De Mos Nicolae, la casa din Bari a Sfantului Nicolae / FOTO

În prag de sărbători de iarnă, Agenția de turism Ultramarin pregătește o excursie la casa lui Moș Nicolae! Mai exact, în orașul în care se află moaștele acestui îndrăgit sfânt, frumosul Bari.

bari5

În perioada 27 – 30 noiembrie sau între 4 și 7 decembrie puteți petrece sărbătorile de Sfântul Andrei sau Moș Nicolae în cochetul orășel italian Bari, acolo unde odihnesc acum liniștite o parte din moaștele Sfântului Nicolae, aduse din Mira Lichiei, în Turcia de astăzi. Se spune că Sfântul Nicolae s-a arătat în vis unui preot din Bari și i-a spus acestuia că ar vrea ca osemintele sale să ajungă în Bari. În urma acestui vis, s-a organizat o expediție la Mira, cu scopul aparent de a face negoț cu grâne, dar cu acela ascuns de a aduce moaștele Sfântului la Bari. Expediția s-a întors victorioasă la Bari, pe 9 mai 1087. De atunci, în această zi moaștele izvorăsc mir care se adună și se împarte mulțimii spre tămăduirea bolilor. Biserica Sfântul Nicolae din Bari, unde se afla moaștele acestuia, este în acelasi timp catolică și ortodoxă. Construcția catedralei unde se odihnește Sfântul Nicolae a început în 1089 și s-a încheiat 110 ani mai târziu.

Bari este mai mult decât locul unde puteti face un pelerinaj religios chiar în prag de sărbători de iarnă. Orașul port de pe malul Adriaticii este un loc plin de culoare, forfotă și contraste. În apropierea sa se poate vizita orașul antic Matera, una dintre primele așezări din Italia. La Matera se afla I Sassi, adică „Bolovanii”. Este, de fapt, un oraș întreg săpat în stâncă moale calcaroasă, început încă din vremurile preistorice. Tot în apropiere se afla Castellana, unde găsim una dintre cele mai mari renumite peșteri din Italia, Grotte di Castellana. Peștera include camera La Grave, un uriaș panteon natural – o cameră înaltă de peste 100 de metri căreia i s-a prăbușit acoperișul și în care pătrunde lumina de afară printr-o fereastră uriașă. La 60 km de Bari găsim orășelul Alberobello, o mică bijuterie cu căsuțe mici vopsite în alb și cu diverse semne pe acoperiș, ce par desprinse dintr-un sat de poveste. Tot centrul vechi este plin cu case trullo și a fost transformat în zonă turistică, multe din casele vechi fiind acum hoteluri sau magazine de suveniruri. Cel mai mare trullo – Trullo Sovrano, care probabil a aparținut unui localnic mai înstărit, a fost transformat în muzeu, interiorul fiind amenajat precum în acele vremuri. Catedrala de aici nu putea fi nici ea construită în alt stil decât trullo, având cupole asemănătoare caselor. Patru zile într-o regiune fascinantă, cu zbor direct din Timișoara! Detaliile acestei excursii le găsiți aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.