Sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel

Pe 29 iunie, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67, ambii la Roma. Peste jumătate de milion de români își au onomastica în această zi.

petru si pavel

Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa, sau piatră. A mărturisit în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar este și cel care s-a lepădat de Hristos când acesta a fost este prins și răstignit. După Înălțare, Petru a luat cuvântul în adunarea ucenicilor și l-au ales ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica lui Petru, s-au botezat 3.000 de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria și Asia Mică. Și-a petrecut ultima parte a vieții la Roma și a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos. Se întâmpla pe 29 iunie, în anul 67.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin și, la început, a luptat împotriva creștinilor, participând la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului i se arătat însă Hristos și l-a mustrat. Așa s-a convertit și a primit botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. El a fost decapitat din porunca lui Nero, în anul 67.

Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. În ziua sărbătorii, oamenii dau de pomană pentru sufletele celor morţi, sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau. De ziua Moşilor de Sânpetru, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă.

Se mai spune despre Sfintii Petru si Pavel că stau în Lună, unul în dreapta și unul în stânga acesteia. Petru ţine cheile de la porţile Raiului, el fiind considerat mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Peste 500.000 de romani isi serbeaza ziua numelui cu ocazia sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie). Potrivit statisticilor, peste 510.000 de români își aniversează duminică onomastica. Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbați sunt Petru, Petre și Paul, iar la femei, Paula, Petronela și Petruța.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (iunie 29th, 2015 at 09:23 )

BEY! ROMÂNIA EXISTĂ ÎN SPIRITUL LUI ANDREI-PETRU-DUMNEZEU-IISUS-SATAN DE ACEEA TOATE LUCRURILE MERG BINE ȘI SÎNTEȚI O ȚARĂ FRUNCEA EUROPEI!FUGIȚI DE RELIGIE ȘI SPURCÂCIUNEA EI SPIRITUALĂ ȘI VEȚI SCĂPA DE MOA RTE ALFEL AȚI PUSO DE CRUCE SEMNUL CARE ÎN ADEVĂR NU EXISTĂ ȘI RACLE CU MOR ȚI CARE ÎN ADEVĂR NU EXISTĂ ȘI POPY CARE PĂCĂLESC ȘI VRÂJESC OAMENII SLABI DE MINCE ȘI ÎI PUN ÎN FAȚA UNIVERSULUI LOR SPURCAT -DUMNEZEU IISUS-SATAN SĂ LE MĂNÎNCE TRUPURILE ȘI SĂ FACĂ EXPERIENTE DE ORICE NATURĂ PE EI! VAI DE ȚARA ȘI POPORUL CARE TRĂIEȘTE ÎN SPIRITUL LUI DUMNEZEU-IISUS-SATAN MERGE RĂU ȘI ADUC NUMAI NECAZURI ȘI GHINION ȘI NUMAI SPIRITE MOA RTE SE NASC BIILOGIC FĂRĂ VIAȚĂ!REPET EXISTENTA UMANĂ NU ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ CHIAR MAI MULT ACEASTĂ LUME NU TRĂIEȘTE ÎN SPIRITUL VIEȚI ȘI NU VA TRĂI NICIODATĂ!INTELIGENȚA ESTE O LATURĂ A VIEȚI ÎN CARE SPIRITUAL SAU DUHUL LUI DUMNEZEU-IISUS-SATAN NU EXISTĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.