Executarea silita si efectele ei

Obţinerea unui titlu executoriu (sentinţă judecatorească) nu ne garantează recuperarea faptică a creanţei sau realizarea efectivă a dreptului câştigat. De cele mai multe ori, în mod inexplicabil, cu toate că un litigiu a luat sfârşit, partea împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa refuză să execute de bună voie dispoziţiile instanţei, cel mai adesea ignorând existenţa titlului executor ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În aceste coordonate devine necesară apelarea la executorul judecatoresc, care pe cale silită va aduce la îndeplinire dispoziţiile instanţei cuprinse în titlul executor.
Din păcate cei care omit să pună în aplicare dispoziţiile instanţei defavorabile lor nu realizează faptul că odată pornită executarea silită, aceasta va atrage noi cheltuieli, ce le vor fi imputabile la final.
Persoana ce doreşte să-şi pună în executare un titlu va trebui să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc cu care va încheia un contract. La deschiderea dosarului execuţional, creditorul urmăritor (cum mai este denumit cel ce porneşte executarea silită) va achita executorului judecătoresc onorariul convenit cu acesta sau, de cele mai multe ori, un avans din acest onorariu, urmând ca pe măsura înfăptuirii executării silite organul îndrituit să recupereze sumele avansate astfel, direct de la debitor.
Când executarea silită priveşte recuperarea unor sume de bani, executorul are la îndemna mai multe mijloace de constrângere între care cel mai uzual este poprirea. Astfel, orice sumă va intra în vreunul din conturile debitorului urmează să fie redirecţionată de bancă către executorul judectoresc de unde va fi distribuită creditorului. Metoda dă roade atât în situaţia în care debitorul obligaţiei este o persoana fizică (care dacă este încadrată în muncă în mod obişnuit este posesoarea unui cont de salarii alimentat frecvent de angajator), cât şi când este urmărită silit o persoana juridică (dat fiind faptul că modul de lucru al acestora impune existenţa cel puţin a unui cont bancar).
Neajunsurile acestui procedeu sunt reprezentate de imposibilitatea recuperării unor creanţe foarte mari dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri salariale, respectiv riscul de a întinde în timp foarte mult executarea până la stingerea integrală a debitului.
O altă metodă eficace de executare silită o reprezintă vânzarea silită imobiliară sau mobiliară a bunurilor debitorului, metodă care presupune identificarea imobilelor sau a bunurilor mobile aflate în proprietatea acestuia (activitate pe care executorul judecătoresc o desfăşoară prin obţinerea de la primării a bunurilor supuse impozitării aflate pe numele debitorului), evaluarea lor şi vânzarea acestora la licitaţie.
Prin urmare, este important de ştiut că atunci când aveţi de recuperat o datorie pentru a apela la executorul judecătoresc este necesar să deţineţi un titlu executor (o hotărâre obţinută de la o instanţă sau un alt act care să fie executabil fără alte formalităţi), iar atunci când sunteţi debitorul unei obligaţii rezultate dintr-un titlu executor să nu aşteptaţi să se înceapă executarea silită împotriva dvs. pentru a vă conforma celor dispuse în titlul executor, cu scopul a nu agrava obligaţiile dvs de plată.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Andreea V. a spus: (noiembrie 8th, 2011 at 13:09 )

Buna ziua, am de recuperat o suma (450 lei ) de la politia rutiera dupa ce am castigat irevocabil in instanta procesul privind o plangere contraventionala. Ma astept oarecum sa se intarzie plata. In caz ca apelez la un executor judecatoresc, trebuie sa-l platesc pe acesta sau cum se procedeaza ? N-as vrea sa ma inham la alte cheltuieli, suma de recuperat nefiind uriasa.
Va multumesc !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.