Domnilor candidati, pe care Poli o veti susține la anul, in Divizia B?

Mare dreptate are consilierul PSD Ioan Mateescu atunci când zice, într-un material publicitar de campanie, că „o jucărie stricată” numită ACS Poli a păpat din banul public o grămadă de bani. „Jucărie stricată” a lui Nicolae Robu, a mai subliniat pesedistul, subliniind de asemenea și câteva puncte slabe ale proiectului. Campania de achiziții catastrofală, politica plecărilor de la club, antrenori, lipsa preparatorilor, aș mai adăuga eu. Toate astea au făcut ca proiectul „AC Recaș nu e Poli” să fie un faliment total, motiv pentru care primarul liberal nu mai aduce vorba de el, iar pesediștii se grăbesc să învârtă cuțitul în rană. Nu că i-ar interesa, ca partid, dar este campanie electorală și trebuie să-i înțelegem.

Când îi dau dreptate consilierului Mateescu nu o fac ironic și nici înciudat de eșecul unui proiect pe care l-am susținut ca polist ce vrea să vadă meciurile de acasă pe arena „Dan Păltinișanu”. Asta este, mergem mai departe, vorba Regelui Hagi. Numai că, înainte de a merge mai departe la îndemnul regelui fotbalului românesc, aș vrea să-i vorbesc consilierului Mateescu despre un întreg peisaj politic în care ACS Poli a funcționat ani buni. La consiliul local a fost blocaj PSD, în buna datină a bipolarismului practicat de acest partid în diferite domenii de activitate. Însă la CJ am avut o implicare inițială destul de entuziastă. Și nu mă refer neapărat la Titu Bojin care a trădat și care astăzi poate fi atacat de PSD pentru o autocritică fățarnică. Vorbesc acum de grupul de consilieri județeni PSD, care a votat când a fost cazul alături de cauza fotbalistică.

I-aș mai aminti consilierului local Mateescu și despre episodul Curtea de Conturi. Nu pentru a băga mâna în foc că astăzi am fi fost într-o situație mult mai bună fără acea piedică pusă vreme de un an, ci pentru a arăta că o competiție nu mai e fair-play dacă la Voluntari și Iași avem fotbal PSD pe bani publici, iar la Timișoara amicul senatorului Ilie Sârbu a trimis, „acasă în Banat”, potera Curții de Conturi cum n-a mai făcut-o această instituție centrală niciunde în țară. Și câte altele, printre care ocuparea organigramei la ACS Poli pe criterii de algoritm politic, cu oameni ai liberalilor, dar și cu „pricepuți” ai PSD, că doar de aia ați câștigat alegerile împreună, sub sigla USL, să faceți praf ideea de fotbal în Timișoara.

OK. Astea sunt deja istorie și era bine să le amintim. M-ar bucura însă mai tare să aflu din materialele de propagandă electorală viziunea PSD despre fotbalul timișorean după apocalipsa ACS. Ce ar vrea să facă PSD dacă ar câștiga consiliul municipal și dacă ar avea primar pe dr. Florică Bîrsășteanu, unul dintre sponsorii privați ai ASU Politehnica. E un secret sau nu aveți astfel de proiecte? Poate ca mine, o grămadă de alegători ar vrea să știe cum vede PSD fotbalul, de exemplu în Liga a II-a, seria Vest, ediția 2016/2017. Așa frumos, pe puncte, nu vrăjeală. ACS va mai exista? Sau, pe fondul lipsei de bani și al degringoladei de la club, se va decide reorientarea sprijinului financiar, „pe proiect” și în baza unei legislații așteptate în toamnă, în favoarea ASU Politehnica? Sau poate că municipalitatea nu se va mai implica deloc și va lasă dezvoltarea fotbalului sectorului privat, poate puțin „impulsionat” prin mecanismele de partid binecunoscute? Sau oricare altă variantă, numai să fie spusă cu curaj, domnilor de la PSD și PNL.

