Concediu oficial, nu perfecționare! CJ Timiș a tăiat cursurile, dar a dat tichete de vacanță

Cursurile de perfecționare din administrația locală sunt, de ani buni, un pretext pentru plecatul în sejur la munte sau la mare. În 2018, din motive financiare, CJ Timiș a tăiat cursurile și a acordat tichete de vacanță. La anul ar putea fi invers.

Fără vacanțe… active la CJ Timiș, în acest an. Funcționarii publici nu au mai mers la mare sau la munte, uneori cu familia, sub pretextul bine știut de a urma cursuri de pregătire profesională. „Anul acesta, angajații CJ Timiș nu merg la perfecționare. Mai mult ca sigur că vor merge anul viitor. Legea te obligă să acorzi cursuri de perfecționare funcționarilor publici. Anul acesta am susținut, în cadrul bugetului, acordarea voucherelor de vacanță, diminuând bugetul în ceea ce privește perfecționarea. Anul viitor sunt obligați să asigurăm cursuri de perfecționare”, explică președintele CJ, Călin Dobra. În 2019, lucrurile ar putea sta altfel, dar, spune Dobra, cursurile de perfecționare ar putea fi ținute acasă. „Anul viitor, dacă ne va permite bugetul, vom acorda și tichete de vacanță, vom face și acest efort. Dacă nu, cursurile sunt obligatorii prin lege, la o anumită perioadă. Nu înseamnă că neapărat cursurile trebuie să fie la mare sau la munte. Acestea pot fi organizate și la Timișoara, prin Institutul Național de Administrație”, a mai declarat șeful CJ.

În 2016, de exemplu, Consiliul Județean Timiș a trimis la cursuri de formare profesională 109 persoane, din care 15 consilieri județeni și doi dintre șefii instituției. Cursurile s-au numit, printre altele, „Etică, integritate, transparență decizională și combaterea corupției în sectorul public”, „Sistem de control intern managerial”, „Securitate cibernetică și informații clasificate”, „Administrație publică și eficiența sistemului administrativ” sau și „Fonduri europene structurale și de investiții”. Cele mai multe dintre ele s-au ținut la Mamaia, dar au fost serii și la Neptun, Jupiter, Sinaia, Sovata, Băile Felix sau Eforie Nord.

Per total, cursurile pentru cele 109 persoane au costat 429.977 lei, din care cazarea a fost 326.417 lei. Ca o comparație, în același an, Primăria Timișoara a trimis la perfecționare 366 salariați. Cursurile au costat 349.520 de lei, iar serviciile hoteliere și de transport au scos de la bugetul local 1.14 milioane de lei. Revenind la tichetele de vacanță, valoarea totală a celor acordate în acest an la CJ Timiș, pentru cei 2.800 oameni, angajați din aparatul propriu și instituții din subordine, este de aproximativ 3 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (august 23rd, 2018 at 13:45 )

Oricum, e mişto: C.J. Timiş a dat, nu a luat, dă-o-n perfecţionarea ei de vacanţă pe litoral, că se îndestulau doar patronii de hoteluri precum Cristi Borcea şi Ioan Nicolae din Teleorman.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doar opt zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul digitalizare. Dominic Fritz afirmă că începuturile procesului de digitalizare au fost grele. “Nu e magie. E doar multă muncă, încăpățânare și o mână de oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu opt zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Dominic Fritz vorbeşte despre procesul de digitalizare a Primăriei Timişoara
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.