Cupola de flori din Piata Operei va fi artificiala sau nu va fi deloc

La Timișoara începe vineri prima ediție a Timfloralis, un festival care își propune să celebreze tradiția Orașului Florilor. Piața Operei va fi acoperită, cu această ocazie, de o cupolă din flori de plastic, pentru că… altfel nu se poate.

cupola2

În Piața Operei s-a lucrat intens în ultimele zile la montarea cablurilor care svr susține viitoare cupolă din flori de la Timfloralis. Aceasta se afla la o înălțime de 14 metri, va avea un diametru de 20 de metri și va fi realizată din flori artificiale! Primarul Nicolae Robu spune că decizia aparține specialiștilor în domeniu. „Nu există posibilitatea de a avea o cupolă din flori naturale la Timfloralis. Ori o facem așa cum au făcut-o designerii, cei care au gândit-o, ori nu se face. O cupolă în totalitate din flori naturale ar fi extrem de costisitoare. De la o anumită înălțime, la cupolă, cei care se ocupă de domeniul acesta spun că nu se puteau folosi flori naturale, pentru că s-ar veșteji imediat, fiind foarte expuse la soare”, a explicat edilul. Totuși, conform primarului, restul florilor de la festival vor fi 100% naturale. „Tot ce înseamnă expoziție, standuri, aranjamente la sol vor fi din flori naturale”, a spus Robu. Timfloralis are loc în perioada 22-24 mai, în Piața Operei și pe străzile pietonale Alba Iulia și Mărășești. Organizatorii au pregătit, printre altele, o spectaculoasă rochie din flori, dar și demonstrații gastronomice bazate pe aceeași materie primă. La finalul festivalului va avea loc un concert al Filarmonicii Banatul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur

Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO

CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO
Secund-divizionara CSC Dumbrăvița se află în fața primului meci pe propriul teren din faza play-out a Ligii 2. Vineri, 10 aprilie, de la ora 11.00, întâlnește CSC Șelimbăr, pe stadionul „Ștefan Dobay”, într-o partidă ce va fi transmisă pe canalul de YouTube FRF TV. Se întâlnesc două formații direct implicate în lupta pentru evitarea barajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă cel mai important meci din play-out în Vinerea Mare
O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
Aproape 44 de milioane de lei din fondul la dispoziția consiliului județean pentru unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș pe anul 2026 au fost repartizate miercuri, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare a Consiliului Județean Timiș. Cei mai mulți bani au fost trimiși către Lugoj, 1,8 milioane de lei, iar Timișoara nu va beneficia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș a repartizat sumele pentru comunități provenite de la bugetul de stat și cele pentru drumuri din cotele de TVA
Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen. Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei
Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.