Robu: Diaconu imi este cel mai apropiat om din primarie, insa nu-l pot menaja

L-a „pocnit” pe Dan Diaconu, dar l-a lăudat pe Traian Stoia. Primarul Nicolae Robu susține că nu-și poate menaja nici măcar cel mai apropiat colaborator, dacă lucrurile nu merg „așa cum trebuie”. Deși l-a menționat într-o notă internă în care vorbește despre „neglijență” și „incompetență”, edilul spune că… acuzele nu-i sunt adresate direct lui Diaconu.

Nicolae Robu presedinte PNL Timis, Dan Diaconu presedinte PNL Timisoara

La începutul lunii februarie, primarul Nicolae Robu a emis o notă internă către viceprimarul Dan Diaconu, șeful Direcției Urbanism, Sorin Ciurariu, și cel al Biroului Sport-Cultură, Mihai Costa. „Îmi exprim mâhnirea că programele pentru Timișoara și timișoreni «20 de baze sportive în cartiere» și «4 bazine de înot în cartiere» au fost tratate de dv. cu o asemenea neglijență, încât nici până la această oră, după aproape patru ani de mandat și la cca trei ani de când v-am cerut cu insistență să faceți demersurile necesare implementării lor, niciunul din elementele lor (…) nu a fost demarat (…) Vă atrag atenția că în data de 1.03.2016 voi face o analiză a responsabilității și voi aplica sancțiunile prevăzute de lege – pentru incompetență, neglijență în serviciu etc., de la caz la caz – celor vinovați”, a scris edilul în nota internă.

Robu își lovește astfel principalul colaborator, pe „vicele” Dan Diaconu. Asta, în condițiile în care, de la votarea bugetului încoace, l-a lăudat, și nu o dată, pe celălalt viceprimar, social-democratul Traian Stoia. „Nu sunt personalizate (acuzele – n. r.), sunt pe toată zona de răspunderi. Toți cei implicați sunt nominalizați. Ei să-și lămurească lucrurile și să scoată proiectul din impas, nu pot eu să fac singur totul. Au termen până la 1 martie să-mi prezinte cum stau lucrurile. Dan Diaconu îmi este cel mai apropiat om din primărie, fără îndoială, dar asta nu înseamnă că, dacă pe un anumit proiect, lucrurile nu merg așa cum ar fi trebuit, iar în ansamblul de oameni implicați este și el prezent, pe el îl pun deoparte. Nu pot să-l pun deoparte”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Timișoarei.

Realizarea celor 20 de terenuri de sport și a patru bazine de înot în cartiere este unul dintre proiectele mult trâmbițate în ultimii patru ani. Până acum s-a stabilit doar unde ar putea fi amplasate trei din cele patru baze sportive: în Calea Buziașului (străzile Recoltei – Legumiculturii), în zona Dâmbovița, pe strada Paul Constantinescu, și în Calea Lipovei, str. Silistra. Primul proiect prevede un stadion cu o tribună de 5.000 de locuri, un teren de sport multifuncțional, dar și o bază sportivă de înot, compusă dintr-un bazin de înot acoperit și unul în aer liber, care iarna ar putea deveni patinoar. Celelalte două vor avea doar teren de sport și bazine de înot. Viceprimarul Dan Diaconu a explicat, pentru deBanat.ro, că mai este nevoie de două PUZ-uri, care trebuie votate în plen, dar și de unificarea unor parcele de teren, chestiuni care cad în sarcina Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse a PMT. Conform ultimei organigrame, votate în toamna lui 2015, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse este în subordinea administratorului public Sorin Drăgoi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (februarie 27th, 2016 at 22:37 )

Se pare ca pletosul simte in ceafa rasuflarea unui liberal tinar, inteligent, integru, asa cum nu poate fi caracterizat EU,Probabil asta este motivul care il face pe ORBU sa loveasca in omul care intr-adevar munceste in primarie.

Stoia a spus: (februarie 27th, 2016 at 22:46 )

Lasa-te-ar cu Mosiu si Sandu, cu Folica sau cu Mihoc pe cap!

Motica a spus: (februarie 28th, 2016 at 07:45 )

Fa-te robue ca muncesti …

Alin a spus: (februarie 28th, 2016 at 08:17 )

Cine este acest Diaconu? Un nimeni care Robu la pus la munca si la semnat. Si tot Robu i-l executa. Simplu. Copilu este bandit si șmecherește dar nu are valoare,coloana si pe deasupra se vorbește ca este si homo.

Nu rata a spus: (februarie 28th, 2016 at 15:32 )

Dane grele zile te mai asteapta….

Eu Stoia a spus: (februarie 28th, 2016 at 20:16 )

Eu, Stoia, declar pe aceasta cale ca eu am ascutit creioane vreo 3 ani in Primaria Timisoara, iar tanarul Dan Diaconu este cel care a fost mandatat sa preia toata munca. Il felicit!

Idolu a spus: (februarie 28th, 2016 at 22:31 )

Acest Diaconu ,un bandit si un infractor, pe deasupra si incompatibil. E in proces cu ANI si are tupeu sa mai ocupe functia de viceprimar? Pai cu astfel de oameni PNL crede ca castiga? Cu infractori si hoti homalai? Hai sictir PNL!

Alin a spus: (februarie 29th, 2016 at 10:34 )

Mai este puțin si vine Sentință pe ANI si atunci se termina. Dacă pana atunci DNA nu i-l întreaba de actele semnate? Poate amanta din Primarie acum scrie de zor. Știe ea ce trebuie!bravo

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad

Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid

Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru terenuri necosite sau nesalubrizate

Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate

Economic vezi arhiva Economic

Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru  terenuri necosite sau nesalubrizate
Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.