Cu norisori si aplauze din buton! Miscarea Populara are candidat la Primaria Timisoara! / VIDEO

De ce n-ar avea Timișoara un primar… american? Și nu doar atât, ci chiar puțin plimbăreț prin politica românească! George Mioc, fost PNȚCD, aripa Pavelescu, și fost Noua Republică, este candidatul Mișcării Populare la primărie. Până să vină să-l lanseze oficial Traian Băsescu, Mioc și-a făcut un clip electoral greu de uitat.

george mioc2

Scaunul de primar al Timișoarei scoate, din „sertarele” politicii, candidați unul și unul. Ultimul pe listă, antreprenorul George Mioc, născut la Cărpiniș, dar plecat în America acum câteva decenii. Acesta și-a anunțat candidatura printr-un videoclip electoral mai puțin obișnuit. Cu efecte sonore și vizuale… à la ora de informatică la clasa a II-a, Mioc a transmis că vrea să salveze Timișoara. „Candidat surpriză la primăria Timișoara” – acesta este textul care dă startul videoclipului de aproximativ 2 minute și jumătate. Apoi, în fața potențialului alegător apare George Mioc, care se adresează timișorenilor cu „dragi prieteni”, continuând să se prezinte. În acest timp, pe fundal, se vede o poză în care, din norișori, apare scris textul „Freedom” (libertate). „Eu sunt un om liber și aș fi dorit să rămân independent politic, dar sistemul pus la cale de PSD și PNL nu dau (sic! – nu dă) nicio șansă independenților. Am găsit însă Mișcarea Populară, oameni care gândesc ca mine, oameni liberi, neatinși de corupție și deschiși. Mă alătur lor în dorința de a arăta că România se poate schimba”, mai spune Mioc.

george mioc1

Candidatura… americană a fost confirmată de președintele MP Timiș. „George Mioc este candidatul nostru la Primăria Municipiului Timișoara. (…) Președintele Traian Băsescu o să ajungă în Timiș, când o să avem un eveniment în care vor fi prezentați toți candidații noștri din județul Timiș. Eu voi candida pentru consiliul județean”, a declarat, pentru deBanat.ro, Roxana Iliescu. George Mioc nu este la prima candidatură în România. În 2014, el a încercat să obțină un mandat de europarlamentar pe listele partidului Noua Republică, formațiune al cărei președinte a și ajuns, în mai 2015. Omul de afaceri a fost și vicepreședinte al PNȚCD, aripa Pavelescu. George Mioc este al treilea candidat anunțat oficial pentru Primăria Timișoara, după actualul edil Nicolae Robu (PNL) și Gabriela Tiriteu (BUN).

https://youtu.be/Ru7De-ci5nw

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

DR.EVIL a spus: (februarie 17th, 2016 at 10:32 )

OK, SI CARE ESTE LEGATURA ACESTUI OM CU ORASUL TIMISOARA? POATE CA AR FI MAI CORECT SA CANDIDEZE LA PRIMARIA CARPINIS. PROBABIL SI CU MAI MULTE SANSE. LA MODUL SINCER CRED CA MAI MULTE VOTURI AR CASTIGA SI DORIN CANDEA DECAT EL, MACAR „INFRACTORUL” ARE SI NOTORIETATE.

mosulica a spus: (februarie 17th, 2016 at 10:59 )

Pe mosulica asta il cauta… moart…si el candideaza!! un fel de ,,mos teaca” de la pmp(partidutu marea pacaleala)!

Rumburak a spus: (februarie 17th, 2016 at 12:58 )

acum sincer, pe linga faptul ca primarul se alege dintr-o singura „extragere”, candidatii astia sint pusi parca ca sa nu fie votati, nu poti sa nu te gindesti la blat.

FIKI a spus: (februarie 17th, 2016 at 20:31 )

DOMNU ‘ BAŞESCU CU D’ALDE ASTIA DEFILEZI? ESTI IN COMA, PREA MULT VISCHI? PAI MAI MULTE VOTURI AR LUA UDREA DACA AR CANDIDA LA NOI, IN TREI LUNI AR FACE FERICITI MULTI BARBATI DIN TIMISOARA.DACA FACE ECHIPA CU PATACHINA CEALALTA, BUZULICA (BRUNETA DEH, O STII MATALE, SEFA BRE DE LA TIMIS, ZI SA-I ZIC!) ATUNCI SIGUR AR LUA UN 10%. LUCRU IN ECHIPA E BUN LUCRU!:)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”

Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, i-a recomandat vineri primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să mai stea și pe acasă, pentru că în lipsa sa ”sunt unii care dansează pe masă”, referindu-se la înlocuitorii săi. Replica urmează conflictului pe tema bolovanilor. După ce Fritz a acuzat ingerințe politice, Simonis i-a răspuns acuzând conducerea municipalității de autovictimizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi recomandări de la Simonis pentru Fritz: ”Când pisica nu e acasă, sunt unii care dansează pe masă”
Aflat la Timişoara pentru un eveniment din cadrul „Zilelor studenţilor timişoreni”, Traian Băsescu va avea, în această seară, o întâlnire cu mai mulţi foşti primari şi lideri ai PDL Timiş. Întrevederea, găzduită de localul preşedintelui PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, are loc pe fondul unor atacuri în valuri ale fostului preşedinte la adresa lui Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuţii la un şpriţ de vară sau ceva mai mult? Traian Băsescu se întâlneşte cu mai mulţi PNL-işti, ex-PDL, din Timiş în localul preşedintelui PNL Timişoara
Primăria Municipiului Timișoara a conturat primele propuneri pentru cele trei parcuri din Kuncz, Blașcovici și Dâmbovița. Terenurile, în prezent degradate, vor fi transformate în zone pentru toate vârstele, cu spații pentru fitness, zone dedicate copiilor și tinerilor, pergole pentru picnic și parcuri pentru câini. În plus, pe strada Taborului și pe strada Paul Constantinescu vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara amenajează trei parcuri pe care vor include iazuri artificiale și zone moderne de recreere
Angajaţii Horticultura continuă lucrările de reabilitare și întreținere în Parcul Rozelor, acolo unde intervențiile au fost realizate pe o mare parte din suprafață totală a parcului.  Tot în Pracuil Rozelor, cei de la Horticultura au plantat 2.600 de trandafiri din multiple specii, iar la baza lor a fost împrăștiat compost. În etapa următoare va începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura continuă lucrările de reabilitare în Parcul Rozelor. Au fost plantați 2.600 de trandafiri
Ediție care a confirmat tradiția. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit joi, 21 mai 2026, cea de-a V-a ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea a transformat sediul facultății de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 într-o platformă dinamică de interacțiune, unde tehnologia de ultimă generație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia de ultimă oră, educația de top și oportunitățile de carieră au avut un punct comun: MEC DAYS 2026
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Parcul Copiilor se transformă într-un loc unde curiozitatea, joaca și grija pentru sănătate se întâlnesc într-un mod cu totul special. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara continuă și în acest an demersul de a aduce mai aproape de copii noțiunile esențiale despre sănătate, prin cea de-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Supereroii Sănătății” revine, pe 1 iunie, în Parcul Copiilor, cu activități dedicate celor mici
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.