Peste 2.000 de cinefili au urmărit, la finele săptămânii trecute, proiecțiile de la Festivalul Internațional de Film Timishort. Duminică seară, în prezența a peste 500 de spectatori, au fost decernate și premiile celei de-a șaptea ediții a festivalului.
Poli a intrat in „Hora” Pandurilor si a pierdut
Poli Timişoara a înregistrat prima înfrângere în campionat cu Florin Marin pe banca tehnică. Cu excepţia primelor zece minute, echipa timişoreană a fost egala celor de la Pandurii Târgu Jiu, dar cele două goluri primite în minutele 4 şi 9 au fost decisive. A contat şi excelenta formă a atacantului oltean Ioan Hora, care a înscris două goluri.
Drept la replica
Faptul că „un grup de tovarăși” mă înfiereaza pe mine cu „mânie proletară” – din fericire pentru tinerii de astăzi, ei nu știu ce înseamnă asta – nu ma miră, doar știu cât de mare e „Grădina Domnului”.
CJ cauta tipografie pentru ziarul propriu! Plateste 1.400 de euro pe luna, daca sunt destule articole
Consiliul Judeţean Timiş caută tipografie pentru ziarul instituției. Județul e însă mult mai cumpătat decât Primăria Timișoara și ia în considerare inclusiv posibilitatea ca „foaia” să nu apară, din lipsă de materiale. Suma pusă la bătaie: aproape 17.000 de euro pe an. Primăria dă însă peste 44.000 de euro doar pentru distribuție.
Paradis pentru cititori! Festivalul International de Literatura revine la Timisoara
Trei zile cu și despre literatură. Asta li se pregătește timișorenilor care vor trece în această săptămână pe la noua ediție a Festivalului Internațional de Literatură. Alături iubitorii de carte se vor afla invitați speciali precum Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu sau Mircea Mihăieș.
Apel din Israel de la Robu catre suporteri: Dati un leu pentru sport!
Cu toate cluburile sportive la care municipalitatea este asociată aflate în pragul colapsului financiar, din cauza unui raport al Camerei de Conturi, care a considerat ilegală finanțarea de la bugetul local, primarul Nicolae Robu face apel la iubitorii sportului din oraș. Timișorenii sunt rugați să facă donații!
Ilie Sarbu a demisionat din Senat
Timișul rămâne fără încă un parlamentar după ce senatorul PSD de Timiș Ilie Sârbu și-a depus luni demisia din Senat. Asta nu înseamnă că ar fi o mare pierdere, ci poate din contra, un câștig, el punând până acum numai strâmbe și Timișoarei și Timișului.
Scrisoarea unor microbisti timisoreni catre primarul Nicolae Robu
Suntem un grup de microbiști, vechi susținători ai lui Poli, dar și ai întregului sport timișorean. Și probabil vorbim în numele altor mii sau zeci de mii de timișoreni care au crescut cu Poli (și Elba, și Politehnica la handbal, și Universitatea la rugby sau chiar defuncta Ilsa la polo) în suflet.
Simonis ii tine partea lui Sturzu, dupa ce liderul TSD a cerut invalidarea alegerii lui Dragnea
Alegerea lui Liviu Dragnea ca președinte al PSD a generat și reacții paradoxale, cum ar fi cea a liderul TSD, Mihai Surzu, care a cerut în congres anularea alegerilor. Motivul? În stil comunist, Dragnea nu a avut contracandidat. Gestul lui Sturzu nu a fost privit cu ochi buni de unii pesediști, dar alții, precum Alfred Simonis, președintele TSD Timiș, cred că a existat o sămânță de adevăr în discursul acestuia.
Opt ore de muzica de basm: feerie in biserica / FOTO
Muzică feerică, proiecții spectaculoase, ore întregi de spectacol sonor! De asta au avut parte timișorenii care au trecut, duminică, pragul Bisericii Romano-Catolice din Piața Bălcescu. Aceasta a devenit, pentru opt ore, scena pe care s-a derulat povestea fascinantă imaginată de Daniel Dorobanțu.
Momente vesele și triste
Mărturisesc că nu m-am uitat chiar de la început la noua televiziune minune „Robu TV”. Mi-am spus că e o nouă năzdrăvănie a primarului, acest Nae Cațavencu cu pretenții și de politician și de apropitar media, și nu prea merită să-ți pierzi timpul cu ea.
Pirtea, catre politicieni: Nu stiti sa faceti o tara ca afara, dar nici nu lasati pe altii sa va invete
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, iese din nou la atac împotriva clasei politice. El critică deschis mentalitatea de tip „Da, șefu’…”, preferată în continuare de cei aflați în funcții de decizie. Pirtea readuce în discuție și problema diasporei, ignorată în continuare de puterea de la București.
Un nou concurs de angajare la Primaria Timisoara
Primăria Timișoara scoate la concurs, în perioada imediat următoare, cinci posturi vacante, în diverse domenii. Dacă sunteți interesați de un job în administrația publică, acum este momentul să vă depuneți dosarele.
Constientizarea beneficiilor kinetoterapiei pentru patologia neurologica
Centrul de Kinetoterapie şi Masaj Banat SRL organizează în data de 20 octombrie 2015, cu începere de la ora 1230, în Sala Continental a Hotelului Continental din Timişoara, B-dul Revoluţiei 1989 nr. 5, cel de-al 4-lea simpozion medical cu tema: Conştientizarea beneficiilor kinetoterapiei pentru patologia neurologică Perioade favorabile și momente decisive ale recuperării bolnavilor cu…
Praga, calatorie in timp in Orasul de Aur / FOTO
E de ajuns să ştii că este situată în Boemia centrală şi deja gândul la o localitate aflată într-o regiune cu un asemenea nume primeşte brusc un aer melancolic. Praga este una dintre cele mai cochete şi mai atractive capitale europene, un vechi oraş regal care atrage anual peste patru milioane de turişti și reuşeşte să-şi păstreze aerul de măreţie de demult.
Curatenia de toamna: unde ajung echipele RETIM
Primăria Timișoara și RETIM Ecologic Service SA organizează, în perioada 19 octombrie – 3 noiembrie, campania de curățenie generală de toamnă.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat luni întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Utvin (p), orele 9 – 11; Banloc (p), orele 9 – 15; Pietroasa Mare, orele 8 – 19.