Tudorel, ia un Rudotel. S-a redeschis sezonul de proteste / FOTO

La Timișoara a început, duminică seară, un nou sezon de proteste la adresa ministrului Justiției și a PSD. Câteva zeci de oameni au ieșit în Piața Victoriei cu pancarte și lozinci contra lui Tudorel Toader și a guvernului din care face parte acesta.

Anunțatele modificări ale legilor Justiției scot din nou românii în stradă. La Timișoara a fost primul protest din noua serie, la care au participat câteva zeci de persoane. Apelul s-a făcut, la fel ca și altădată, pe Facebook. „Ultimele propuneri ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, au darul de a subjuga și mai mult independența justiției, obiectiv pe care o parte a clasei politice îl urmărește cu obstinație de foarte multă vreme. În iarnă, strada a fost un zid în calea avalanșei corupților. Este timpul să ieșim din nou în stradă pentru a ne apăra statul de drept și a opri acest măsuri profund corupte! (…) acest proiect de lege contravine angajamentelor luate de România la momentul aderării la Uniunea Europeană prin Tratatul de aderare și documentele de acompaniere, România riscând atât menținerea pe termen nedefinit a Mecanismului de cooperare și verificare, cât și aderarea la Spațiul Schengen, condiționată de unele state membre de îndeplinirea ireversibilă a obiectivelor din MCV. Mai mult, România riscă compromiterea luptei împotriva corupției, deja slăbită prin decizii politice ale actualei majorități parlamentare și Guvernului, cât și prin decizii controversate ale Curții Constituționale”, au anunțat organizatorii.

A fost încă destul de puțină lume, lucru remarcat și de participanți. „Mă așteptam să vină mai mulți oameni. Astă iarnă, deși era un frig de crăpau pietrele, ne-am mobilizat mai bine. Sper să vină cât mai multă lume de acum încolo”, spunea unul dintre cei veniți în Piața Victoriei. S-au scandat lozinci anti-Tudorel Toader, anti-guvern și anti-PSD. Așa cum era de așteptat, președintelui PSD Liviu Dragnea i s-a urat, din nou, să ajungă „la pușcărie”. O nouă acțiune de protest este anunțată pentru duminica viitoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

petre ion a spus: (august 28th, 2017 at 11:00 )

nici in iarna n-au venit din prima foarte multi. imi aduc aminte ca mai bine de o saptamana am fost in jur de 100 de oameni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este asigurată până la finalul anului 2030, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. La fel și termenul de implementare este prelungit, odată cu trecerea finanțării din PNRR către Programul Operațional Sănătate. Transferul finanțării a fost aprobat în urmă cu doar câteva zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a bazei sportive No Name. Tribunalul Timiș a decis că terenul de peste 6000 mp aflat pe Bulevardul Liviu Rebreanu unde funcționa respectiva bază este domeniu public, iar construcțiile existente – bazine de înot, terenuri de sport, hală metalică, garderobă, bar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții de aproximativ 30 de milioane de lei pentru aparatură performantă, în orașul de pe Bega se vor putea trata cazuri dificile, dar, cel mai important, aici ar putea ajunge un specialist român care activează de ani buni în Franța. Alfred...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.