Înainte de a candida la Primăria Timișoara, uselistul Nicolae Robu făcuse o pasiune din datul afară al lui Johnny Cojocari, că venea parcă din altă eră preistorică, că aducea împreună cu Aura Junie, Chiș Culiță și alții vechiul sistem administrativ Ciuhandu, contestat de cei care doreau să revoluționeze modul de a gestiona orașul. Au urmat reevaluările și odată cu aranjarea baricadelor politice s-au schimbat și percepțiile. Simplist, dacă cere adversarul de la PSD să-l dau afară pe Cojocari, atunci Cojocari nu trebuie dat afară. Pe de o parte, că nu poți, pe de altă parte, că omul poate fi util în lupta cu dușmanul comun, PSD și frații Cristescu. Nu m-aș bucura pentru nimeni să fie dat afară cu un an înainte de pensie, cu atât mai mult cu cât neregulile în cazul FC Poli se pot căuta și la Curtea de Conturi. Din acest motiv n-aș vorbi în particular despre cazul Cojocari, ci despre modul cum la primarul Robu și în alte instituții ale statului se înțelege că e bine să se rezolve o astfel de problemă: dublarea postului.
Dublăm postul, asta înseamnă că doi oameni vor lua salarii să facă aproximativ treaba unuia. La bugetari așa este. Mergeți la privat să vedeți cum funcționează. La privatul ăla amărât, datul afară se anunță și se acceptă fără gălăgie în majoritatea cazurilor. La multinaționale și la alții cu avocați și pretenții, treaba e ceva mai complicată, dar în niciun fel nu se dublează posturile. Dacă patronatul vrea un jurist ca nea Jean dat afară, păi atunci îl lasă fără cartela magnetică, chei, documente în secunda următoare. Apoi este scos din perimetru cu serviciul de securitate. Negociază două, șase sau 12 salarii compensatorii, iar dacă nu se învoiesc ajung la cremenal. Sfânt e un lucru: un angajat în care patronatul nu mai are încredere nu mai intră în întreprindere în veci, indiferent de consecințe.
Statul e generos și dublează postul. Pesemne așa creează noi locuri de muncă. De pe o movilă de ipocrizie, statul condus de politicieni face legi prin care funcționarul este protejat beton, dar aceiași politicieni care controlează statul vor apoi, după repetate schimbări de guvernare, să-i înlocuiască pe acei funcționari protejați beton. Așa au ajuns prefecți în funcție și prefecți făcuți experți în numărat găurile din șoselele județelor, ba chiar și doi subprefecți valizi pe același post, directori la Finanțe în aceeași situație și alte multe apetisante cazuri. Statul încurajează funcționarul să-l acționeze în justiție. Succesul e garantat, fiindcă statul plătește juriști nu să câștige procese, ci doar să umple organigrama, dublată eventual.
Măcar pentru cazul Cojocari există o explicație. Primarul Robu nu-l poate da afară pentru că nu are probe, fiindcă probele sunt legendare și, de regulă, povestite ca Miorița, pe cale orală. Dar mai sunt situații în care salariile sunt plătite a-nsulea. Studiu de caz, Traian Stoia, viceprimar PSD. Omul ăsta nu știu cât de util era pe timp de pace în Primăria Timișoara, ce să mai zic acum, când Nicolae Robu i-a luat aproape toate atribuțiile după declansarea războiului cu PSD? Păi ce treaba e asta? Dacă nu-i mai dau de lucru moșului, atunci ce naiba să-l mai ții acolo, tu, PSD, ca să-i plătească statul o a doua pensie? Dincolo, la CJT, la fel. Președintele Titu Bojin (PSD) n-o să lucreze cu „vicele” liberal Marian Vasile, că n-are încredere, așa că vine omul la lucru să-și ridice leafa. Însă cea mai spectaculoasă dublare e chiar dublarea primarului Nicolae Robu. Dacă legea dă voie, de ce nu? City-managerul a apărut să administreze din greu acolo unde nu se pricepe primarul ales. Dar ce ne facem când primarul se pricepe la toate?
Comentarii prin facebook