Instalarea noului paroh la Biserica „Sf. Ilie”, un alt motiv de scandal

Adrian Floca, un preot din Arhiepiscopia Aradului, este, de la 1 iunie, noul paroh al Bisericii „Sf. Ilie” din Fabric. El a câştigat un concurs blitz organizat de Mitropolia Banatului la începutul lunii mai. Enoriaşii ameninţă că nu-l vor lăsa pe noul preot să intre în lăcaşul de cult.

La biserica din Fabric sunt deja patru preoţi şi un diacon, la doar 800 de familii. Miercuri, de la ora 19, a fost convocat Consiliul Parohial, unde va fi prezentat oficial şi preotul Adrian Floca. „Ne vom strânge şi noi, enoriaşii, la acest consiliu parohial, chiar dacă părintele Iulian Cosma nu ne-a spus nimic. Există mai multe variante. Ori nu îl vom lăsa pe noul paroh să intre în biserică, ori nu vom mai da bani. Mitropolia nu ne poate băga nimic pe gât, noi plătim preoţii şi nu ei. Avem deja patru preoţi şi un diacon, de unde să mai plătim încă unul?”, spune Doru Şoşoi, unul dintre enoriaşii din Fabric. Dumitru Deheleanu, reprezentantul Consiliului Parohial din Fabric, este şi el revoltat. „Suntem supăraţi, nu ne mai trebuie un nou preot. Oamenii sunt extrem de nemulţumiţi, nu ştiu ce se poate întâmpla”, afirmă Deheleanu. Credincioşii sunt revoltaţi după ce au auzit un zvon năucitor. Preotul Iulian Cosma ar urma să fie instalat protopop în locul lui Mircea Szilagyi, la Protopopiatul II, iar acesta ar prelua funcţia de consilier bisericesc la Mitropolia Banatului, post vacant de doi ani.
La mijlocul lui martie, la biserica „Sf. Ilie” a izbuncit un imens scandal, după ce s-a încercat înlăturarea din parohie a preotului Mircea Cricovean. Apoi, preotul Cosma a făcut un denunţ, în care povestea cum a fost obligat de consilierul economic al Arhiepiscopiei Banatului să semneze un deviz fictiv. Enoriaşii spun că în spatele tututor presiunilor de la Biserica „Sf. Ilie” din Fabric stă intenţia Protopopiatului II de a pune mâna pe clădirea unei foste şcoli ce aparţine lăcaşului de cult. Într-o şedinţă din mai a Consiliului Parohial din Fabric se părea că s-a tranşat problema. Hârtia nu a ajuns niciodată la Mitropolia Banatului. „Veniturile obţinute nu pot acoperi cheltuielile de persoane la acest nivel, iar pe de altă parte, Consiliul Parohial apreciază că preoţii slujitori acoperă în bune condiţii nevoile parohiei. În cazul în care nu se ţine cont de poziţia noastră vom fi în situaţia de a nu putea achita contribuţiile parohiei la diverse fonduri bisericeşti şi nici de a achita utilităţile în stare de funcţionare a bisericii”, se arată în procesul-verbal al Consiliului Parohial din Fabric din mai. Enoriaşii au cerut nu demult, printr-un memoriu, mitropolitului Banatului reîntoarcerea ca paroh a preotului Mircea Cricovean şi stingerea oricărui conflict.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor verzi din zona centrală a orașului, dar și a arborilor de pe aliniamentele din oraș, către propria societate de spații verzi, Horticultura. Ar urma să fie un contract pe patru ani, cu contracte subsecvente, pentru care va plăti aproape 13...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș se colorează în galben! Mai multe grupe de juniori ale cluburilor de pe raza Timișoarei își unesc forțele pentru a susține echipa națională de fotbal a României. Tinerii jucători vor urmări împreună, de la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, un sfert dintre români spun că folosesc zilnic platforme, tehnologii sau aplicații bazate pe inteligență artificială. Votanții USR, persoanele între 18 și 44 de ani, cei cu educație superioară utilizează mai mult IAS-ul, în timp ce votanții PSD, persoanele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Economic vezi arhiva Economic

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier și pietonal în două zone din oraș, începând de azi, 25 martie, în vederea executării lucrărilor de reparații ale trotuarelor Astfel, în perioada 25 31 martie, circulația pietonală și rutieră vor fi restricționate pe strada Lacului, pe tronsonul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor verzi din zona centrală a orașului, dar și a arborilor de pe aliniamentele din oraș, către propria societate de spații verzi, Horticultura. Ar urma să fie un contract pe patru ani, cu contracte subsecvente, pentru care va plăti aproape 13...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra într-o schimbare totală. Facultatea de Arhitectură din cadrul UPT a realizat deja o temă de proiectare, la solicitarea consiliului județean, urmând ca pe baza acesteia să fie pornită licitația pentru documentația tehnică a proiectului, dar și proiectarea și execuția efectivă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a prelua Taberele școlare din Timiș de la Ministerul Tineretului. Miercuri au fost aprobate patru hotărâri, pentru tot atâtea tabere, Poieni Sat, Poieni Strâmbu, Chevereș și Bogda. Acestea sunt în prezent administrate de Ministerul Tineretului și Sportului prin Agenția Națională pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții pentru proiectul de ridicare a noului stadion pe locul vechiului ”Dan Păltinișanu”, în prezent demolat. Aleșii și-au dat acordul pentru ca județul să contribuie cu 25% din valoarea proiectului. Proiectul a trecut, surprinzător, fără discuții suplimentare, dar și cu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru derularea primei etape a reabilitării, este necesară devierea circulației pe Podul Dragalina și pe Podul Eroilor, începând cu 30 martie 2026. Circulația pe Splaiul Vladimirescu și Titulescu nu va fi restricționată, iar conducătorii auto vor putea folosi bretelele Podului Iuliu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, un sfert dintre români spun că folosesc zilnic platforme, tehnologii sau aplicații bazate pe inteligență artificială. Votanții USR, persoanele între 18 și 44 de ani, cei cu educație superioară utilizează mai mult IAS-ul, în timp ce votanții PSD, persoanele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional, găzduind două evenimente de anvergură dedicate chirurgiei umărului, organizate sub egida Societății Române de Chirurgie a Umărului și Cotului (SRCUC). Prima zi a marcat o premieră pentru mediul medical din România: cursul practic „Artroscopia umărului pe specimene umane”, realizat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241 sancțiuni, în valoare totală de 180.150 lei.  Printre altele, sancţiunile au vizat lipsa acordului de funcționare, folosirea de muzică fără autorizație sau permiterea fumatului. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au acționat în ultima perioadă pe mai multe linii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național I.L Caragiale” din București, rămas vacant în urma decesului lui Ion Caramitru, care a ocupat acest post. În urma notelor obținute pentru evaluarea proiectelor de management depuse, câștigătoare a fost declarată Ada Hausvater, actualul manager al Teatrului Național Timișoara. Regizoarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.