Trupa antrenată de Florin Marin a fost aproape de unul dintre cele mai importante transferuri din această vară. Conducerea clubului timişorean a încercat să transfere un atacant de valoare care să dea greutate atacului lui Poli, echipa timişoreană având cea mai slabă ofensivă din Liga I. Aflat în dizgraţie la Steaua Bucureşti, atacantul George Ţucudean a fost la un pas de a ajunge la Timişoara.
„L-am dorit pe George Ţucudean la Poli! Din păcate, în ciuda faptului că am ajuns la un acord cu Steaua Bucureşti, echipa de care aparţine, jucătorul nu a dorit să vină la Timişoara”, ne-a declarat o sursă din cadrul clubului timişorean. Conducerea lui Poli a vrut să-i facă o surpriză lui Florin Marin pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri, prin aducerea lui George Ţucudean, dar atacantul originar din Arad a spus pas ofertei timişorenilor. Se pare că decizia atacantului nefolosit la Steaua Bucureşti de Mirel Rădoi a avut legătură şi cu faptul că acesta este utist înverşunat. De la Steaua Bucureşti, alături de Ţucudean, ar fi urmat să ajungă şi Răzvan Grădinaru, un mijlocaş stânga de 20 de ani care a fost împrumutat zilele acestea la Concordia Chiajna. Foto: fanatik.ro
Comentarii prin facebook