Da, lipsa de curaj pe tema fotbalului e evidentă și în tabăra lui Nicolae Robu. Și acolo e a naibii de anormală lipsa de informații despre un club cu finanțare publică. Clubul ACS se destructurează, iar patronul politic principal nu spune nimic. Va mai exista clubul la anul? Dacă răspunsul e „Da”, atunci să aflăm și noi pe ce variantă organizatorică. Tot pe asociație nonprofit, ca până în prezent, și blocați la finanțare publică până se schimbă legea? Sau pe CSM, clubul municipal ce a înglobat baschetul, rugby și handbal, în principal? Dacă se păstrează actuala formulă, din ce sume se plătește pregătirea pentru noul sezon, fie el și de B, ca să nu mai întreb cum scăpăm de penalizări pentru neplata salariilor în actuala ediție de campionat? Toate acestea trebuie spuse, chiar dacă nu cu același entuziasm cu care Nicolae Robu marca pe Facebook puținele victorii ale echipei, în urmă cu jumătate de an.

Ar mai fi o informație de dezmințit, că de confirmat n-o va confirma nimeni în acest moment. Câțiva dintre cei 14 tifosi ACS Poli din peluza sud a stadionului DP sunt neliniștiți că primarul Nicolae Robu ar fi făcut pace cu cei care susțin fenomenul ASU Politehnica. Gurile rele spun chiar că primarul și-ar fi asumat eșecul în fața liderilor ASU, înainte de a discuta planuri de viitor pentru liga a doua. Eu nu pun bază pe aceste vorbe, fie și numai pentru faptul că Nicolae Robu și-ar fi recunoscut greșelile, ceea ce, în mod evident, nu-i stă în obișnuință. Lăsând gluma la o parte, n-ar fi deloc rău ca aspiranții la funcția de primar să-și facă publică orientarea din punct de vedere fotbalistic. ACS, ASU sau ACS-ASU? Vai, de ce? Credeți că e riscant?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

25 comentarii pentru acest articol

Tare a spus: (mai 19th, 2016 at 10:04 )

De ce vorbim de liga a-2-a?Totusi Acs mai are încă șanse sa rămână in liga întâi,iar Asu încă nu este sigura de promovare,jocul lor este slăbuț.Maine au um meci f.f. greu ca echipa Craiovei(susținuta de Psd) si meciurile lor in deplasare sunt pe nicăieri.Asa hai sa mai așteptam o săptămana si o sa știm pe unde ne aflam si ce scenarii facem.

soryn a spus: (mai 19th, 2016 at 10:35 )

acs-ul are sansa porcului de craciun … fara conducere, fara jucatori, fara antrenor… o echipa ??? care doar a facut de ras orasul… da e posibil sa nu fie nici o echipa in liga2 la anul, dar acs-ul cu jenkins, suarez si smaranda nu are fata nici de liga2… cu miculas, cu tot felul de „consilieri” politici cum nici pe vremea comunistilor nu era, acest acs a devenit doar echipa unui numar foarte restrins de „suporteri”, deoarece nu mai ai practic ce sa sustii … nu ai pe cine sa tragi la raspundere, cei care se presepunea ca sustin echipa, nu mai sint interesati de aceasta „echipa” „cea mai poli dintre poli” …

eu a spus: (mai 19th, 2016 at 11:04 )

CU SIGURANTA ACS va retrograda. ASU joaca slab dar sa fim seriosi…ACS joaca mai bine? Am sustinut ACS dar parerea mea e ca daca ar retrograda si s-ar desfiinta si, eventual ar promoba ASU, toata lumea ar fi pe aceeasi lungime de unda.

$ a spus: (mai 19th, 2016 at 11:21 )

ASU + PSD = LOVE 🙂

bary a spus: (mai 19th, 2016 at 11:25 )

Robu poate te ingroapa Olguta.Daca as fi pesedist as face orice sa castige Asu maine,nu m-ar interesa de nimica.
Oricum sa retrogradeze Acs si sa promoveze ceilalti ar fi una din cele mai grele lovituri primite chiar in campanie.
Si este doar vina ta,ai lasat clubul pe mana…………………..si praful s-a ales.

