Juristii primariei au gasit o solutie pentru finantarea sportului, dar ea trebuie… rafinata

Banii pentru cele patru cluburi sportive și pentru Asociația Timișoara Capitală Culturală rămân blocați în continuare. Primarul Nicolae Robu speră însă ca într-o zi sau două să aibă o variantă de finanțare aprobată de juriștii PMT. Aceștia au avut termen până luni să găsească soluții.

robu sportiv

Controalele Curții de Conturi la Primăria Timișoara au speriat atât de tare juriștii instituției, încât aceștia au refuzat să semneze orice document legat de finanțarea cluburilor de fotbal, rugby, handbal și baschet și a Asociației Timișoara Capitală Culturală. Raportul CC spune clar că toate cele cinci asocieri sunt ilegale, iar sumele alocate drept cotizație în ultimii cinci ani – aproximativ 35 de milioane de lei – sunt considerate prejudiciu și trebuie recuperate. Pentru că juriștii au refuzat să semneze orice acte pe această temă, Robu a anunțat, săptămâna trecută, că suspendă oficial finanțarea. El a emis și o notă internă adresată Serviciului Juridic. „Vă cer imperativ să propuneţi cel puţin o variantă pe care dv. o consideraţi perfect legală de continuare a sprijinului PMT pentru respectivele asociaţii sau, dacă o asemenea variantă nu există, atunci să susţineţi în scris, cu asumarea de rigoare, acest lucru”, se preciza în nota internă. Juriștii PMT aveau termen până luni, 28 septembrie, la ora 12.

Termenul a trecut, soluția există, dar mai trebuie… rafinată. „Mi-au fost prezentate două variante, pe lângă cea cu care am operat până acum și pe care o considerăm legală în continuare. Nu avem niciun motiv să ne îndoim de legalitatea ei, însă nu vrem să ne punem mintea cu diverși auditori. Cel mai deștept cedează (…) Din cele două, una a căzut din start. Ea presupune declararea ca organizație de utilitate publică. Obținerea acestui statut ar fi posibilă, dar ia foarte mult timp. În final, trebuie să se emită o hotărâre de guvern care să consfințească așa ceva. Suntem într-o legislație de toată jena”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu. Cealaltă soluție pare mai acceptabilă. „Este încă în analiză și, probabil, în cursul zilei de azi, voi ști sigur cum procedăm. Situația este gravă, timpul este dușmanul nostru aici. Trebuie să ne grăbim. De aceea le-am dat acest termen. Pe cea de-a doua variantă mai trebuie rafinat puțin. Sunt câteva aspecte care țin tot de timp până la urmă”, a spus edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

KOKS a spus: (septembrie 29th, 2015 at 16:17 )

Pai, tocmai solutia cu utilitatea publica este cea legala. ASTA SCRIE IN LEGEA SPORTULUI. EVRIKA. ASTA ESTE CONDITIA NEINDEPLINITA DE ACS.
Daca s-ar fi lecturat legea cum trebuie, ci nu pe diagonala, probabil ca ar fi realizat si juristii PMT ca intr-adevar asta este solutia legala.Restul …. can can.
Prob. tov. primar vis a vis de aceasta solutie este ca pentru a se obtine aceasta certificare din parte Guvernului trebuie sa fi avut cel putin 3 ani de zile de activitate. Ori daca s-ar fi ales aceasta situatie s-ar fi recunoscut, implicit, dar in mod oficial, ca finantarea lui ACS pana la acreditarea ca asociatie de utilitate publica a fost nelegitima.
Detaliile sunt redate in OG 26/2000 privind asociatiile si fundatiile.

bula prazilianul a spus: (septembrie 29th, 2015 at 18:27 )

ei acum am inteles, deci de fapt numai si numai ACS Poli e ilegal restul toate sunt super legale…deci kokosika dragule,de fapt tu ai ce ai cu Robu,nu cu sportul,sau legea,sau banul public

koks a spus: (septembrie 29th, 2015 at 22:47 )

