Sevil Shhaideh, propunerea PSD – ALDE pentru premier!

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, o apropiată a lui Liviu Dragnea, este propunerea PSD – ALDE pentru funcția de premier!

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta, este propunerea de prim-ministru cu care PSD + ALDE au mers la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. Liderul social-democrat a evitat, până acum, să rostească vreun nume și a oferit puține indicii cu privire la cine va fi premier. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că a făcut această propunere ţinând cont de afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la premier. Dragnea a spus că putea pretinde funcţia de prim-ministru pentru sine, ca şef al partidului câştigător la alegeri, însă „o condamnare nedreaptă” şi o lege profund neconstiţională i-au blocat accesul. Sevil Shhaideh, 52 de ani, este fina lui Liviu Dragnea, cu care a şi colaborat în trecut. Între 1993 şi 2007 a fost directorul departamenului de Sisteme Informatice din cadrul Consiliul Judeţean Constanţa. Din 2007 până în 2012 a fost şefa Direcţiei Generale de Proiecte din cadrul aceleeaşi instituţii. În 2012, după numirea lui Dragnea ca ministru al Dezvoltării, a ajuns secretar de stat în acest minister. În mai 2015, după demisia liderului PSD din fruntea ministerului, Shhaideh a ajuns la conducerea MDRAP. Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică, urmând apoi mai multe cursuri în străinătate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (decembrie 21st, 2016 at 11:44 )

Sfinte Sisoe! N-au găsit pe altcineva, decât pe individa asta care numai de dezvoltare nu se ocupa. E cât se poate de clar cât de catastrofal va fi acest guvern de „patrioți” (citește borfășimea PSD-ALDE). Aș vrea să văd de cât mai de departe spectacolul prăbușirii României, pentru că asta urmează după această guvernare.

INO a spus: (decembrie 21st, 2016 at 13:03 )

NOW!AȘ PUTEA ZICE MULTE DAR POZA VORBEȘTE DE LA SINE!!AȚI FOST CLONAȚI SĂ AJUNGEȚI TOȚI CU ACEIAȘI FEȚE TRISTE ROMÂNILOR!!VA PUS-O PSD-UL!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Deki a spus: (decembrie 21st, 2016 at 13:20 )

Asta se intampla cand PSD face KK pe 46% dintre voturile romanilor! Nu ajungea Neamtul Talamb la Cotroceni, acum avem si Tataroaica Musulmana la Palatul Victoria. Romania, mai existi? Romanilor, mai puteti duce flegmele pe care le tot primiti in freza de vreo doi ani? Rusine, Liviu Dragnea!

INO a spus: (decembrie 21st, 2016 at 13:38 )

NOW!JURĂ PE CORAN FEMEIA CĂCI VA SLUJI O GÂNDIRE ORTODOXĂ!!VI SE POTRIVEȘTE DE MINUNE RUMANIEN !!!A HA!HO!HO !HO !?

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Stef a spus: (decembrie 21st, 2016 at 13:58 )

Mandrilor romani, daca o mirosim pe aceasta distinsa doamna oare pute a musulman?
Trebuie sa ne obisnuim cu putoarea, ca sa ne obisnuim nasul cu putoarea emanata de puhoiul de sirieni care ne vor invada in urmatorii ani.
Cu privire la Dragnea, acesta a luat puscarie pentru ca a furat 1.5 milioane de voturi. O condamnare nedreapta din punctul de vedere al hotului. Votantii lui ar trebui sa dea o petrecere, mai ales ca acestia put ca aceasta doamna.
Celor care n-au votat, le dau asta:
https://www.youtube.com/watch?v=SzpYEe3VWo0
Daca nu ne-a placut vestul, hai cu turcaloismele si cu tiganismele.
Mars la moschee, ca-i timpul sa stati cu capul in jos si cu fundul in sus, catre luna. Sa nu mancati pasula.

anteconbega a spus: (decembrie 21st, 2016 at 16:19 )

Reactia vulgar-omenască a dlui Deki arată, din păcate, că acesta ar putea fi un adept feroce al dlui Prim Ministru Sorin Grindeanu. Nominalizarea dnei Sevil arată cât e de actuală vorba ceea romanească: „Cum e turcul, şi pistolul!” Freddy Preşedinte!

birlic a spus: (decembrie 22nd, 2016 at 11:26 )

comenrariile in materie ,ar trebui sa-si pastreze bunul simt a unui oras universitar ,in devenire a fi oras capitala europeana culturala ,indiferent de optiunea politica .In ceea ce o priveste pe D-na Prim ministru ,eu ii urez succes ,ca cei care i-am avut pana acum ,fie ardelean sau rigatean neaos ,i-am vazut ce au facut ,sa vedem si o turco tataroaica ce face . Cine a fost in Turcia ,si-au dat seama de gradul de civilizatie a turcilor si ca economia lor duduie ,intr-o tara f greu de administrat.PS nu sunt PSD-ist si nu am treaba cu ei ,vreau sa ne fie si noua bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.