ACS Recas a spus: (mai 19th, 2016 at 11:41 )

ASU are bubele ei si daca termina pe locul 1 e posibil sa nu promoveze.In calitate de echipa nou-infiintata in 2014 de rectorul Serban,ACS ASU Politehnica trebuia inscrisa in Municipiu ,nu in Liga4,incalcindu-se principiile de promovare-retrogradare,stabilite de FRF.In aceasta situatie ,se pierde dreptul de promovare pentru 3 ani.
Pentru buna informare a cititorilor d-le Sasu intrati pe site-ul http://www.frf.ro si cititi in Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice -Art.1.alin 18 si Art.4.alin 6.5,precum si pagina unde este prezentata ASU si unde se specifica anul infiintarii 2014(veti avea in acest mod informatiile direct de la sursa)

++ a spus: (mai 19th, 2016 at 11:59 )

Multumim primarului Robu pentru performanta echipei Acs Poli.

pif a spus: (mai 19th, 2016 at 12:21 )

sau altfel intrbat: cind a facut honoris causa asta din bogsig ceva ca lumea?

POLI a spus: (mai 19th, 2016 at 13:12 )

Pe groparul Lae nu il mai intereseaza echipa, el se pozeaza doar la rugby, ca acolo e performanta. Ar fi in stare sa zica si ca el a inscris ultimele 10 eseuri ale echipei, la cat de nesimtit este.

INO a spus: (mai 19th, 2016 at 13:25 )

NOW! 1.RĂMÂN AMÂNDOUĂ! PROMOVAȚI ÎMPREUNĂ ÎN LIGA 1 !ORI ACS RĂMÂNE ÎN LIGA 1 DACĂ CÂȘTIGĂ TOATE CELE 3 MECIURI! POT FUZIONA ȘI VA FI O SINGURĂ POLI! ORI ACS SE DESFIINȚEAZĂ DACĂ DEZASTRUL CONTINUĂ ȘI ATUNCI NU MAI TREBUIE SĂ LE PLĂTEȘTI JUCĂTORI LOR DE KKT NIMIC! ASU PROMOVEAZĂ ȘI TIMIȘOARA RĂMÂNE CU NUMELE POLI ȘI ETERNA POVESTE LIPSA DE PERFORMANȚE SPORTIVE! DECI DUPĂ CUM VEDEȚI VARIANTE SUNT! DECI SUSPANSUL CONTINUĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

bary a spus: (mai 19th, 2016 at 14:26 )

Echipa suporterilor a fost afiliată definitv la FRF.
saptamana trecuta la FRF;
ASU Poli s-a regăsit pe o listă lungă de cluburi pentru care Adunarea Generală a votat afilierea definitivă, cu alte 13 cluburi de seniori, patru de juniori, patru de fotbal feminin și patru de fotbal în sală. Până acum, de când a promovat din Liga a IV-a Timiș în Liga a III-a, echipa suporterilor a fost afiliată provizoriu la FRF. Conform documentelor FRF, clubul alb-violet are Certificat de Identitate Sportivă din 2014.
De asemenea, pe lângă afilierea definitivă a celor de la ASU Poli, s-a votat și afilierea definitivă a celor de la Informatica Timișoara, alături de alte trei echipe de futsal.

banateanu a spus: (mai 19th, 2016 at 14:49 )

Pentru microbistii din Timis si Timisoaara ar fi important de stiut:
fiecare candidat atat la primarie cat si la CJT sa aleaga un singur raspuns din cele de mai jos!
1.Vom sprijinii ACS si in liga 2!
2. Nu vom sprijini ACS indiferent de liga in care joaca!
3. Vom sprijinii ACS numai daca ramane in liga 1!
4. Vom sprijini ASU sa ajunga in liga 1, ACS nu ne intereseaza!
5. Fotbalu nu este un obiectiv important pentru noi!
6. Sunt las, prefer sa driblez intrebarea, si sa prostesc alegatorii!