Deci, in concluzie, esti genul de persoana care nu poate duce o lupta pe argumente si atunci cand cineva indrazneste sa emita o opinie cat de cat argumentata si pertinenta pe un subiect, in cazul de fata administrativ-bugetar, este anti robu, anti ponta sau anti nu mai stiu cui. Cred ca atitudinea ta spune totul despre nivelul tau de valori. Intamplator sau nu aceeasi atitudine o manifesta si actualul primar atunci cand cineva oficial sau neoficial indrazneste sa i se opuna. Stau si ma intreb cine-i politruc ca tot mai acuzat in alte comentarii ca as fi psd-ist.
Si da am ceva cu actual primar insa doar din pct de vedere al administratiei sale. Imi permiti sa-mi exercit dreptul la exprimare? sau …..
Si inca ceva, crezi sau nu, chiar l-am votat pe Robu, avand incredere la incepu ca va reusi sa schimbe ceva in administratia locala. macar mentalitatea, asa cum a promis. Nu ma astepta l alte realizari, asta era suficienta pt mine. Insa a mentinut aceeasi dinozauri de pe vremea lui Ciuhandu si acum plateste.

bula prazilianul a spus: (septembrie 30th, 2015 at 08:48 )

concetatene Koks vezi ca sinceritatea e cea mai buna? Nu ai raspuns la nici o intrebare,probabil vorba ta nu poti lupta pe argumente si atunci te rezumi sa fi anti Robu, poate ai dreptate dar nu amesteca merele cu perele sustinand ca peste tot , totul e legal ex.Craiova,Chiajna,Voluntari,Iasi,Ploiesti,BUCURESTI – vezi CSM Bucuresti daca sti ce-i aia -si asa cum ai recunoscut foarte frumos ca, doar cu Robu ai tu treaba si argumente, in rest esti o leguma – adica varza….

Daniel Duduman a spus: (septembrie 30th, 2015 at 12:23 )

Orice ban public băgat în finanțarea de cluburi private e imoral. Robu & Ciuhandu & toți fârtații lor să de-a bani din buzunar pentru echipele lor de suflet (că nu au dat pentru Poli, echipa Politehnicii). Dacă există o lege care permite finanțarea de cluburi private din bani de la buget, e o lege strâmbă făcută să sifoneze banii publici.

Ah… finanțarea sportului, aia e altă discuție. Sport cu bani de la buget înseamnă infrastructură nu cumpărare de jucători din străinătate. Însemnă bani pentru liceul sportiv ca să creștem sportivi, însemnă dotarea școlilor cu săli moderne de sport, cu aparatură medicală și altele. Face asta Robu? Nu. A făcut asta Ciuhandu? Nu. Dar face asta vreun politician bănățean? Păi nu! Ei bagă banii publici într-o gaură neagră și ne iau de proști!

Hai să o spunem pe șleau: sport, fraților, nu înseamnă echipele profesioniste de fotbal. Ăla nu e sport, e afacere și spectacol pentru public (pentru un foarte puțin public). Prin urmare dacă pe undeva scrie că de la bugetul local se poate finanța sportul și ei au băgat bani într-o echipă profesionistă de fotbal, este evident că au încălcat legea și sunt buni de plată.

koks a spus: (septembrie 30th, 2015 at 18:39 )

Stimate bula…., este de prisos sa continui aceasta polemica cu tine. Deanturezi tot ceea ce am comentat pe acest subiect si din pacate constat ca nu esti capabla sa vezi padurea de copaci. Prin urmare din pct. meu de vedere aceasta disputa se inchiei aici cu o invataminte: solutia la problemele Romaniei este votul cenzitar p[e criterii de statut social si nivel educational

koks a spus: (septembrie 30th, 2015 at 18:42 )

Un ultim comment catre stimatul bula….ia exemplul de la daniel duduman care a inteles foarte bine care este problema finanatarii unor cluburi profesioniste sau care se pretind profesioniste.

KOKS a spus: (octombrie 1st, 2015 at 15:04 )

Imi incalc cuvantul si aduc o ultima informatiei stimatului Bula prazilianu. Sursa: Prosport, DNA descinde la Baia mare, edilul din baia mare sisteaza finantarea echipe de handba. Deci stimate bul prazilianu, ti-am spus ca va veni vrema raspun derilor si in restul tarii pt acest mod tip de finantare a sportului profesionist. Poate acum reusesti sa intelegi ce incercam sa-ti explic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top