Ce cred timisorenii: Cartierele din nord put, iar administratia locala habar n-are ce probleme sunt in oras

Timișorenii sunt convinși că autorităţile locale nu știu ce probleme au oamenii și, deci, sunt capabile doar într-o mică măsură să le şi rezolve. Deşi îşi iubesc oraşul, locuitorii acestuia sunt nemulțumiți de infrastructura medicală, dar acuză şi „miresmele” emanate de industrie.

Un sondaj realizat de Universitatea de Vest arată care este percepția timișorenilor asupra orașului lor. Au răspuns întrebărilor sociologilor 1.427 de persoane, rata de eroare fiind de 2,6%. Rezultatele arată că oamenii îşi iubesc oraşul, iar 64% dintre cei intervievaţi cred că Timişoara merge pe drumul cel bun. Tinerii între 18 şi 24 de ani au răspuns în proporţie de 84% pozitiv la această întrebare, iar cei între 25 şi 34 de ani, în proporţie de 80,4%. Totuși, timișorenii nu sunt deloc mulțumiți de administrația locală. Peste 33% dintre respondenți cred că edilii nu cunosc decât într-o mică măsură problemele lor, iar 22,1% – că nu cunosc deloc aceste probleme. Doar 24% dintre oameni au răspuns „Mai degrabă de acord” la această întrebare. De asemenea, 34,3% cred că administraţia Timişoarei este eficientă în rezolvarea problemelor oamenilor, 16% cred că aceasta este „deloc” eficientă, iar 28,2% au răspuns „Mai degrabă de acord”.

În ceea ce priveşte serviciile medicale şi medici, opiniile sunt împărţite: 31,7% spun că nu sunt prea mulţumiţi, iar 37,6% sunt destul de mulţumiţi. De transportul în comun sunt destul de mulţumiţi 36,4% dintre cei întrebați, iar 29,2% se declară nu prea mulţumiţi. În ceea ce priveşte iluminatul public, 29,2% spun că nu sunt prea mulţumiţi de situaţia actuală, iar 26% sunt destul de mulţumiţi. Cel mai bine Timişoara stă la categoria supermarketuri şi magazine, unde 55,4% dintre cei intervievaţi cred că accesul este foarte uşor.

36% din cei întrebați cred că în Timişoara calitatea aerului este relativ bună, iar alţi 34,1% nu prea sunt mulţumiţi. Totuşi, 20,6% sunt total nemulţumiţi de calitatea aerului. Deloc surprinzător, la acest ultim capitol conduc, de departe, cei din carierele UMT, Bărnuţiu și Aradului/Lipovei. Cel mai bun aer din oraş este respirat de timișorenii care trăiesc în Calea Torontalului, Ronaţ, Cetate, Iosefin, dar şi în Complexul Studenţesc. Cele mai murdare cartiere sunt considerate Aradului Est, Kuncz-Plopi şi… Lidia. Mai trebuie spus că în zona Lidia locuiește chiar primarul Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

£a€ Baro$$anu a spus: (iunie 15th, 2017 at 11:02 )

Buey hahalerelor mizerabile care sunteti voi, cum adica nu stiu eu care este problemele la oras? Buey, aici nu mai este probleme ca le-am rezolvat eu pe toate, cine nu ma crede sa vina sa dea o tura cu eclasse-ul sa vada ce fain e orasul de pe geamul lui.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.