Liberalii, fraierii de serviciu ai Guvernului Ciolos

Chiar dacă n-a avut nici cea mai mică contribuție în căderea Guvernului Ponta, PNL părea să fie principalul câștigător al schimbării. De fapt, nu puțini lideri liberali au dat dop sticlelor de șampanie sărbătorind avant la lettre (ca să folosesc limba lui Dacian Coloș) noua conjunctură politică. În care ei se vedeau deja pe cai mari. O singură problemă mai avea PNL pentru a ajunge la butoane, și anume unda verde de la Cotroceni. Și asta fiindcă liderii liberali nu se duc nici la toaletă fără să ceară voie președintelui.

Și au început consultările pentru formarea noului guvern. PNL s-a dus aiurea la Cotroceni cu mandatul alegerilor anticipate, fiind știut faptul că acest lucru e imposibil. Chiar și în cazul în care toate partidele, la nivel de lideri, și-ar dori acest lucru, e la mintea copiilor că acei peste 50% din parlamentari care nu-și vor mai găsi loc pe liste nu vor pleca de bună voie atâta timp cât mai pot freca menta un an în băncile Parlamentului. Evident, propunerea PNL, ridicolă și imposibilă, n-a fost acceptată. Din jobenul lui Klaus Iohannis a venit soluția guvernului de tehnocrați. Bățoși nevoie mare, liberalii au spus că sunt de acord cu un astfel de guvern, punând însă condiția depolitizării administrației de sus până jos. Prin depolitizare se poate citi și depesedizare. Cum nici PSD nu dorea să renunțe la termitele care parazitează în teritoriu, PNL a rămas iar cu buzele umflate, Klaus Iohannis dând câștig de cauză social-democraților, contra voturilor pentru susținerea guvernului.

Și s-a făcut guvernul. Așa tehnocrat cum e el, PSD și-a tras halca cea mai și bănoasă prin Vasile Dâncu plus încă vreo două ministere mascate. Chiar și UNPR și-a tras Internele, ba mai apar în guvern și vreo doi-trei foști țărăniști. Invitat la marea împărțeală, PNL a luat Sănătatea. Sistem extrem de complicat, aparent sărac, dar în care șmecherii fac bani grămadă. Cristi Bușoi știe și cum! Și aici PNL s-a umplut de cel mai mare penibil, dând cu palma în rahat prin propunerea unui „tehnocrat” care n-avea nici rezidențiatul. Povestea cu chiloții e doar bomboană pe cireașă. Dar să pui la conducerea unui sistem atât de importat un om fără nici cea mai mică experiență arată ori inconștiență, ori lăcomie. Adică ministerul era privit doar ca o sursă de bani, iar „manechinul”, o marionetă pusă să ascundă păpușarul.

Plus e greu de înțeles cât de joc a căzut PNL încât să fie lăsat colegul de serviciu de la Antena 3 al lui Ciuvică, Badea sau Gâdea să-și facă mendrele cu crede el de cuviință la Sănătate și, implicit, în guvern. Și asta fiindcă are bani mulți. (Nicio nu mai contează proveniența.) Nu mai discut că, dacă Bușoi nu este plesnit acum politic, liberalii își mai toarnă în cap o remorcă de rahat. În fine, în toată această perioadă, PNL a arătat ca o echipă de amatori pusă să joace în Liga Mare. Sau, dacă vreți, niște bufoni ai lui Iohannis. Culmea, chit că a fost umilit pe față, PNL va fi poate singurul partid care va fi nevoit să susțină acest guvern. Din partea Alinei Gorghiu e de înțeles această ploconeală pe alocuri grețoasă, dar e mai greu de priceput cum acceptă Vasile Blaga situația atât de penibilă.

Altfel, e adevărat că PNL n-a avut un rol determinant în alegerea lui Iohannis președinte, dar a avut câteva merite. Fie și pentru oamenii care au păzit secțiile de votare, pentru a nu vota toți morții din România. Iar acum avem de-a face cu o ingratitudine crasă a președintelui care folosește partidul pe post de preț. Și asta de când a impus-o pe Alina Gorghiu co-președinte. Că liberalii se complac în situația asta în speranța că va veni și ziua lor e o mare eroare. Dacă acest guvern va performa, meritele vor fi asumate de PSD. Dacă va da greș, pocinogul va cădea pe umerii PNL, partid căruia, așa cum se prezintă acum lucrurile, îi era mai bine cu Ponta premier.

Ca să nu mai spun că există riscul ca la la alegerile din toamna anului viitor să nu se mai bucure nici de transferul de simpatie din partea lui Iohannis. În fine, PNL rămâne în situația de-a nu fi nici în car, nici în căruță. Chiar dacă nu mai e stăpânul tuturor resurselor, PSD rămâne încă bine conectat la bugetul public. Singurul care se va simți de acum înainte ca peștele în apă va fi Traian Băsescu, cu a lui Mișcare Populară. Fiindcă Băsescu va face exact ceea ce știe mai bine: Opoziție, iar dacă PNL nu se va trezi din apatie riscă să piardă mulți membri în favoarea lui Băsescu. Asta ca să nu mai vorbesc de ipoteticul și discutatul partid prezidențial, caz în care liberalii chiar pot stinge lumina.

P.S. Mă întreb precum colegul Eugem Sasu ce va face primarul Robu cu tăblița cu „Guvernul Ponta 0 lei”. Cum de la actualul cabinet va primi exact aceeași sumă, va avea curajul să scrie Cioloș în loc de Ponta? Pariu că nu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (noiembrie 17th, 2015 at 17:03 )

BEY!NU, NUMAI LIBERALII!TOȚI SÎNTEȚI FRAIERII DE SERVICIU AL ROMÂNIEI!CU ASTA VĂ HRĂNIȚI FRAIERELY!SÎNTEȚI FRAIERIȚI!DE TEHNOCRAȚI ĂȘTIA DE KKT!VAI DE ROMÂNIA ȘI OAMENII CARE TRĂIESC ÎN EA!NU SE VA SCHIMBA NIMIC NICIODATĂ ÎN ROMÂNIA! NU AVEȚI OAMENI POTRIVIȚI PENTRU ASTA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.