Avem tramvaie cu Internet, dar schimbam inca macazurile cu ranga

Sunt minunate, sunt chiar un model nou de tramvai „made in Romania”, dar… încă nu vor intra pe traseele regulate din oraș! Este vorba despre cele două tramvaie reabilitate, care au stat aproape un an în fabricile de la Arad și Pașcani. Acestea au ajuns la Timișoara, dar încă sunt ținute la secret.

tramvaie

Cele două tramvaie au fost aduse, pe platformă, la Timișoara, încă de acum câteva zile. Va mai dura însă cel puțin o săptămână până când călătorii se vor putea bucura de ele. „Nu exclud să fie gata pe 8 iulie, Ziua Transportului Public în Timișoara. Vrem să facem un eveniment frumos, tocmai pentru a sublinia cât de important este transportul public într-un oraş. Este posibil să venim şi cu un tramvai tras de cai, de la asta şi până la noile tramvaie…”, a spus, marți, primarul Nicolae Robu. Edilul s-a declarat absolut încântat de felul în care arată acestea și susține chiar că așteptările i-au fost depășite. „Sunt foarte frumoase, dar sunt mult mai frumoase pe dinăuntru. Sunt făcute la cele mai înalte standarde şi sunt noi într-o proporţie mai mare decât ne-am propus… Până şi roţile, şi osiile au fost schimbate cu unele noi. Firmele au ajuns la concluzia că mai bine pun altele noi. Din tramvaiele vechi s-a păstrat doar platforma, șasiul, în rest totul este nou. Putem vorbi practic despre un nou model de tramvai «made in Romania». S-au fabricat două tramvaie după o concepție românească, cu subansamble românești, mai puțin sistemul de frânare”, afirmă Robu. Conform edilului, un tramvai cu încălzire în scaune, climatizare, internet WiFi, supraveghere video și sistem modern de informare costă cam două milioane de euro. Noul „model de tramvai românesc”, așa cum îi spune Nicolae Robu, costă, cu tot cu TVA, aproximativ 595.000 de euro bucata. Pentru început, cele două tramvaie, model cu burduf, vor circula prin rotație prin tot orașul. Apoi urmează să fie stabilite și rutele definitive. Imediat după ce vor fi testate tramvaiele, alte garnituri vor pleca spre cele două fabrici. Primarul Nicolae Robu spune că operațiunea va dura acum mult mai puțin. „Trebuie să mai facem nişte teste acum și să le vedem şi în exploatare. Va dura mult mai puţin la următoarele, pentru că trebuie să avem în vedere că la primele a fost un efort de proiectare”, a mai declarat edilul. Între timp, deși tramvaiele au Internet, în unele zone din oraș macazurile încă se schimbă cu ranga…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Lae sclavu a spus: (iunie 30th, 2015 at 16:25 )

Nu doar in unele zone se schimba macazul cu ranga. Ci in ABSOLUT toate intersectiile cu macaz, fie vechi fie modernizate.

Emil a spus: (iunie 30th, 2015 at 16:25 )

Dom’le, să le vedem la lucru. Câtă vreme nu scrie „Acest tramvai vă este oferit de Nicolae Robu” pe ele, este OK. Aoleo! Cred că i-am dat o idee…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3

Din 2006 de la reintroducerea barajelor de promovare în „Divizia C”, Timișul era o adevărată campioană a acestor dueluri, pierzând doar de câteva ori accederea în liga superioară, însă acum au început să se dune și eșecurile. Dacă anul trecut, CSM Lugoj nu a făcut față campioanei din Gorj, în acest an nici CS Sânandrei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara
O firmă din Timișoara va primi aproape 400.000 de lei de la Teatrul Național Timișoara pentru a asigura servicii de pază și protecție pentru instituția de cultură. Contractul a fost acordat pe SEAP și are o durată de opt luni. Societatea Prosegur Security a fost declarată câștigătoare a contractului ”Servicii de Pază și Protecție Pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paza Teatrului Național Timișoara va fi asigurată de o firmă din Timișoara, pentru aproape 400.000 de lei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează statutul de instituție de învățământ superior de referință, fiind clasată în intervalul 1201–1400 în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS World University Rankings 2026. Cea mai bine clasată este Universitatea București, urmată de Babeș Bolyai Cluj, Alexandru Ioan Cuza Iași, Politehnica București, după care urmează și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a fost plasată în topul QS World University Rankings 2026, în intervalul 1201 – 1400
Primăria Buziaş a finalizat toate proiectele contractate prin PNRR, la termenele stabilite, anunţă primarul Sorin Munteanu. Valorea totală a celor cinci proiecte a fost de 3,65 milioane de euro. Cele cinci proiecte finalizate sunt: Reabilitarea prin eficientizare termică a clădirii dispensar- „policlinica” de str. Mihai Eminescu 2; Reabilitare prin eficientizare termica a Gradiniţei cu Program...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Buziaş a finalizat, la termen, toate proiectele contractate prin PNRR
Sâmbătă seara, aproape de ora 22, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gelu. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe o stradă secundară din localitatea Gelu, dinspre DJ 692C înspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Timiș! O copilă de 10 ani a fost omorâtă într-un accident rutier de un șofer beat, care a fugit de la fața locului
CSC Dumbrăvița a pierdut cu 4-0 primul amical din această perioadă de pregătire, susținut astăzi, la Arad, în fața prim-divizionarei UTA. Partida s-a disputat pe baza „Banatul”, din cartierul Sânnicolau Mic, pe o căldură tot mai sufocantă odată cu trecerea timpului. Jocul a fost întrerupt de câte două ori pe repriză pentru pauze de hidratare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu a făcut față echipei UTA! Vezi cine se află în pregătiri cu echipa bănățeană
Pentru clădirea Spitalului Județean Timișoara se pregătesc în perioada viitoare trei mari investiții. Nu sunt legate direct de infrastructura medicală dar sunt extrem de importante. Vor fi reabilitate toaletele de la toate etajele, dar, de asemenea, se va lucra la o ”imagine” mai bună pentru casa scărilor. Totodată se dorește modernizarea lifturilor. ”Am luat decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Spitalul Județean Timișoara se pregătesc noi investiții pentru confortul pacienților: toalete noi, reabilitarea casei scărilor și a lifturilor
Există o categorie profesională în România care pare să fi rezolvat imposibilul: poate produce consecințe fără să le suporte. Medicul răspunde pentru diagnostic. Inginerul răspunde pentru construcție. Antreprenorul răspunde pentru faliment. Profesorul răspunde pentru rezultatele elevilor. Politicianul? Politicianul explică. Explică moștenirea grea. Explică situația internațională. Explică de ce lucrurile care ieri erau promisiuni electorale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Funcția fără consecințe. Responsabilitatea politicianului român în vremuri de criză
Fundația Art Encounters aduce în premieră la Timişoara 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso, din colecția Musée Picasso Antibes, într-o expoziție-eveniment curatoriată de Jean-Louis Andral. Pictură, grafică, ceramică, fotografii rare și cărți ilustrate conturează un Picasso experimental, ludic și surprinzător de contemporan, anunţă organizatorii Expoziția inaugurează noul centru de artă Art Encounters, modernizat împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Art Encounters aduce în premieră la Timişoara lucrări semnate de Pablo Picasso
Top