurorilor, în perioada 11 – 15 iunie 1990, aceștia au decis, organizat și coordonat un atac sistematic împotriva manifestanților din Piata Universității.

Iată comunicatul Parchetului Militar:În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității (…) față de inculpații:

  • Iliescu Ion, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României
  • Roman Petre, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României
  • Voiculescu Gelu Voican, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României
  • Nicolae Dumitru, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepresedinte al Frontului Salvării Naționale
  • Măgureanu Virgil, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații
  • general (rez.) Florescu Mugurel Cristian, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare

În perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au împlicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:

1. uciderea prin țmpușcare a 4 persoane și rănirea prin împușcare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (decembrie 23rd, 2016 at 16:32 )

NOW!ACEST FSN _ISTI SUNT SIGUR VINOVAȚI ȘI VOR FI SIGUR CONDAMNAȚI DAR AICI ESTE DILEMA CU SAU FĂRĂ SUSPENDARE!ILIESCU A FOST UN TÂNĂR UTC ST ȘI APOI MEMBRU DE PARTID SIMPATIZAT DE GORBACIOV ȘI PETRE ROMAN CU MAMĂ SPANIOLĂ ȘI TATĂ BOLȘEVIC PE NUMELE DE VALTER ROMAN PRIMUL OM CARE A ÎNFIINȚAT SECURITATEA ÎN ROMÂNIA!!APROPIAT ȘI NOMENCLATURIST CEAUȘIST!!PETRE ROMAN A FĂCUT FACULTATEA LA PARIS IAR DUPĂ REVOLUȚIE ERA DUS DE ILIESCU LA ORICE MITING PENTRU CĂ FEMEILE ÎL PLĂCEAU LA NEBUNIE UMBLAU CU PANCARTE CU PETRE ROMAN DE GÂT!IAR EL LA COSTUM ȘI CRAVATĂ ERA OMUL FĂRĂ GÂT AȘA ÎL PORECLEAM TOȚI!!ÎN ADEVĂR EL ȘI ILIESCU AU ADUS MINERII ÎN BUCUREȘTI SUB COMANDA LUI VOICAN VOICULESCU OMUL CU PĂRUL ALB ȘI BARBA ALBĂ CARE SE CREDEA DIN TRUPELE DE KOMANDO ȘI CARE ERA PUS LÂNGĂ ACEȘTI 2 INCULPAȚI PENTRU AI SERVI !!DUPĂ REVOLUȚIE EI AU VÂNDUT CELE MAI PROSPERE AFACERI ALE ROMÂNIEI ȘI AU MERS ABSOLUT EXACT DUPĂ DEVIZA DE ASTĂZI AL PSD-ULUI NU NE VINDEM ȚARA SĂ NU LUCRĂM LA BOIERI VEZI AZI SĂ NE LUĂM ȚARA NOASTRĂ ÎNAPOI DE LA STRĂINI DUPĂ CE!!ILIESCU!PETRE ROMAN CA ȘI PRIM MINISTRU!!ADRIAN NĂSTASE!TĂRICEANU!!DRAGNEA !PONTA!NICOLICEA!!BĂSESCU!!ȘI ALȚI AU VÂNDUT-O ANI LA RÂND ÎN FOLOS PERSONAL!!ȘI OAMENILOR BUNI TOT PE EI IA-ȚI VOTAT SĂ VĂ FIE DE BINE ȘI CUM AȚI VOTAT AȘA SĂ TRĂIȚI!!DAR EU INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!VĂ SPUN A FOST ESTE ȘI VA FI JALE PENTRU CĂ ÎN ROMÂNIA NIMIC NU SA SCHIMBAT ȘI NU SE VA SCHIMBA NICIODATĂ!!HAI PA!!SĂRBĂTORI FERICITE TUTUROR BĂNĂȚENILOR ȘI CELOR CARE LOCUIESC ÎN ROMÂNIA!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

blue a spus: (decembrie 23rd, 2016 at 18:53 )

Oooo ce veste minunata! … In sfarsit.
Unde-i psdistul ala cel are pe Iliescu drept model in viata? Ahh .. tot uit, l-a trimis prostimea in parlament, sa aibe sanse mari sa omoare si el pe cineva.

anteconbega a spus: (decembrie 23rd, 2016 at 20:02 )

E vorba de Ponta? Sau de un temble loco? Un Che de cartier? Ei Sanda, Sanda…

Bogdan a spus: (decembrie 24th, 2016 at 04:52 )

Glontul ori spanzuratoarea este pt ei.Ce sa mai judece,cai verzi pe peret.

Deki a spus: (decembrie 24th, 2016 at 09:37 )

Ooooo, dacă ar fi doar ăștia… Gunoaiele astea au reprezentat doar vârful hidrei. Fratele meu a făcut Armata la Jandarmi, în 1991-1992 iar acolo mai existau cadre care se lăudau cu acțiunile crude intreprinse în iunie 1990. Ce vreau sa spun este faptul ca ăștia au bătut, au schingiuit și au ucis cu placere, cu incredibil sadism. Au existat mineri care nu-și doreau altceva decât să taie măcar un cap ca și trofeu.

Asta a fost România acelor zile. Acțiunea fata de Ilici este absolut simbolică, la vârsta lui, cu tergiversarile caracteristice, nu va face închisoare. Trebuia ca CDR, în 1996 deja, sa-l trimită la carcera! Băsescu putea face asta! Dar corb la corb nu-și scoate ochii,nu-i asa?

PS: Oare cine l-a avertizat pe Dragnea asupra a ceea ce va urma în cazul Ilici? Încă de acum un an acesta a fost „marginalizat” total în PSD. E ciudat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.