Kitschul suprem, la Muzeul Consumatorului Comunist: 300 de pesti de sticla, unii cu tot cu macrameu! / FOTO

Cum e să ai un pește pe sticlă pe televizor? În cel mai bun caz, kitchos. Dar cum e să ai… 300 de pești de sticlă, peste tot prin apartament? Sinistru! Puteți vedea asta cu ochii voștri la Muzeul Consumatorului Comunist, care a „vernisat” expoziția chiar în Noaptea Muzeelor.

pesti de sticla14

Un pește de sticlă pe un mileu croșetat de bunica, așezat la loc de cinste pe televizor, în mijlocul sufrageriei. Mulți români au avut așa ceva acasă, înainte de 1989. Odată cu emanciparea de după revoluție, bibelourile au cam dispărut din peisaj, locul lor fiind luat, încet-încet, de alte obiecte cel puțin la fel de kitchoase. Dacă vă era dor de un pește colorat de sticlă, acum aveți ocazia să-l revedeți în… mai multe exemplare! Apartamentul-debara, în care găsești tot ce gândul nu gândești că și-ar putea găsi locul acolo, din subsolul de la Scârț – Loc Lejer a primit, sâmbătă noaptea, musafiri noi. În jur de 300 de pești de sticlă, mici, mari și uriași, au fost așezați pe polițe, pe rafturi de bibliotecă, noptiere și, desigur, în fața anticelor televizoare cu lămpi. Cei „300 de pești din ăia care se puneau pe teleu” de la Muzeul Consumatorului Comunist au fost colecționați de Iulia și Radu Cosma, care i-au pescuit „cu grijă și cu undițe lungi din multe piețe de vechituri, de prin case sau poduri, de pe unde au fost de găsit, la nimereală sau în vizite planificate”. Fiindcă a fost Noaptea Muzeelor, timișorenii au venit să vadă atât apartamentul recreat cu multă imaginație și multă… marfă comunistă, cât și impresionanta colecție de pești de sticlă. Unii dintre ei și-au adus și copiii, cărora le-au explicat că toate aceste obiecte făceau parte din decorul cotidian al aproape fiecărei familii în vremea regimului comunist. Poze cu Florin Piersic, viniluri cu Toma Caragiu, telefoane cu disc, aspiratoare antice, păpuși de Arădeanca, radiouri de pe vremea bunicii, ventilatoare, porci-pușculiță din plastic, trotinete și câte și mai câte – pe toate le puteți vedea în timpul unei vizite la Muzeul Consumatorului Comunist.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Warriors&CSS Bega Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
Top