Trei elevi din Timiș mai au de așteptat până la anul pentru a obține diploma de Bacalaureatul. Tinerii au fost eliminați de la prima probă a examenului scris, la Limba și Literatura Română și nu mai au voie să se prezinte nici la celelalte probe.
Trei tineri din Timiș au fost eliminați de la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2015. Doi au fost prinși cu telefoanele mobile la ei, iar al treilea a fost și mai inventiv. Acesta a încercat să se folosească de ciorna unui alt coleg pentru a copia. Cei trei nu mai pot să se prezinte nici la celelalte probe și nu mai au voie să se înscrie la examen până în toamna lui 2016. Cei care sunt tentați să copieze sau să vină cu telefoanele mobile la celelalte probe sunt sfătuiți să nu încerce acest lucru pentru că vor fi dați afară din examen. Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș, la proba scrisă la Limba și Literatura Română s-au înscris 4.573 de elevi, dintre care 1.059 la uman și 3.514 la real. Dintre aceștia. 208 nu s-au prezentat la examen. Tineri au primit subiecte diferite în funcție de profilul pe care l-au urmat.
Comentarii prin facebook