ACS Recas a spus: (mai 19th, 2016 at 16:43 )

Nu de afilierea la FRF este vorba ,ci de cea la AJF Timis din 2014.Conform regulamentelor un club nou afiliat se poate inscrie doar in ultima categorie competitionala organizata de AJF(Art.1 alin18 din ROAF).In cazul acesta clubul nou infiintat ACS ASU Politehnica trebuia inscris in liga 6 Timis si nu in liga 4,asa cum a facut-o presedintele Lata.
D-le Sasu intrebati-i pe Lata si pe Serban despre acest smen.Sau mai bine intrebati secretarul general al FRF.

Robu Nicolae a spus: (mai 19th, 2016 at 16:44 )

Clickuiti „LIKE” daca doriți ca Timișoara sa aibe nu una! ci doua sau trei echipe Poli în Liga I. Scrieți „Dislike” dacă sunteți pesedisti și reprezentați gruparea anti-Timisoara. Dacă faceți asta atunci sunteți nenormali la cap, deranjați, nebuni…

PS:Ce ma mai iubesc! Singur!

poli21 a spus: (mai 19th, 2016 at 17:02 )

O intrebare pentru bary : sub ce nume a fost afiliata echipa la FRF, stiut fiind ca pina acum numele oficial al echipei era fc drukeria.

Marinarul de pe Bega a spus: (mai 19th, 2016 at 19:17 )

ACS ASU POLI-tic – Cetate Deva 2 – 3

antirob a spus: (mai 19th, 2016 at 19:27 )

@ACS Recas: Politehnica Timisoara a inceput din camp municipal si a promovat succesiv.A fost adoptata de suporteri dupa ce a promovat in L5.Este membra a frf cu acte in regula (spre deosebire de Recas, de exemplu) asa ca nu stiu despre ce vorbesti.Si nici tu.

sam a spus: (mai 19th, 2016 at 20:28 )

fara pat-ron…fara bani publici….fara palmares……?????? cum va sustine druckeria o echipa in liga a doua……pote are dl cociu numarul unui cont secret din panama al prietenului si partenerului sau dinamovist c borcea

acs recas a spus: (mai 19th, 2016 at 22:12 )

ACS ASU Politehnica,cea care acum este in C, NU este ASU Politehnica cea care a promovat din Municipiu in judet si apoi in D pe simplul motiv ca nu avea cum, fiind infiintata in 2014.Aici este smecheria pusa la cale de Lata si Serban in 2014 ,prin care au indus in eroare pe toata lumea.Practic au substituit o structura juridica cu o alta fara a avea acoperire regulamentara.In cazul lui Lata e vorba si de ceva fapte penale (fals,uz de fals,abuz in serviciu,etc)

sam a spus: (mai 20th, 2016 at 08:17 )

pentru a avea un lot de jucatori la nivelul lui asc,,,drucheria are nevoie de cel putin doi ani si 4 mil euro

Gioni Macaroni a spus: (mai 21st, 2016 at 00:01 )

Singura Poli veritabila e fosta AC Recas!

antirob a spus: (mai 21st, 2016 at 21:34 )

ASU a promovat matematic in div.B.

Radu Vasile a spus: (mai 22nd, 2016 at 07:23 )

Vand celebra mea unghie de la degetul mic, se potriveste de minune gatului celor 10 fani ai acs, care suferă din greu acum, inclusiv cei din redactia derahatpunctcaca.

antirob a spus: (mai 22nd, 2016 at 13:40 )

Sasule, dar tu la ce te referi cand vorbesti de „2 Poli”? Sper ca n-ai crezut vreodata ca mortaciunea
aia politica de acese ii de fapt Poli Timisoara. Sau ai crezut? Sa facem….ce? Sa ne unim cu aceseul????? Ma, tu esti sanatos la tartacutza?

Druckerul din Mehala a spus: (mai 22nd, 2016 at 18:02 )

Mai terminati…f,tui , trebuie sa recunoastem ca ACS va cadea , ASU deja a intrat , noi suntem timisoreni si vom sustine orice echipa care ne va reprezenta . Am mai spus , singura solutie ii ca vestul sa se dezafikieze de la FRF , sa infiintam Liga de Vest , iar la sfarsitul campionatului , eventual sa jucam cu echipa FRF-ului de mitici finala . Miticii ne-au terminat , si cu arbitrajul , si cu curtea de conturi …f,tui !…nu ii de vina Robu ptr asta …Sarbu poarta toata vina .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.

Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

În ciuda vremii umede, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție specială stratificației terenului. În acest sens, geologul de pe șantier monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Introducere la o serie incomodă – o radiografie în 7 episoade a mecanismelor care țin statul blocat. În fiecare săptămână, un nou episod. Această serie de editoriale s-a născut dintr-o oboseală lucidă. Nu dintr-un puseu de indignare și nici dintr-o modă a contestării, ci din acumularea lentă a unor disfuncții văzute, trăite și confruntate direct,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce nu funcționează România
Patinoarul Ice Town s-a deschis în parcul Iulius Gardens pentru toți pasionații de patinaj. Adulții și copiii sunt așteptați să se bucure de magia iernii și să redescopere bucuria de a pluti pe gheață. Amplasat în zona Family Plaza din Iulius Gardens, patinoarul vă invită să descoperiţi o experiență aparte, care va transforma fiecare serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ICE Town, patinoarul din parcul Iulius Gardens s-a deschis într-un decor magnific
O a doua clădire administrată de Consiliul Județean Timiș are, de marți, iluminat festiv pe fațadă. După Palatul Baroc, din Piața Unirii, și Palatul Administrativ, care este și sediul administrației județene e decorat pentru perioada sărbătorilor, în aceiași temă. CJ Timiș așteaptă, așa cum e în fiecare an, numeroși colindători. ”Clădirea Consiliului Județean Timiș a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Palatului Administrativ este acum luminată fesitiv, pentru sărbătorile de iarnă/VIDEO
La doar câteva ore de la momentul în care Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului pe care compania de salubritate Polaris M Holding îl avea în Timiș pentru operarea stațiilor de transfer de la Deta, Jimbolia și Făget, respectiv la centrul de selectare a deșeurilor Timișoara, compania răspunde acuzațiilor și spune că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Polaris M Holding răspunde după rezilierea contractului pentru activitatea din Timiș
Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
Începând de miercuri, 3 decembrie 2025, la ora 17:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara va fi deschisă o expoziție cu totul inedită de tablouri tactile dedicate persoanelor nevăzătoare. Acțiunea, organizată împreună cu cei de la Consiliul Județean Timiș, are loc cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități. Evenimentul, găzduit în Sala Baroc, va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Național de Artă Timișoara se deschide o expoziție dedicată special persoanelor nevăzătoare
Eliminarea locurilor de parcare prin amenajarea unui culoar pentru firobuze pe Take Ionescu și-a găsit soluția în viziunea primăriei. Administrația locală vrea să dărâme mai multe garaje din zonă și să amenajeze acolo mai multe locuri de parcare. Deocamdată avem la vot o hotărâre de consiliu local, care să susțină dorința. Primăria Timișoara a pregătit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a găsit soluția pentru locurile de parcare eliminate de pe Take Ionescu: se pregătește o hotărâre de consiliul local
Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului cu societatea Polaris M Holding, care se ocupa cu operarea stațiilor de transfer de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv centrul de selectare a deșeurilor de la Timișoara. Disputa a pornit săptămâna trecută, când cei de la societatea amintită a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT a aprobat rezilierea contractului existent cu Polaris M Holding pentru Deta, Jimbolia și Făget
„Dar din Dar de Crăciun”, campania organizată de Asociația Acasă în Banat, o campanie umianitară devenită tradiție, prin care oferă sprijin familiilor aflate în dificultate, persoanelor vârstnice singure și copiilor din județele Timiș și Caraș Severin, are în această lună o nouă ediție. Scopul campaniei este de a aduce un strop de căldură în casele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania Dar din Dar de Crăciun e pregătită de start. O sută de familii nevoiașe vor fi ajutate cu sprijinul Acasă în Banat
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.