Arhiva pentru luna: august 2018

horticultura

BMW-ul de la Horticultura intervine de zor la spații verzi pe pietonale

BMW-ul de la Horticultura intervine de zor la spații verzi pe pietonale

Veste bună pentru șeful de la Horticultura. Comisia de Circulație din PMT i-a prelungit avizul, așa că își poate parca liniștit BMW-ul, în continuare, în zona pietonală. Joi, de exemplu, el făcea amenajări la spațiile verzi, din întâmplare inexistente, de pe strada VV Delamarina. Sau poate uda petuniile.

dividende

Primăria a făcut rost de 3,5 milioane de lei. CL a încasat dividendele de la Horticultura, Piețe și SDM

CL Timișoara și-a luat partea leului din profitul înregistrat anul trecut de cele trei societăți pe plus la care este acționar unic. Dividendele colectate de la Horticultura SA, Piețe SA și SDM însumează puțin peste 3,5 milioane de lei, bani care nu vor fi reinvestiți în dezvoltare, ci vor merge către vistieria aproape goală a PMT.

vaporașe

Hai cu vaporașul! STPT are voie să plimbe călătorii pe Bega, de Ziua Timișoarei se fac probe

S-a terminat, în sfârșit, epopeea obținerii autorizației de transport de care avea nevoie STPT, pentru cele 7 vaporașe. Aceasta a fost emisă pe 1 august și este valabilă până în noiembrie 2021. De Ziua Timișoarei se fac curse de probă, gratuite, între orele 11 și 21, cu plecare de la Flora.

apa calda

Fără apă caldă

Colterm anunță că, din cauza unor lucrări efectuate de Enel SA. la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică, va întrerupe joi, 2 august, între orele 9 și 16, furnizarea apei calde la PT 4A. Vor fi afectați consumatorii arondați de pe str. Asănești, Bd. Eminescu și str. Robespierre.

întreruperi

Întreruperi de curent

E-Distribuție a programat joi, 2 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Răscoala din 1907 nr. 51, orele 10 – 13, str. 20 Decembrie 1989 nr. 3, Muzeul Satului, orele 9 – 17; Utvin, Moșnița Veche (p), Margina Colonie, Beregsău Mic (p), orele 9 – 17.

sorin supuran

Bitea nu știe nimic de auditul de la STPT, Supuran vorbește despre grup infracțional organizat

Actualul director general al STPT spune că nu are cunoștință despre vreun audit și că nici nu știe de vreo instituție care să facă un control „pe parte economică”. Între timp, fostul director solicită revocarea hotărârii de demitere și anunță că ar putea face chiar plângeri penale împotriva „grupului infracțional organizat” de la STPR.

șoferi

STPT vrea 12 milioane de lei credit. Bitea, mandatare cu cântec pentru negocierea cu băncile

Adunarea Generală a Acționarilor a STPT a decis, miercuri, ca directorul interimar să negocieze luarea unui credit. Ședința, considerată nestatutară de consilierii PSD, a fost convocată cu o zi înainte și, sub semnătura lui Cosmin Buboi, prevedea de-a dreptul contractarea unei linii de credit, fără negocieri.

Top