Centru de medicina genomica de sase milioane de euro, la Medicina

Timișoara ar putea să aibă, din toamna acestui an, unul dintre cele mai performante centre de medicină genomică din România și chiar din estul Europei. În orașul de pe Bega vor exista aparate ultraperformante, unice în țară, care vor facilita cercetarea din domeniul geneticii și al bolilor rare.

genom inside

Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au anunțat, marți, că încep lucrările pentru deschiderea unui centru de medicină genomică. Este vorba despre un proiect foarte complex, care va aduce în capitala Banatului aparate ultraperformante care vor facilita atât cercetarea genetică, cât și pregătirea studenților în domeniu. În cadrul Centrului de Medicină Genomică se vor construi nouă laboratoare noi și se vor aduce peste 100 de echipamente de specialitate. Unele dintre acestea costă peste 100.000 de euro bucata. De asemenea, pentru noul centru va fi reabilitată o suprafață de peste 271 de mp. Proiectul are la bază trei domenii de cercetare, respectiv: cercetare în boli genetice rare, cercetare genomică în boli complexe și terapii personalizate și inovatoare.

Pentru implementarea proiectului, UMF va beneficia de fonduri nerambursabile de aproximativ șase milioane de euro. „Colegii mei fac un mare act de curaj! Sunt bani din exercițiul financiar 2007-2013, deci alții nu au avut curaj să implementeze în 18 luni și noi trebuie să implementăm până la sfârșitul lunii octombrie. Se vor crea condiții optime pentru funcționare. E nevoie de condiții speciale de sterilitate pentru intrarea în unele camere și vom avea un aparat care încă nu există în Europa de Sud – Est. (…) Vom avea tot ce-și dorește și visează un genetician sau un cercetător, iar cel puțin pentru cinci ani vom fi în top cu echipamentele. Vom face cercetare de vârf! Vom continua cercetarea la nivel egal cu partenerii europeni,”, spune prof. univ. dr. Maria Puiu, coordonatorul de proiect. Conform acesteia, numeroși specialiști și-au prezentat deja interesul față de viitoarele facilități de la Timișoara. Astfel, profesioniști din Marea Britanie, Elveția, Statele Unite ale Americii, dar și din România au anunțat că doresc să colaboreze în cadrul proiectelor de cercetare de la Centrul de Medicină Genomică.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17

Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vila recuperată de Primăria Timișoara pe strada Loga nr. 52 de la un cetățean de etnie romă a fost predată și fizic municipalității. Un executor judecătoresc, alături de jandarmi și muncitori, au spart poarta și ușa de acces pe proprietate și au intrat în incinta de lux a clădirii. Într-un nou exercițiu de imagine benefic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârşit de epopee la vila de pe Loga nr. 52. Primăria Timişoara a preluat fizic imobilul/Foto
Primăria Timișoara va demola un corp de clădire a unui liceu timișorean. Operațunea este necesară pentru a permite extinderea spațiilor educaționale ale respectivei unități școlare, cu un nou corp. Liceul în cauză este Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, situat pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35. Demolarea va fi făcută pentru clădirea C3, care găzduiește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O clădire a unui liceu timișorean va fi demolată de primărie
Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF
Un număr de 157 de studenți din universități partenere din întreaga Europă au participat alături de studenți ai Universității de Vest Timișoara la cursuri organizate în cadrul Programelor Intensive Mixte (PIM) / Blended Intensive Programmes (BIP), finanțate prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Începând cu anul 2021, UVT atrage finanțări Erasmus+ pentru organizarea acestor programe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți străini vin la cursuri la Universitatea de Vest Timișoara
Luni este prima zi a Săptămânii Luminate, iar în cea de-a doua zi de Paşte se respectă tradiţii şi obiceiuri păstrate din timpuri străvechi. Potrivit superstițiilor, în această perioadă porțile Raiului sunt deschise și este interzis să desfășori mai multe activități. Lunea Albă este prima zi după Duminica Învierii Domnului. Este zi de rugăciune, sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suntem în Lunea Albă! Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.